1001 povești despre Buzău - cel mai mare om politic buzoian

Istoria a murit. Evident, nu vorbesc despre istoria veche, ci despre capacitatea vremurilor de astăzi, de a lăsa semne clare.
Făuritorii de istorie luptau. Se așezau în frunte, după mari încercări. Dispăreau destul de rapid, atunci când altul mai tare se ridica. Pe temerari timpul i-a răsplătit. I-a ținut minte. A făcut din ei prezențe aievea, nu doar simple pomelnice de nume.
Degradarea istoriei a avut și o perioadă intermediară. Vitejia a fost înlocuită cu alte virtuozități. După această perioadă a venit epoca în care politicieni mărunți, se luptă să fie administratori ai resurselor locale sau naționale, pentru a fura din ele. De aceea spun că  istoria a murit.
Șirul numiților în funcții de astăzi, este irelevant. Între istoria șefilor de asociație de proprietari și istoria unui UAT nu există mari diferențe. Parlamentari sunt cu duiumul, miniștrii cu carul, primari cu nemiluita. Muști de-o zi pe-o lume mică…
Desigur, orgoliul personal e hrănit și buzunarul îndestulat. Dar istoria nu se uită la așa …izbânzi.
Pe vremea când încă se mai făcea totuși istorie, când încă mai vorbeam de regi, un buzoian, Constantin Sărățeanu a ajuns să fie parte a Regenței Regale.

Buzăul a dat oameni politici valoroși precum Alexandru Marghiloman sau Dr. Constantin Angelescu, deci un fost prim-ministru și un ministru. Totuși cea mai importantă funcție în stat deținută de un buzoian a aparținut liberalului Sărățeanu.

Contestat, ca orice om politic ridicat fără să se impună prin fapte politice triumfale, Constantin Sărățeanu rămâne parte al organismului colegial care a condus țara în timpul minoratului Regelui Mihai.
E drept, nu a avut de luat decizii grele, precum Alexandru Marghiloman, dar a acces la cea mai înaltă poziție în statul Român, fiind votat de Parlament, pentru a ocupa locul defunctului Gheorghe Buzdugan.
A devenit, a fost - alături de Patriarhul Miron Cristea și principele Nicolae, în perioada 9 octombrie 1929 – 8 iunie 1830, regent. A demisionat pentru a facilitata întoarcerea aventurierului Carol al II – lea pe tron.

Bun profesionist – un jurist apreciat, membru al Înaltei Curți de Casație și Justiție -, fost deputat, fost ministru de interne, Constantin Sărățeanu a fost un politician discret. Poate mult prea discret, având în vedere afirmațiile lui Iorga care-l considera un ilustru necunoscut.
Consecințele discreției sale și-au întins efectele și după plecare sa din lumea de aici, în anul 1935.
Pe lângă obiceiurile istoriei amintite la începutul acestei povestiri, urmașii lui Herodot mai o cutumă: scriu cu foc despre personajele mai puțin cuminți. Sărățeanu nu a făcut parte dintre ele. Motiv pentru care, în satul Valea Botei sau Sărățeanca, undeva, lângă peretele din stânga al bisericii, în pronaos, își doarme somnul de veci, fără a fi deranjat de cercetători curioșii.
Cei din sat știu prea puțin despre Sărățeanu, istoricii nu l-au în obiectiv.
În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu părintele Mihai Ene, am încercat să revigorăm amintirea lui Constantin Sărățeanu. De atunci, o placă de marmură, amintește cine se află acolo și ce a fost în viață.
În biserica de la Sărățeanca sunt înhumați și înaintași ai omului politic. Familia sa este veche, pornită de undeva, din Oltenia, secolelor XV-XVI.
Două au fost semnele distinctive ale acestui vechi arbore boieresc: viețile pierdute în încleștările politice – căci în străfunduri de istorie, după cum se știe, la schimbarea domnului, cei care erau în tabăra opusă își pierdeau capul, dacă nu apucau să se călugărească - și ctitorirea de biserici, mai toate fără mari istorii și mai toate dispărute.
Biserica din Sărțeanca este o ctitorie a familiei și locul unde, în anonimat, își petrece veșnicia cel mai important om politic buzoian. Povestea lui merită știută…

 Paul Negoiță

Citiți mai departe »

1001 povești despre Buzău - lupta regelui cu sfântul

Locuitorii zonei noastre, a Buzăului, au rădăcini vechi. Îmi amintesc afirmațiile xenofobe  ale unui profesor care, pe vremea când eram năstrușnici la școală, spunea: voi, buzoienii, nu prea aveți sânge curat la câte popoare migratoare au fost pe aici. Apoi reproducea șirul invaziilor și ne privea pe toți ca pe niște barbari, încercând să ne găsească pe chip poporul din care am fi  provenit.

Vor fi fost sau nu moșii noștri barbari, daci sau romani, doar Dumnezeu mai știe, cert este că pe aici au trecut destule neamuri, care mai de care mai războinice. Cele mai apăsate urme le-au lăsat goții sau vizigoții, popor de neam german, care s-a așezat în zonă, pentru a face loc la nord altor migratori. Regele goților a fost Athanaric, iar rolul lor a fost de foederați, adică aliați ai romanilor, cu rolul de a apăra granițele.

Astfel se explică prezența goților la Pietroasele. În centrul localității, se văd urmele unui fost castru roman.

Nu sunt prea multe detalii despre luptele pe care le-a purtat regele got în vremea sa cu alte triburi, rămâne însă încleștarea de aproape două mii de ani pe care a avut-o cu un sfânt. Pare ciudat, nu?! Cum un pământean, un rege, s-a putut lupta cu alt pământean, care a fost de partea lui Dumnezeu?

Ei bine, la Buzău s-a înființat o Episcopie, la 1500. Era prima episcopie, alături de cea de la Vâlcea. Episcopia trebuia să aibă slujitori, iar slujitorii să aibă carte. Școala celor care deveneau preoți nu erau destulă. Venirea domnilor fanarioți în țară a avut, sub aspect cultural, efecte pozitive. Prin Regulamentele Organice – primul act constituțional din Valahia și Moldova -, s-a impus ca pe lângă episcopii să ia ființă școli pentru pregătirea preoților. Astfel, în 1838, a apărut Seminarul Teologic actual, cea mai veche instituție de învățământ buzoian. Cum forma de învățământ exista, era nevoie și de o clădire adecvată, care să adăpostească eforturile comune.

A fost construită clădirea Seminarului, care astăzi are destinația de Muzeu al Arhiepiscopiei. Cum zona Pietroasele era renumită pentru exploatarea pietrei și meșterii ei, Episcopul Chesarie a comandat aici piatra pentru monumentalul edificiu, construit între 1836-1838, în stil neoclasic.

Țăranii pietrari au scormonit peste locurile unde altădată copitele cailor lui Athanaric treceau în goană. Printre șisturile  de piatră au găsit ceea ce mii și mii de ani și mii și mii de oameni au căutat și continuă să caute: o comoară. Au descoperit cel mai important tezaur: Cloșca cu puii de aur.

Deci, atunci când se scotea piatra pentru o clădire în care tinerii urmau să învețe despre Dumnezeul creștin, cel mai de preț secret al lui Athanaric a iești la iveală. Să fie o întâmplare? Nimic nu este întâmplător… Sfântul s-a răzbunat. A dat în vileag taina puternicului rege, care a ordonat înecarea lui în apele iuți ale Buzăului.

Atunci când se ridica o școală destinată celor ce urma să-i cânte Domnului, Sfântul Sava, cântăreț bisericesc în vremea lui, i-a scos de sub pământ comoara lumească a conducătorului got.

Credeți că regele s-a lăsat? Nu.

Odată descoperit, tezaurul a făcut senzație. Mulți i-au căutat trecutul, iar Alexandru Odobescu, un îndrăgostit de frumusețile Buzăului, i-a dedicat o viață de cercetare.

Deși a avut de suferit din momentul descoperirii și până astăzi, valoarea tezaurului de la Pietroasele este încă neegalată.

Spuneam că Athanaric nu s-a lăsat, deoarece Pantazescu, a furat tezaurul de la Muzeu de Antichități din București, afectându-i încă o dată integritatea. Furtul s-a produs în noaptea de 20 noiembrie 1875, în vreme de viscol barbar. Paradoxal, autorul a fost un elev alungat de la studiile de teologie. Tânărul trecuse de partea lui …Athanaric și instituția îl alungase pentru rea-purtare.

Atunci a fost ultima confruntare dintre rege și sfânt.

Desigur, nici sfântul nu s-a răzbunat – pentru că sfinții nu se răzbună -, și nici nu a existat o luptă între cei doi. Paradoxul nu lipsește, totuși, din istoria Cloștii cu puii de aur.

Iar dacă a fost cumva o luptă…Sfântul Sava a câștigat. Astăzi este cinstit ca ocrotitor al Buzăului. Atanaric rămâne cu stigmatul de persecutor al creștinilor și pierzător al comorii, pe meleaguri devenite integral creștine.

                                                                                     Paul Negoiță

Citiți mai departe »