Cronica din Pietroasele


Buzăul este un județ minunat. Este Romania în miniatură. Iubesc acest județ și îi cunosc haina fiecărui anotimp. Fiecare loc are farmecul lui, istoria lui, dar lui pentru cei care-i caută trecutul.
Una dintre localitățile care au un farmec aparte este Pietroasele. Sunt puține locuri în țara ca Pietroasele. Peisajul este fascinant. Straturile succesive de civilizație sunt dovada magnetismului locurilor. Timp de șase milenii piatra a simțit viața umană. Să vezi Pietroasele și apoi…îți vine să-l revezi.
Pietroasele – un loc și trei nume
Cloșca cu puii de aur, vinul de Pietroasele, castrul roman datând din vremea împăratului Constantin cel Mare sunt embleme ale zonei, cunoscute peste tot în țară, chiar și în lume.
Cloșca cu pui de aur, cel mai spectaculos tezaur al României și chiar al lumii (până la descoperirea tezaurului lui Tutankamon), a fost descoperită de către doi localnici care scoteau piatră pentru construirea vechii clădiri a Seminarului Teologic de la Buzău, în anul 1837.
Tezaurul de la Pietroasele a avut un parcurs greu, la fel de încifrat, precum i-a fost originea. Cumpărat, vândut, descompletat, expus în expoziții internaționale,  furat de…un seminarist, așezat în siguranță la Ruși în timpul Primului Război Mondial…marea descoperire spune multe despre istoria și bogăția locurilor.
Abia în anul 1956 este readus în țară.
Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul Național de Istorie a României din București. Este compus din 12 piese, cu o greutate totală de 19, 820 kg de aur. Tezaurul a primit numele de „Cloșca cu puii de aur” datorită fibulelor în formă de pasăre. Tezaurul a poposit de curând și la Buzău, pentru a le reaminti buzoienilor despre trecutul lor.
Evident, un o asemenea descoperire geografică nu putea să lase în amorțire nici lumea științifică și nici aventurierii. Dacă aventurierii și-au cam irosit timpul, arheologii, au dat la iveală vestigii impresionate, care nu mai vorbeau despre regele got Athanaric, de la care se pare că provine tezaurul, ci despre romanii împăratului Constantin. De castrul roman și de terme de care au dispus soldații Legiunii a XI-a Claudia, care avea baza la Durostorum. Piatra, locul și timpul unesc istoria cu prezentul, în care, locuitorii din Pietroasele au scos tezaure din piatră, piatra din castru pentru case și astăzi…scot vin din piatră.
Pietroasele este o zonă viticolă renumită, datorită solului propice și expunerii la soare a colinelor. Gospodarii zonei au valorificat aceste atuuri, iar tradiția cultivării vițeii de vie, care cu siguranță i-a bucurat pe goți, romani și români, a fost preluată și făcută brand de către Stațiunea Viticolă Pietroasele. Multe întreprinderi similare au dispărut, stațiunea s-a păstrat, este bine întreținută, are valoare de cercetare și face vin bun. Trebuie încercat!
Așadar, tezaurul, castrul și vinul sunt trei mărci locale, în fapt simboluri ale existenței, tezaurul reprezentând căutarea, castrul căminul și vinul…bucuria.
Pietroasele astăzi
Cu o administrație prietenoasă, condusă de foarte activul primar Cornel Enache, cu un centru viu, cu oameni harnici, localitatea te încântă. Mergi pe stradă și întâlnești oameni zâmbind. E dimineață, deci nu vinul este pricina, ci mulțumirea lor cu ceea ce sunt, cu viața pe care o duc. Un antreprenor local a construit un adevărat complex, Orizont. Serios și întreprinzător, a susținut statutul satului Pietroasele, al zonei pietrei.
Ce să mai spun de Părintele Alexandru?! Un om...de acolo. De-al locului. Jovial, popular, generos, dornic să-și ajute semenii. Domnul să-l aibă în pază!
Revenind de la oameni la locuri, vizitatorul poate vedea și modul în care eroii locali, care au murit pentru țară, sunt respectați. Ultimul simbol scos în evidență al localității este Monumentul eroilor din centrul comunei. Centenarul Marii Uniri a dat prilej edilului să amenajeze zona. Reamenajarea ansamblului monumentului îl face acum unic.
Farmacia Iris Pietroasele
Când am ajuns la Pietroasele irișii erau înfloriți. Pâlcuri alb-violete colorau spațiile verzi. Am hotărât pe loc: Irisul nu mai poate lipsi de aici. Chiar dacă investițiile companiei vizau cu predilecție zona urbană, Pietroasele reprezintă un loc aparte. Nu-l puteam ocoli. Ne-am decis, am investit, iar acum Farmacia Iris parcă face parte din ansamblul central alcătuit din Monumentul Eroilor, parcarea modern construită și Primăria construită și întreținută cu multă grijă. Sigur, concurența nu ne-a privit cu ochi buni. Ba chiar a încercat să ne elimine prin jocuri mârșave, dar oamenii ne-au îndrăgit și astfel, Iris, a devenit și la Pietroasele standardul de calitate al serviciilor farmaceutice, motiv pentru care am investit în amenajarea unui spațiu modern și le suntem recunoscători tuturor celor care cred în noi.

                                                                                                                 Paul Iulius Negoiță
Citiți mai departe »

Merg pe mâna copiilor



Vremurile sunt bolnave. Hoții și vardiștii se joacă pe nervii țării. Hălcile din buget sunt vânate cu disperare. În tot acest timp al minciunii, mai sunt încă români care cred că televiziunilor spun adevărul. Unii stau cu ochii țintă pe ecran și nu văd că pruncii de altă dată au crescut și dau să rupă granițele. Da, pleacă pe capete și România rămâne mai săracă, tot mai săracă. Vigoarea unei nații este dată de un echilibru corect între generații.
Romania devine pe zi ce trece o țară a bătrânilor.
Buzăul, din păcate, este în fruntea listei județelor bătrâne. Sărăcia și subdezvoltarea, minciuna și umilința în care au fost ținuți oamenii i-a determinat pe cei tineri să plece. Nu le-a fost ușor atunci când s-au rupt de toate și s-au dus. Lacrimile au curs îndelung. Au plâns și unii și alții; și părinții și copiii. Părinții încă mai plâng. Copiii și-au făcut un rost pe unde au ajuns și doar foarte greu se gândesc să revină. Rădăcinile le-au fost rupte. Acolo și-au făcut o nouă viață, alți prieteni, alte așteptări. La început dorul și melancolia i-a ros. Apoi, au realizat că nu se pot întoarce de unde au plecat, doar nu de bine au plecat! Deci, lupta este pierdută cu ei. Ideea întoarcerii masive rămâne vis sau propagandă.
Merg prin sate. Din ce în ce mai multe ulițe goale, case povârnite, garduri trântite, morminte nevăruite. Nimeni nu se gândește la cauze. Continuăm să facem aceleași greșeli, parcă nici nu ne pasă de ceea ce îndurăm. Când cei plecați se manifestă cu îngrijorare față de situația țării, pare că au un interes doar de ei știut. În fapt, au o mare suferință. Știu că nu sunt acolo de bună-voie, ci de mare nevoie. Au ajuns exilați economici. Aici nu au mai putut trăi, fiind sufocați de hoție, corupți, nedreptatea angajărilor la stat, serviciile publice de proastă calitate, traiul scump. Da, România, are o viață scumpă, raportat la venituri.
În această țară este de necrezut cum unii mai vor pensii speciale! Deși nu au performanță, deși rezultatul vieții lor a fost sărăcirea populației și alungarea tinerilor, însingurarea mamelor și îmbolnăvirea conștiințelor cu nedreptate și aroganță, unii vor să ne condamne copiii la plata unor pensii speciale, pe care nu le merită. De ce să le plătească huzurul bătrâneților hoardei de politicieni corupți copiii care se nasc sau cresc astăzi? Nu este de ajuns că părinții le-au plătit plăcerile? Nu este de ajuns că odraslele lor ocupă cele mai bune poziții?   Este normal ca după ce au alungat câteva generații de minți proaspete din țară să oblige alte generații să le plătească nemunca și hoția?! Nu…așa ceva nu se poate!
De aceea, eu cred, ca și dumneavoastră, că pensiile speciale trebuie să dispară. Cred, ca și dumneavoastră, că alocațiile trebuie să fie consistente.
Alocația unui copil ar trebui să fie egală cu salariul minim pe economie. Alocația este o investiție sigură. Alocația poate reduce decalajul dintre copiii. Copiii trebuie să primească alocație pentru statutul lor, indiferent de cine le sunt părinții. Fiecare copil ar trebui să primească o alocație bugetară clară, dirijabilă către obținerea unei educații mai bune și a unui trai normal.
Eu merg pe mâna copiilor!
Privilegiile politicienilor nu vor aduce bine țării. Pentru să ne jertfim noi copiii ca ei să poată să-și ducă la bătrânețe o viață tihnită prin țări scumpe?!
Haideți să mergem pe mâna copiilor!
Se nasc, fragili, se cresc greu și au nevoie să simtă că sunt oameni demni. Sunt atât de mulți copii care trăiesc în umilință și lipsuri. Cum pot da roade asemenea caractere mai târziu?!
Cred și simt că cea mai corectă investiție în momentul de față sunt copiii. Deplângem copii bolnavi, deplângem lipsa spitalelor bune, trebuie să ne îngrijorăm și de starea copiilor săraci, creiere bune, sevă sănătoasă, care se pierde din cauza sărăciei. Vor ajunge să plece și ei în afară, asemenea generației noastre. Atunci România va rămâne goală. După retragerea împăratului Aurelian, aceasta ar fi ultima retragere a latinilor din acest spațiu în care de milenii stau oasele strămoșilor.
Lăsați copiii să primească bani, domnilor politicieni! Din banii noștri, ai contribuabililor vin acești bani, iar noi ne dorim egalitate de șanse pentru copiii României!


                                                                            Paul Iulius Negoiță
Citiți mai departe »

Curajul de a te vindeca…



Trăim nebunește uneori, alteori ne risipim prostește. Scara valorilor ne este strâmbă. Vine câte o gheată și ne apasă pe treapta unde ne-am cățărat cu greu, cu poveri în spate, și ne strică echilibrul. Scâncim de durere, poate strigăm sau suduim aspru. Ne tulburăm și ne cuprinde teama. Nu avem suficient curaj să credem în noi. Suntem tulburi. Nu mai credem nici măcar în cei ce ne vor binele. Inevitabil, ne îmbolnăvim. Sună a gol în noi. Miroase pustiu. Echilibrele se rup. Ne trezim mai singuri ca niciodată. Somaticul apasă carena și ne doare. Anticorpii minții sunt uciși. Porțile rămân deschise și trupul începe pe zi ce trece să fie robit de durerea gândului sau a gândurilor.
Începe goana pe la medici. Nimic nu este clar. Nici medicii nu au prea multe vorbe sigure. E greu de diagnosticat ceea sapă din interior spre exterior. Lumina lămpilor, ansele, forța de penetrare a tehnologiei nu ajunge la cauză. Încearcă doar să repereze stricăciunile. Contextul vieții este însă cel care trebuie evaluat. Dar cum… De cine...Suntem dispuși să discutăm despre ceea ce ne doare cu adevărat…Avem curajul să recunoaștem problemele reale care ne macină….
De multe ori nu găsim nici forța să spunem pe nume ceea ce este de spus, nici oamenii care să aibă timp pentru a umbla la reglajul fin.
Cauți pe google soluții și diagnostice. Dar, vai, nu sunt nici măcar două care să te ducă în direcție comună. Și este firesc să fie așa. Dacă ar exista două articole sau studii identice, unul ar fi fără rost. Deci…rămâi și nelămurit și nemângâiat. Ajungi din ce în ce mai sigur, mai de neînțeles pentru cei din jur. De acum dozele pot curge…și mergi doar din inerție înainte….până când ceva va ceda definitiv.
Ce lipsește în drum spre fatalitate?! Curajul de a te vindeca!
Cum se manifestă această formă de curaj? Fiind drept cu tine, având încredere în medicul curant, afirmând, fără exagerare, ce te doare și schimbând mediul care te îngenunchează.
Da, încredere în medic este fundamentală. 100 de păreri de la 10 medici, 17 vecini, o soacră, 3 nurori și restul situri nu te face sănătos. Pornești pe un drum și nu-l parcurgi pentru că te întorci mereu la start. Între timp…boala lucrează, iar căderea psihică va fi mai aprigă.
Da, capacitatea de a nu te victimiza, de a nu încerca să muți starea ta pe umerii celor din jur, în definitiv…puterea de a fi drept cu tine și corect cu cei din jur, care nu vor fi dispuși să audă mereu povestea bolii tale este o cale spre vindecare.
O altă ispită este aceea de a ne exagera starea  și boala. Chiar și atunci când ne jucăm o baba-oarba cu medicul care trebuie să descopere, tot o formă de exagerare este. Medicul nu poate fi decât derutat în așa situație, iar rezultatul consultului și tratamentul vor fi viciate.
Și, desigur, schimbarea mediului de viață reprezintă o parte componentă a drumului spre însănătoșire. Circumstanțele vieții sunt importante, iar atunci când nu reușim să le facem față fizic sau sufletește, schimbarea trebuie să fie radicală. Angoasa, teama, neliniștea sunt primii dușmani și primele gheare ale multor boli. Refacerea presupune extragerea din mijlocul primejdiilor, valurilor, forțelor care ne tulbură săpând la rădăcina existenței noastre.
În concluzie, viața poate fi mai confortabilă, mai lungă și de mai bună calitate, atunci când acceptăm cu sinceritate că ne doare, când ne purtăm cu demnitatea povara, fără a-i obidi pe cei din jur, când avem încredere în profesioniști și când avem tăria de a sări din locul care ne apasă și a merge descătușați înainte.
                                                                              Paul Iulius Negoiță
Citiți mai departe »