Moneda cea mai grea



Se povestește de către Plutarh că nici în antichitate relația oamenilor cu banii nu era una prea tihnită. Formele de corupție diverse au creat discrepanțe majore în societate. În așa condiții, reforma legislativă devenea un joc copilăresc, o inutilitate. Legea se putea exprima cu voce egală în fața tuturor. Forța politică și cea financiară transformaseră legea în bariera despre care s-a spus că rămâne o piedică doar pentru nătărăii, cățeii și dulăii trecând pe deasupra sau pe dedesubt…
Ei bine, Lycurg, ajuns conducător peste spartani, a căutat să limiteze puterea celor care din politică făceau bani, iar apoi îi reinvesteau în politică pentru și mai mulți bani. Se spune că mai întâi a scos în afara legii toate monezile de aur și de argint orânduind să se folosească doar monede de fier. Acesteia însă i-a dat valoare mică financiară, și mare greutate fizică. Pentru a fi beneficiarul unei astfel de monede cetățeanul trebuia să aibă o cameră mare unde să o depoziteze și un car cu boi să o transporte.
Consfințindu-se această lege multe soiuri de rele au dispărut din Sparta, spune Plutarh. Cine s-ar mai fi gândit să fure, să mituiască sau să prade ceea ce nu se putea ascunde?
Oare or fi fost și atunci unii care ascundeau monedele prin cimitire așa cum ascundeau alții din zilele noastre tablouri? Istoria povestește nimic despre asemenea cazuri, lăsând să se înțeleagă că cei corupți sau hoți nu au avut viață prea bună în vremea lui Lycurg.
                                                                                               
                                                                                                          PIN
Citiți mai departe »

101



101. Am intrat în anul 101 de la Marea Unire. Chiar dacă ne-m dorit să credem că am simțit bucuria și fiorul Centenarului, privind în adânc putem constata că nu a fost un an fast al istoriei noastre și al regăsirii de sine. Am avut logo, au mai fost reparate monumente, s-au mai turnat câteva statui, au fost elogiate unele personalități care au avut un rol determinat în făurirea României Maria, dar, din păcate incultura și impostura unora politicieni au umbrit onoarea și sărbătoarea unui întreg popor. Sigur, nu putem să învinovățim pe alții de așa situație neplăcută. Cei care conduc sunt rezultatul dorinței majorității românilor. Nu știu cât de mândri pot fi românii de așa reprezentare, dar, ei, conducătorii, sunt extensia, emanația votanților majoritari. Cu ei a trebuit să defilăm de 1 Decembrie, cu ei a trebuit să trecem în 2019, an important pentru agenda europeană a României.
Paradoxal, istoria ne-a jucat o festă…sau poate noi am ajutat-o… Lumea politică de acum 100 de ani nu s-a regăsit deloc în ceea de astăzi. Prea puțin a contat Centenarul, comparativ cu …penalul. Antiteză. Două Românii. Doi poli opuși. Două agende diferite. În an Centenar România a tremurat din toate încheieturile. Ba la stânga, ba la dreapta. Cine se gândea că Rusia poate fi privită din România cu drag?! Cât de scurtă este memoria colectivă a anilor de chin, surghiun și mizerie morală creată mai întâi de prezența Armatei Roșii, iar apoi de politica de comunizare și înregimentare a țării în lagărul comunist. Cu toate deficiențele Uniunii Europene, fără îndoială, România a făcut un pas important spre modernizare și libertate. Cine s-ar mai întoarce astăzi la pâinea pe cartelă și cozile la alimente?!
Rusia, cea despre care unii politicieni se leagă ca de o cetate a scăpării nu are soluții pentru ea, cu atât mai puțin pentru alții. Sigur, și-ar dori un viitor “larg“, dar cu ce? Când au venit au venit cum au venit… când au plecat au plecat cum au plecat și cât au stat….vai de noi ce am îndurat.
În fine, a fost o blasfemie amintirea Rusiei în an centenar, mai ales  că sub brazdele țării noastre unite stau trupuri care s-au jertfit pentru unitate și libertate, iar o parte dintre corifeii Marii Uniri au pierit în închisorile comuniste.
Singurul eveniment cu adevărat simbolic a fost sfințirea Altarului Catedralei Naționale. Adevărat este că nici acest eveniment nu a scăpat de blamul dus uneori până la o vădită imbecilitate care părea o negre a propriei identități, dar, totuși, evenimentul a dat un semn de speranță, unitate și solemnitate.
În rest, mult prea des am avut de-a face cu destule sprințare bufonerii emoționale, multe create de politicieni slab pregătiți, care, chinuit, s-au luptat cu câteva foi de pe care au citit monoton sau diform câte un text scris de alții. Au buchisit cât au putut, în timp ce participanții la evenimente s-au amuzat de starurile țepene, care nu spuneau nimic nici din suflet și nici din mintea lor. Oamenii nu s-au putut abține de la râs și trăncăneală, și…pe bună dreptate…
Din păcate, cam așa arată o sumară analiză a epidermei social-politice în an de mare sărbătoare. Doar Biserica a reușit să creeze o stare de spirit, asigurând și solemnitatea momentului și soliditatea faptelor. A fost așadar un an în care nu prea am reușit să ne impresionăm pe noi înșine. Poate ne dăm o șansă în 101. Poate vom reuși să găsim în 2019 ritmul regăsirii noastre, al unității, al sănătății naționale. Pentru ca toate acestea să fie posibile trebuie să dovedim că știm ce vrem, că ne vrem binele, că nu vrem să mai trăim în minciună. Va fi oare așa?

                                                                                             Paul Iulius Negoiță




Citiți mai departe »