Primăria Buzău, pentru unii mumă, pentru alții ciumă!

 


Ieri 15 polițiști locali a fost puși să păzească Primăria Buzău. Deranjantă nu este prezența lor, ci limbajul dublu al autorităților. Polițiștii locali – cum nu sunt deloc iubiți la Primărie Buzău – au fost puși acolo să intre în conflict cu buzoienii. Sunt responsabili de verificarea certificatului verde. Orie buzoian care are nevoie de un document de la Primărie este chestionat pe tema certificatului. Ce poate înțelege buzoianul? Poliția locală e rea, edilul e bun?  Păi nu invită ostentativ Primăria la serbarea Revelionului în Piața Daciei, menționându-se că e nevoie de certificat verde? Ba da! Sute de reluări ale reclamei la Revelionul de turmă, pe banii buzoienilor, rulează  zilnic. Nu mai vorbesc de toate petrecerile date anterior valului patru, cu ocazia Referendumului…

Deci, ce înțelege cetățeanul?! Are nevoie de un document. I se trântește ușa-n nas. Îl Însă…dacă vrea să participe la o petrecere semi-electorală în Piața Daciei, merge ….la liber! Absurd și periculos acest comportament dublu al autorităților.

Totuși, să nu uităm:

  1. Petrecerea din Piața Daciei se ține și pe banii contribuabilului care nu poate intra în Primărie acum.
  2. Cetățeanul, cu sau fără certificat verde, are drepturi egale în relația autoritățile,. Datoriile îi sunt încasate fără să fie întrebat dacă are certificat verde sau nu.
  3. Instituțiile au forme schizofrenice de comportare. În interior lucrează persoane fără certificat verde, iar la uși contribuabilii sunt filtrați ca oile, după crotalii.

Deși nu m-am vaccinat noaptea pe fulgerătură , ci după procedură, cred că ceea ce se întâmplă este un amestec grotesc de manipulare și abuz. Nu pot sta indiferent la abuzurile la care sunt supuși semenii mei. Instituțiile statului, oricare ar fi ele, nu pot crea două categorii de cetățeni și nici nu pot distruge viața oamenilor, uzând de monopolul pe care-l.

O entitate privată, își asumă deciziile și își fixează publicul țintă. Statul nu poate pentru că cetățeanul nu are alternativă.  Statul are monopol la încasare, deci nu poate refuza pe nimeni. Acesta este menirea lui. Și…apoi … financiar vorbind, nu este admisibil ca o instituție de stat să-și reducă activitatea – prin interzicerea accesului oamenilor așa ceva se întâmplă – și să încaseze aceleași sume de la contribuabil.

Ieri am sesizat câteva dialoguri neplăcute între cetățeni disperați, care aveau nevoie să-și rezolve probleme urgente, și polițiști. Majoritatea îi înjurau pe polițiștii, deși, nici ei nu și-ar fi dorit să fie acolo, misiunea lor fiind alta. Dar …divide et impera.

sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Praf în ochi pentru profesori


 

Crede și nu cerceta. Închide ochii și vezi cum guvernul își face milă și-ți dă 7%, iar tu, profesore trebuie să-i cazi în genunchi, lui, chiulangiului clasei, politicianului actual, pentru că și-a făcut milă de tine.

7% e fix nimic, atâta vreme cât 7% este sub rata inflației. Deci, cadrul didactic nu poate mai mult, nu poate nici cât poate financiar acum, ci poate mai puțin, doar cu 7%.

Și uita așa, specialii rămân speciali și au pensii speciale, politicienii rămân politicieni și au lefuri babane, iar profesorul rămâne prioritar și ….e sărac decât a fost și ajunge ca, în loc de cursuri pentru viitoarea generație, să stea cu căciula în mână, la Guvern.

Pe lângă promisiunea tip Coana Leana – mai dă-le Nicule o sută -, a fost anunțat imediat și efortul bugetar care se face. Ca nu cumva să nu se știe și, eventual, să fie incitate alte categorii profesionale contra profesorilor. Solidaritatea e periculoasă, nu?! Guvernul o vrea spartă, ca pe vremea bolșevicilor.

În România, politicieni șmecheri, i-au făcut pe oameni să se urască, inducându-le ideea că au puțini pentru că alți semeni de-ai lor au prea mult. Fals. Nu poporul trăiește prea bine – indiferent care parte a lui -, ci politicienii trăiesc bine și nemeritat. Dacă ar fi fost în stare să facă ceva din țară, sau măcar să nu mintă atât de mult, nu mai aveau nevoie să-i învrăjbească pe români.

În fine, revenind la salariile profesorilor, înțeleg că se anunță proteste. Dragi profesori și protestatari, vreți să vă ia politicienii în seamă? Nu mai dați banii pe pancarte, mergeți cu foile matricole ale celor ce conduc în mână și vor da câți bani veți cere, că doar nu dau de la ei, dar … atunci dau pentru ei!

sursa: paulnegoita.ro
Citiți mai departe »

Nu poate scrie Tatiana Niculescu cât pot eu citi


 

Pe Tatiana Niculescu am găsit-o în pantofi. Da, în pantofii mei, în seara de Moș Nicolae. Un cadou superb, o revelație! Familia, parcă vorbită, mi-a dăruit un ...morman de cărți. Un avertisment în loc de nuielușă pentru că nu am citit suficient în ultima vreme, sau materie primă pentru zilele mai libere care urmau să vină, între Crăciun și Anul Nou?

Tind să cred că motivația darului vine tocmai din pofta lecturii, iar darul și-a atins ținta.

Aproape din reflex profesional am pus mâna pe Nopțile Patriarhului. Imaginea de pe copertă îmi era familiară. Alături mai erau încă cinci cărți semnate de Tatiana Niculescu.

Mi-a scăpat autoarea. Nu o cunosc, din păcate. Am căutat rapid pe net ceva date și am fost uimit de profilul intelectual pe care-l are.

În febra despachetărilor și descoperirilor celorlalți am început să răsfoiesc romanul. Se prezenta ca fiind după o poveste adevărată, ceea ce presupunea că ar trebuie să deduc ușor despre cine vorbește autoarea. Am citit-o aproape fără întrerupere. Nopțile Patriarhului mi-au mâncat câteva nopți.

Extraordinară incursiune în context. Romanul are accente ficționale și oglinzi în care personajele nu se văd atât de bine, dar carte, în sine, e îmbrăcată bine. Aproape că te surprinde cum, o femeie, o scriitoare, o...mireană a putut că circule pe holurile unei instituții atât de masculine și să înțelegea fenomene care sunt greu de decantat printre laici.

A scanat realități și a construit psihologii pe care le-a pus pe scena celei mai importante instituții din istoria noastră. Sigur, sunt și pasaje unde s-a jucat mai mult cu condeiul și altele în care nu și-a pus... batic la intrare, dar, dincolo de toate Tatiana Niculescu a reușit să vadă peste garduri, ziduri și timp. Impudică uneori, reușește totuși să nu calce pe canoane, ceea ce mai rar se întâmplă în literatura de astăzi. Nu are obsesia senzaționalului, dar reușește să te țină lipit de text. Evită cu destulă dibăcie orice formă invazivă, excesivă. Scrie fără ipocrizie și fără să lovească. Doar își plimbă personajele prin planuri care nu sunt totdeauna cele pe care și le-ar dori să le fie amintite. Până la urmă, e normal să nu le de pace, e roman; și un roman despre care e greu să spui cine și ce învinge. E nevoie de istorie, de distanță, de alte evoluții, de o judecată de apoi, pentru a spune cum se încheie o carte, care are totuși un final nefericit pentru personajul central și...preafericit...din altă perspectivă.

Odată isprăvite nopțile cu o temă și cu nuanțe pe care le-am simțit și pe care credeam că numai cineva ca mine le poate înțelege, am trecut la Seducătorul Domn Nae. Era prea cald ceea ce se întâmpla pe scena politică. Părea ca o lovitură de stat asemănătoare cu cea a lui Carol al II -lea. Tentativa se a aduna tot în același coș, desființa alternativele. Așa că, următoarele nopți am început să-l am pe Nae drept tovarăș. Personaj luxuriant, pe care îl găsisem direct sau indirect pe la Eliade, Vulcănescu, Cioran, Noica și ... alții mai noi, Nae Ionescu mi-a rămas o enigmă. De aceea, am considerat ca dintre cele cinci cărți ale Tatianei Nicolescu - sper că le am pe toate - merită să fie a doua citită. M-am oprit totuși la momentul studiilor peste graniță ale lui Nae. Prea densă parcă, prea scoasă din documente și citate...

Am lăsat-o pe noptieră să se mai coacă puțin și am început să citesc Regele și duduia. Nu putea să fie decât o lectură agreabilă, nu?! Cine nu a avut ceva de scris și ironizat despre acest cuplu, devenit în cele din urmă familie, pentru vecie?!

Ei bine, surprinzător am întrat pe tărâmul prozei serioase. Documente multe, transcrise literar. Un mesaj echilibrat. O imagine reformulată. O privire îngăduitoare, ca după 50 de ani de la evenimente. Un fapt literar care evită contaminarea pătimașă, propagandistă, interesată.

Și sărac e greu și bogat e rău, am putea spune românește, după lectură. Regele și Duduia are mai multă istorie. Pare mai romanțat textul Nopțile Patriarhului. Documentarea e indirectă, e mai mult pe ...surse. Însă viața lui Carol și a Duduii se sprijină pe mărturii scrise și pe o cercetare și o înțelegere a istoriei care a necesitat lecturi întinse. În fine, cartea este bună. Am parcurs-o cu o cadență normală și cu un rezultat benefic, nu doar pentru schimbarea aerului zilnic, ci pentru propria-mi cultură istorică.

După încheierea socotelilor cu Regele și Duduia, cartea cu Nae a mers șnur. Parcă ar fi fost o intercalare de pasaje în cealaltă. Regele, poate și Duduia, lucrat la contextul în care Nae s-a mișcat. S-a mișcat fascinant, speculând schizofrenia socială și operând cu concepte minunate, rostite de pe podium unei vieți care le contrazicea. Sigur, Nae Ionescu nu și-a călcat conceptele doar cu propria viață, ci și cu alte concepte, care au stat la baza unor vremi din care se aud încă ecouri și strigăte. Vremea lui Nae, ciclic analizând, va mai fi, chiar fără repetabilitatea acestei personalități elastice, care a încercat să cuprindă în sinea-i tenebre și lumini. Nu întâmplător și noi astăzi ne mai întrebăm - și Tatiana Nicolescu ne e călăuză, - dacă a fost demon sau om.

De la Nae am sărit la Tăierea fecioarelor. Ce titlu, mi-am zis! Forțat sau ...adânc simbolic? Am trecut la treabă. Obișnuit cu o proză mai de pe la noi, mărturisesc că nu mi-a fost prea ușor să citesc cartea. Ba chiar am vrut să o abandonez, ca pe multe altele. În relația cu romanele am mai multe renunțări decât reușite. Estetica, indiferent cât de minunată ar fi, dacă nu e construită pe un discurs logic, mă duce la abandon. Am vrut să abandonez și eventuala dramă a fecioarelor, dar nu am putut. E ceva care m-a ținut acolo agățat, care m-a făcut să continui, care nu m-a lăsat nici în ruptul capului să nu-mi hrănesc curiozitatea, deși printre daruri mai aveam titluri care se cereau cercetate.

Am căutat anul scrierii. Mai veche, din 2008, iar paginile galbene deja spuneau treaba aceasta. Am citit-o. Interesantă. Ușor ficțională. O scriitură care te supune la încercarea unui beduin, veșnic luptând cu un val care nu îngăduie vederea la distanță. Cartea are un ermetism dat de stilul scrierii și de imaginile niciodată luminate integral. Acțiunea nu lucrează ca o chemare, dar nici nu te lasă de izbeliște, rătăcind printre foi. Pagini de Marquez, plimbat prin Africa, fără să i se pună în cârcă prea multă metaforă. Experiențele par a fi vii. Nu reușești să intri în ele, dar, ai cum să presupui că autoarea le-a avut,.

Da, Fecioarele tăiate este o carte mai altfel, nu știu dacă să o consider mai de început, sau dacă nu cumva stilul abordării va mai reveni în paginile scriitoarei. Oricum, pentru romanul istoric eu îi găsesc cea mai corectă aplecare. Evident, nu va putea scrie cât pot eu citi, dar cât va scrie îmi va fi imposibil să nu citesc. Acum o cunosc și îmi e mult mai ușor să caut titluri în marea de proză străină, care parcă vrea să înece condeiele bune care scriu în limba mea.

Azi citesc cu plăcere Cartea întâmplărilor, la care Tatiana Niculescu este coordonator și aștept să întâlnesc autoarea, pe care nu m-am putut abține să nu o contactez și să o invit la Buzău. Merită cunoscută și sper să vină.

Paul Negoiță

Citiți mai departe »

Avem destul Dragnea. Altceva?


 

De câteva zile marea preocupare a devenit viața lui Dragnea. E drept și-a expus-o singur, și-a înfățișat-o amicilor de altă dată - astăzi dușmani de moarte - și a crezut că așa trebuie să facă un om care de altfel nu-i iar fi stricat să fie model, măcar pentru propriul fiu, dacă nu pentru tot poporul. Dar puterea se pare că seduce până la nebunie. În fine, ceea ce s-a întâmplat cu Dragnea era previzibil. Nu cred că cineva a gândit altcumva, în afară de ...inculpat. Așa că...grupul de la Buzău - poate că apariția în Cancan nu are legătură cu Romașcanu, deși nu prea cred având în vedere stilul și preocupările - și-au executat fostul stăpân. Dragnea, așa dezumflat cum este, e periculos pe stânga politicii, deși...în toate aparițiile publice a vorbit mai mult aluziv decât concret. Dar Gepeto rămâne Gepeto. Este creatorul multor păpuși actuale, care acum nu-și mai recunosc tatăl și e posibil să mai aibă ceva capete de sfoară prin ogradă, dar aceasta este o altă poveste, pe care românii o așteaptă la dezbatere, chiar mai mult decât pe cea despre viața de cuplu a lui Dragnea.

Ei bine, acum că am aflat ceea ce nu ne miră despre pățania lui Dragnea, - cel care prin atitudini de acest fel a trântit și Referendumul pentru familie - am vrea să știm ce mai lucrează guvernanții pentru noi, în afară de febrila târguială pe posturi pentru triburile din partid.

Știrea cu păcălitul Dragnea - s-a păcălit el când și-a ales colaboratorii, așa că ce ne mai mirăm de pățania conjugală - nu ține de foame. Facturile vin, sărăcia crește, insecuritatea macină. Românii o duc din ce în ce mai greu. Vor mai înghiți câteva diversiuni bolșevice, dar nu cred că prea multă vreme. Vor mai fi împinși să se uite în altă direcție până li se ia ce au sub nas, dar, cu siguranță, jocul de-a păcăleala e periculos.

Deci, ne-ați livrat destul Dragnea. Mai avem și de la campaniile trecute. Ar fi timpul ca românilor să li se livreze și ceva viață mai bună, că de porcăriile făcute de politicieni care se cred veșnic flăcăi, suntem sătui.

paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

O țară fără ...mumă


 

A trecut 1 decembrie. Mai moderată ca niciodată a fost atitudinea românilor. Am lăsat să se scurgă ceva zile, tocmai pentru a se răci evenimentul, deșii, constat acum că ...fost rece de la început. Ceva s-a s-a rupt ...

Tocmai când politicienii actuali s-au lăudat că realizează marea unitate, românii se simt mai dezbinați și în pericol. Au trecut 50 de ani prin istoria majorităților și știu ce înseamnă și mai mai știu că actuala clasă politică este decăzută moral și mult, mult, mult mai coruptă, chiar decât cea comunistă, din care se trage.

Am simțit că România de acum, în care o șleahtă de lichele și-au dat mâna peste capul și voința românilor, nu mai are mumă ci e roasă doar de ...ciumă, de ciumă multicoloră.

România de azi e ficțiune. E un UAT mai mare. E carne fără duh. Nu mai are și nu mai transmite valori.

Cum pot românii să-și trimită copiii la școală și să le supună că vor avea viitor dacă învață, când văd cine a ajuns să conducă țara?

Cum pot românii să-și educe copiii în spiritul cinstei și corectitudinii când văd că răul, minciuna și hoția învinge!?

În fine, cum pot părinții să-și învețe copiii să-și iubească țara când văd cine vorbește în fața crucilor eroilor noștri !?

Mii de tineri au murit pentru țară. Nu au avut viitor în speranța că viitorimea va avea viitor. Și cine vorbește în fața lor, în fața crucii lor?! Pe cine am trimis noi acolo, la mormântul lor? Ce treabă au acești indivizi cu jertfa lor, cu frigul lor, cu spaima lor, cu dorul, cu moartea lor?!

Fiți siguri, dacă ar putea ar pune pe pe cruce ...don't disturb, când ar vedea fețele politicii românești! Nu ne mai deranjați somnul cu festivismul vostru fals, le-ar spune! Și le-ar mai spune ...nu ne mai aruncați câte o coroană plătită de stat, între o combinație, o bârfă și un muc de țigară!  Nu ne mai dezonorați trimițând să vorbească în fața noastră oameni care au distrus România!

Nu pot să spună toate acestea...dar noi ne putem întreba cum de am adus România aici și de ce nu avem voința și tăria de a ieși din mocirla aceasta.

Da, în mocirlă trăim prezentul, în mocirlă riscă să ne ajungă viitorul și, din păcate, am început să târâm și trecutul tot în mocirlă, acceptând ca în numele poporului, în fața eroilor, să apară ca reprezentanți ai românilor figuri de șmecheri, pentru care România este doar un instrument de bani și putere personală, iar eroii un mijloc de propagandă.

 sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Copiii lemnului


 

Pe Valea Buzăului, printre mașinile oricum incomodate de cele câteva intervenții care se fac la drumul care leagă Buzăul de Brașov, făceau slalom câțiva copiii, înhămați la trei cărucioare, unul de butelii, aranjat cu scoarțe, și două mai ingenios improvizate, din lăzi pe roți. Își duceau valoroasa captură spre casă.

Dacă priviți în dreapta Văii Buzăului, pe firul ascendent, vedeți că și aici drujbele au făcut prăpăd. În față au fost lăsați câțiva fagi, în spate au fost toți puși la pământ. Cresc de zeci de ani. Cel puțin eu îi știu dintotdeauna. Le-a venit rândul. Au fost doborâți. Dealurile au fost lăsate golașe, iar de acum va fi nevoie de încă jumătate de secol, poate și mai bine, ca ceea ce am văzut noi când eram copii, să mai fie vreodată, dacă va mai fi…

Nu a au fost exploatați arborii uscați, nici doar cei bătrâni. S-a ras de-a rândul.

Din dealurile dezvelite s-au prăvălit și cei câțiva copii, care duceau în cărucioarele lor, una sau două nopți mai calde.

Zdrențuroși și murdari, și-au luat și ei un ciot din pădurea care i-a încălzit până atunci, în mod firesc. Cu siguranță, ei au tratat-o ca pe a lor. Au luat spinări de lemne și până acum. Dar au adunat ceea ce copacii lepădau. Nu cred că s-au pus cu drujba pe biata pădure. Acum însă îi simțeai că duc trofeul unei revanșe, nu doar o sursă de foc. Se luptau în felul lor să li se i-a totul.

Treceau speriați printre mașini. Probabil erau așteptați acasă de părinții care s-au gândit că lor nu li se poate întâmpla nimic, în cazul în care Poliția i-ar fi oprit cu marfa de …contrabandă. Deși…nu putem fi siguri, având în vedere că adesea în țară tirul trecea în voie, în timp ce căruțele au ajuns pe la secțiile de poliție. Păi, cum nu?! Tăierile ilegale trebuiau oprite!

Suntem departe, departe de tot de lumea civilizată, atâta vreme cât există această discrepanță imensă intre cei care ne exploatează resursele, la înțelegere cu cei de sus ai noștri, și acești copiii, care, asemenea unor animale de tracțiune ciugulesc din resturile care rămân după ce resursele sunt valorificate de  lumea bogată, pentru a putea ca mâine să-și simtă mânuțele când se vor trezi …

Ei mâine se vor trezi mai calzi, dar oare noi când ne vom trezi să vedem ceea ce se întâmpla la noi și cu noi?

 Paul Negoiță

Citiți mai departe »

Căutați-l pe Alexandru

 


Buzăul are locuri frumoase. Infrastructura, după saci de bielete și bascule, a început să fie mai bună. Buzăul are și foarte multă istorie. Însă, majoritatea locurilor care pot fi vizitate sunt încă greu de nimerit. Plăcuțele, dacă există, sunt orientate anapoda. Informațiile despre istoria locală sunt puține. Trasee turistice organizate nu e există și nici tradiția ghidajului local.

Îmi amintesc o călătorie la Petra, unde zeci de copiii se ofereau să fie ghizi sau să-ți închirieze animale pentru parcurgerea mai rapidă a distanțelor. E drept, uneori erau cam agresivi, dar își făceau treaba, negociau cu pasiune și își dezvoltau inteligența practică.

Am ajuns astăzi la Biserica dintr-o Piatră. Tot piatră, ca la Petra. Am parcat mașina și căutam să le arat musafirilor, cu mândrie, ce avem noi în zonă. De pe deal, dinspre culmea care ascunde Satul Dacic, pe un mountain bike recondiționat, a venit în goană Alexandru.

– Sunt Dumitrică Ștefan Alexandru, locuiesc la Vârf și sunt ghid! Dacă veniți cu mine vă arat biserica, mormintele tracice, satul care a fost construit și, dacă mai aveți timp, chilia lui Ambrozie…o peșteră unde au stat patru călugări…dar e…mai departe…2 km și ceva, pe aici în jos.

Era seară și nu am avut timp să accept oferta. I-am dat însă numărul de telefon și m-am programat pentru ghidaj duminica viitoare.

Alexandru vrea să câștige un ban muncind și merită ajutat. Inițiativa lui este extraordinară. E bine și pentru el și pentru zonă. E semn că vin turiști, iar un ghidaj, o însoțire, este bine-venită.

M-am înțeles cu Alexandru să-mi spună tot ce știe, făgăduindu-i că mă voi documenta și eu și-l pot completa. Mi-a zâmbit cu superioritatea cunoscătorului. Străine, ce știi tu, a gândit, probabil.

Oricum, m-a convins și a rămas să mergem împreună pe căile pietruite de la Vârf.

Deci, dacă ajungeți la Vârf, căutați-l pe Alexandru.

paulnegoita.ro
Citiți mai departe »

Ministrul Cîmpeanu, în dușmănie cu online-ul


 

Ministrul Învățământul ține morțiș să apară zilnic în presă. Reușește. Probabil situația îi dă o stare de bine, mai ales când vorbește la persoana întâi.

O ultimă hotărâre pe care o crede nemaipomenită este aceea de a trimite controale în 42 de județe, pentru a vedea de ce se învață on-line. Anunțul o fost făcut triumfător și, evident, asezonat cu adverbul niciodată.

Afirma mândru domnul Câmpeanu: niciodată nu a făcut un ministru așa ceva, să trimită controale, în același timp; controale în toate județele!

Scopul giganticei inspecții? Vânătoarea de on-lin-iști!

Trimișii trebuie să afle de ce sunt școli care au optat pentru varianta de învățământ on-line. Evident, fiind greu de ghicit răspunsul la întrebare, trebuiau expulzate competențele ministeriale în teritoriu. Doar e de călătorit și umblat pe vremea asta, nu?!

Această nevoie de constatare de ce se studiază on-line, îmi amintește de o butadă a lui Reagan - fără dubiu, un coleg politic al domnului ministru (schimbase și el partidul, la nevoie).

Reagan vorbea despre un studiu făcut cu cheltuială mare, pe care democrații îl comandaseră. Se numea Demografie și fericire. Conform spuselor lui Reagan, studiul făcut pe bani mulți a fost realizat ca să constate ... că oamenii sănătoși sunt mai fericiți decât cei bolnavi, că... cei bogați sunt mai fericiți decât cei săraci și că cei tineri sunt mai fericiți decât cei bătrâni. Concluzia curgea simplu: e mai bine să fii tânăr, frumos și sănătos, decât bătrân, sărac și bolnav.

Deci, americanii au scăpat de o dilemă, urmând, acum, proporțional cu banii cheltuiți prin deplasarea atâtor oameni prin județe, să scape și domnul Cîmpeanu de dilema ce nu-i dă pace. De ce o fi nevoie de on-line??

Am văzut în ultimele zile atacuri directe la adresa elevilor, părinților, profesorilor, declanșate prin presă de domnul Cîmpeanu. Ba că sunt comozi și nu vor să se deplaseze, ba ca vor să se reducă numărul de oare și timpul afectat școlii, ba că vor să scape de teste. Evident, subiectul evaluare a intervenit și cu prezentarea exemplului personal spunând că...atunci când...domnia sa era elev ( o fi fost?)...voia să scape de teste...dar acum ...nu!!

Totuși, domnul Cîmpeanu nu avea nevoie de atâta tevatură ca să afle de ce se studiază on-line. Mai bine își trimitea pionii la UPU. Ar fi aflat ce căuta mult mai clar. Ar mai fi putut privi și în viitor....

Cine a optat pentru on-line, a făcut-o pentru că, pe de o parte, acesta este viitorul. Pe de altă parte, ceea ce se poate face fizic se poate face și on-line. Dar, peste toate, am văzut prea multe salvări și prea mulți morți din septembrie încoace.

Declarația ministrului Cîmpeanu, în care spunea că nu sunt responsabili elevii pentru părinții și bunicii lor nevaccinați, este foarte urâtă. Suntem responsabili unii pentru alții și trebuie să avem o listă sănătoasă a priorităților, chiar și atunci când ne copleșește puterea ministerială. Întâi viața și sănătatea, apoi ideologie, politică, imagine.

Deși orașele sunt triste fără elevi, impactul școlii asupra ratei de infectare este major. Ar fi inutil să mai amintesc cât de activi pot fi elevii și cât de rezistenți pot fi, în timp ce întreținătorii lor - cei care plătesc și angajații Ministerului Educației -, sunt ușor de doborât.

Un alt argument pentru care on-linul nu este un păcat atât de grav, pleacă de la o constatare simplă: ce nu se poate face on-line și se poate face doar fizic? Foarte puțin, la anumite clase și specializări.

Evident, sunt discipline care impun prezența fizică, dar oare se fac ele cum trebuie? Câte discipline care presupun laborator și și experimentare directă se studiază corespunzător?  În general, laboratoarele școlare sunt muzee. Nu au materiale, nu au substanțe, nu au decât mobilier.

De ce nu se pot face on-line disciplinele teoretice? Pentru că nu s-a făcut mare lucru în această direcție. Valul 4 a luat sistemul pe nepregătite, în toate domeniile. Mai bine se creau condiții în sistemul de învățământ să transmitem ideile nu să plimbăm elevii! 

Da, cu mijloace bune de comunicare se poate studia on-line ce se predă fizic. Uneori e chiar mai bine!

Apoi, eliminând drumurile inutile și timpii morți, se ajunge la o mai bună egalizare a șanselor. Păi au șanse egale doi elevi care vin de la distanțe diferite la școală?! Nu! Și nu le este imputabilă lor situația. Elevii au timp inegal de învățat, pentru că durata deplasării - mai ales în cazul navetiștilor -, este diferită.

Apoi, domnule Cîmpeanu, oamenii, părinții, se confruntă cu probleme financiare mari! Ați aflat, cumva, de pe la Guvern?! Sau acolo....totul e bine?!

E drept, economic, sedentarismul școlar creează probleme transportatorilor și comercianților. Dar, în același timp, familiile fac o economie necesară plății facturilor din ce în ce mai grele.

Așadar, nu fiți dușmănos pe on-line! Ne pregătim pentru vremurile care vor veni! Cei de la Harvard spune că așa va fi școala în viitor. Vă las aici linkul: https://www.courrierinternational.com/article/2012/10/31/universite-en-ligne-harvard-pour-tous

Nu putem să fugim de viitor, chiar dacă ne simțim siguri în trecut! Și apoi...poate, noi, cei mulți, fie părinție, fie profesori, fie elevi, adunați cu mintea la un loc, suntem capabili să gândim cât un singur cap de ministru, ce ziceți?! De aproape ar trebuie să se vadă mai bine decât de la înălțimea biroului cu uși tapițate, nu?!

Și dacă voiați să faceți ceea ce trebuie, nu era nevoie să deplasați cohorte care să intimideze inspectorii și profesorii teritoriu - nu așa îi face să se vaccineze -, ci începeați să pregătiți viitorul, prin construirea marii comunități școlare românești on-line, cu ...descărcare fizică.

Mă așteptam să apară o instituție a facilitatorului sau itinerantului, care să se ocupe direct, la casa elevului cu risc școlar, de el, de problemele care apar în derularea activităților on-line. Dacă investeați în sistem totul arăta diferit. Credeți că testele de salivă vor rezolva problema? Să vedeți probă de bănci...îmbibate...

Cred că puteați organiza un învățământ la distanță performant. În Noua Zeelandă foloseau undele radio pentru școală de acum jumătate de secol în urmă, iar noi, cu atâtea instrumente de lucru, nu suntem în stare să asigurăm un context educațional bun, chiar și la distanță?!

Nu e nimic fără soluție, dacă se vrea. Dar trebuie să vreți și să aveți viziune și să fiți mai puțin disperat după imagine.

De la utilizarea unor clădiri publice,  dar locale, pentru elevii care nu au spații în casă și sunt din alte localități decât unde se află școala, la realizarea unor cursuri în regim mixt, totul putea lucra în favoarea societății, fără a transforma școala în principal factor de infectare.

Grimasa ministerială și stilul inchizitorial, amestecate cu declarații enervante și haotice, afectează normalitatea socială. Elevii, părinții, profesorii, au dreptul la opțiune și la protejarea sănătății. Toți am văzut că se poate și altfel! De ce să nu acceptăm realitatea?!

Mă așteptam, ca după experiența anului trecut, clasele să fie mici studiouri media, din care elevii să aibă acces la învățătură oriunde s-ar afla. Pandemia va trece, dar elevi bolnavi sau aflați la distanță mare, ori blocați de condițiile meteo, vor fi și de acum înainte. De ce nu ar beneficia și ei de școală?! De ce să nu ducem școala la nivelul dezvoltării tehnologice de care beneficiem? De ce să fie școala mereu în urmă?

Din păcate, sunt întrebări care nu vor găsi răspuns acum. Ministerul Educației este condus pentru trecut, că așa a iești din căciula politică. Algoritm politic și atât!

Dregi cititori, credeți că întâmplător americanii de la NASA Michigan au dat șefia instituției unui student?!

 

 sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Anul 0



 Tanti Leana, vecina de mea de la țară este tare deranjată că a nu avem un guvern cu puteri depline. Vă imaginați…a abandonat treburile gospodărești și nu se apucă de nimic, până nu se votează un guvern nou. Se simte dezorientată în ogradă fără să știe că are cine să de o ordonanță de urgență sau să spună niște nimicuri pe posturile de televiziune.

Sigur, e doar o ironie ceea ce am spus. De fapt nici vecina mea, nici eu și cu siguranță nici mare parte dintre români nu au probleme că a picat guvern după guvern. Doar cei  care au anumite funcții la stat și sunt nou numiți pot avea oarece frisoane. În rest, viața merge înainte, iar guvernul, întreg sau pe jumătate nu e de mare folos. Dacă românii nu ar plătii cohorta de fripturiști în această perioadă, ar ieși pe profit țara.

Dependența mentală și financiară de guvern este o reminiscență comunistă. O economie puternică și o viață socială normală nici nu ar trebuie să fie afectate de căderi de guverne sau crize guvernamentale. Nici nu ar trebui să știm numele miniștrilor – și în mare parte, românii au început să fie neatenți sau amnezici la tot felul de personaje obscure, ridicate la ranguri ministeriale, doar pe criterii clientelare. Chiar dacă unii dintre miniștrii stau mai mult la televizor decât la serviciu și se vor neparat observați, mai toți trec prin posturi fără să lase mai nimic în urmă, în afară de ceva dosare.

Așadar, nu e grav că nu e un guvern cu puteri depline.

Veți spune că avem o criză sanitară! Avem. Sunt însă instituții abilitate să se ocupe de gestionarea situației. Membrii guvernului mai mult au încurcat. Am văzut atâtea declarații iresponsabile, care au făcut numai rău societății. Ce să mai spun despre implicarea în tot felul de achiziții, despre care vom afla probabil mai târziu.

Veți mai spune că avem o criză energetică. Avem și dacă înaintea guvernului actual existau guverne cum trebuie nu aveam. Guvernele sunt problema, nu soluția. Și-au numit neamurile și lacheii în companiile de stat – un membru de consiliu de administrație, pentru o oră, câștigă mii -, le-au supt seva și nu au investit nimic. Sistemul energetic  merge tot cu Dacia 110, făcută pe vremea lui Ceaușescu…

Deci nu este o mare nenorocire că nu avem guvern cu puteri depline. Oricum, la ce faună mișună pe la conducerea partidelor, nu se va schimba nimic, ba se poate și mai rău.

Așadar nu faptul că e o criză guvernamentală deranjează, ci faptul că s-a ajuns aici, călcându-se în picioare voturile românilor. S-a format o majoritate parlamentară bazată mai mult pe respingerea PSD, decât pe aprecierea calităților candidaților din arcul guvernamental. Nici nu prea aveai ce aprecia, mai ales că unii erau proaspăt trecuți de la sediul PSD la sediul PNL. Totuși românii și-au dorit altceva și au avut motive să o facă. La PSD era, totuși, șef Dăncilă. Femeie sensibilă, nimic de zis, dar slab pregătită. O sursă de umor permanent. Așa că românii au dat un mandat la ceea ce noi astăzi numim dreapta politică. Evident, nimeni nu s-a gândit că dreapta va face minuni economice. Dar nici prin cap nu a trecut nimănui că nu vor face nimic.

Ce așteptau oamenii de la dreapta? Nu așteptau mită din bani publici pentru vot. Așteptau să vadă o societate mai dreaptă, o justiție funcțională, scoasă de sub influența baronilor politici, descentralizare financiară și administrativă, pentru a pune în valoare efortul de dezvoltare a comunităților și pentru a nu mai funcționa ca Venezuela.  Românii mai așteptau reducerea numărului de parlamentari, alegeri în două tururi și transparență financiară. Și, evident, își mai doresc dispariția pensiilor speciale.

Ghinion, nimic din toate acesta nu s-a făcut! A trecut un an în zadar, fără nimic important realizat. Dihonia dintre cele două partide de guvernământ – PNL și USR – a ajuns atât de mare încât nu o mai suportăm noi. Iar ei, ca tăunii,  continua să bage bățul prin gard unii la alții.

Având în vedere ratarea tuturor obiectivelor fundamentale ale actualei guvernări, evident, alegerile anticipate sunt singura soluție. Merită trimiși acasă cei care au abandonat atât de repede ceea ce aveau de făcut. Pentru ce să mai așteptăm încă trei ani și la sfârșit să constatăm că nu s-a făcut nimic?! Primul an de guvernare este cel mai propice reformelor majore. Nivelul de acceptare al populației este ridicat și ai timp să corectezi erorile, în restul mandatului.

Mie însă, guvernanții actuali îmi dau impresia că nu au de gând să facă nimic din ceea ce trebuie făcut. Așa că…un an e destul!

sursa: paulnegoita.ro
Citiți mai departe »

Prima pizza romana la Buzău

 


Am fost mereu încântat să cunosc oameni hotărâți. Andreea Pascu intră în această categorie. M-a vizitat într-o duminică la Micro 14 și mi-a povestit ce vrea să facă. Plângem după românii plecați în străinătate și ne dorim să vină înapoi. Avem nevoie de ei, de experiența lor, de energia lor, mult mai mult decât avem nevoie de banii lor trimiși părinților, în țară.

Începutul Pandemiei a reprezentant un moment de cotitură în viața tuturor. Românii noștri plecați au simțit mai mult ca niciodată însingurarea. Parte dintre ei s-au întors cu hotărârea să rămână acasă. S-au gândit că ceea ce au reușit să facă afară, vor putea face și aici.

Au plecat de aici pentru un viitor mai bun, au strâns ceva capital, iar acum s-au gândit că pot muta munții din loc, în România. Printre cei care au plecat hotărâți să izbutească și au reușit să facă treabă bună în străinătate este și Andreia Pascu.

M-a impresionat parcursul Andreei Pascu. Ajunsă în Italia, a reușit. Și-a făcut propria afacere. S-a adaptat realităților locale. A devenit membră activă a comunității românești. A intrat în competiție cu italienii. I-a concurat în domeniul culinar, exercițiu complicat, având în vedere bogăția bucătăriei italienești.

Pandemia i-a fost prilej de reflecție. Cred că a fost mai mult un pretext să se întoarcă în țară, decât o necesitate. Oricât de bine ar fi afară, nu e ca acasă.

Și s-a întors.

Nu a venit cu gândul să se lipească de un loc cald, pe undeva, ci cu chef de muncă. Și-a dorit încă din prima zi să ofere mâncare de calitate, să-și facă o afacere aici. Mi-a povestit de planurile pe care le are.

Trăiesc în lumea reală și aveam de multe ori tendința să-i știrbesc din entuziasm. Cercul e strâmt aici. Piedicile de tot felul sunt multe.

Ca orice început antreprenorial, primul vis a căzut. Voia să înceapă o activitate la Colți. Identificase un teren aproape de Muzeul Chilimbarului. După ce a primit promisiuni de la primărie, acel loc viran le-a devenit necesar celor de acolo. Specific românesc.

A pendulat între a se întoarce în Italia și a-și investi munca ultimilor ani aici, în Buzău. A sondat piața chiriilor buzoiene și restaurantelor, în cele din urmă, aproape de Gară, a deschis Antica Romă. Restaurat cochet, accesibil, Antica Roma este visul Andreei Pascu. Un vis...care nu-i mai dă demult pace zi și noapte. Amenajări, contracte de furnizare, contabilitate, lipsa forței de muncă ....Alți bani, alte obstacole, alte provocări în fiecare zi.

Dar, rezistă provocării. Curajul și forța nu o lasă!

Și-a adus tot ceea avea in Italia pentru a putea oferi o bucătărie italienească veritabilă. Mi-a vorbit cu multă pasiune despre singura pizza romana -  diferită de comuna pizza napoletana - care se face în Buzău, despre mâncare sănătoasă, despre ingrediente de calitate.

Mult suflet, multă pricepere, multă luptă!

Abia aștept savoarea unei mesei italienești în Buzău! Apoi pot povesti mai multe. Până atunci vă las un reportaj:

https://buzaulinreportaje.ro/articole/lady-chef-andreia-aduce-antica-roma-la-buzau/

sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

I-a ajutat pe mulți bolnavi, dar a fost răpus de Covid

 

Este cunoscut pentru modul în care a încercat - și în anumite cazuri a și reușit - să trateze cancerul. A ajutat pe mulți. Evident, nu i-a putut salva pe toți. Totuși, chiar și atunci când nu i-a salvat - fie pentru că era prea târziu, fie pentru că regimul prescris era foarte dur și necesita voință de fie -, trecerea nu le-a fost grea.

Petre Anca chiar i-a ajutat pe mulți. Nu s-a putut ajuta pe el. A scăpat de un cancer pulmonar, prin voință și credință, dar nu a putut scăpa de Covid, virus pe care a încercat să-i ignore, dar.....

Poate dacă s-ar fi vaccinat ar fi avut o șansă.

Și totuși cine este Petre Anca ?

Inginer și colonel în rezervă, Petre Anca și-a desfășurat activitatea la fundația sa de la Vălenii de Munte. Mulți l-au căutat în cele mai disperate momente ale vieții lor. Uneori abordabil, alteori imposibil de găsit, Petre Anca a fost un mare ajutor pentru destui bolnavi.

A trăit pe propria-i piele povestea bolnavului pregătit să plece din această lume. Probabil că ar fi plecat demult dacă nu l-ar fi întâlnit pe Valeriu Popa. I-a devenit discipol și a aplicat pentru sine și pentru alții soluțiile terapeutice ale lui Valeriul Popa.

L-am cunoscut pe colonelul Anca atunci când cineva din familia mea a fost foarte grav bolnav. A avut tăria să aplice schema terapeutică propusă de Petre Anca. S-a salvat. Au trecut mai bine de 20 de ani.

Sincer să fiu, atunci când am auzit pentru prima dată ce tip de terapie propunea colonelul, mi s-a părut greu și hazardant. Cancerul este o luptă contra cronometru și, adesea, indeciziile și lipsa de încredere în terapie, în medic, în terapeut, este fatală. Pleci pe un drum și te întorci și iar pleci ...până când boala te răpune. Nu era timp. Mi s-a părut riscant. Nu am avut dreptate. Petre Anca a avut.

Așa cum aminteam, au trecut peste 20 de ani de la momentul în care voința de a trăi a biruit inevitabilul. Un sigur drum, un rezultat bun. Ghidajul spre bine a fost asigurat de terapeutul fără studii de medicină, Anca.

Ce făcea de fapt Petre Anca? Îl urma pe Valeriu Popa, în ceea ce privește soluțiile terapeutice și asigura o susținere morală. Tratamentul, totuși, era unul autoimpus. Ca bolnav ți-l asumai și te luptai. Te luptai cu tine însuți și...nu vă spun un secret când afirm că lupta cea mai grea este cu noi înșine. Ne luptăm cu alții, vrem să-o dominăm pe toți. De multe ori reușim. Din păcate, ne venim, de cele mai multe ori, singuri de hac. Cu noi, cu patimile noastre, cu slăbiciunile noastre suntem cel mai puțin dispuși să luptăm și forte rar suntem capabil să și câștigăm. Să nu uităm, orice schimbare începe cu noi, iar așteptarea ca altul să facă primul pas ca apoi să-l urmăm, nu e deloc nobilă.

În acest punct al moralei, terapia lui Petre Anca se întâlnea cu credința. Sigur, este mai neutră lupta cu cancerul pe o secție de Oncologie, decât bătălia silnică cu foamea și efortul.

În vene intră chimioterapice care trebuie să lucreze.  Sunt, însă, oameni care își asumă altfel lupta aceasta și eu am avut și am în casă. Și-o asumă frontal. Dur. Cu credință. Cu acești oameni reușea Petre Anca.

Logica luptei se bazează pe logica funcționării organismului, dar și pe credință. Cel mai dur exercițiu pe care Petre Anca îl propunea era postul negru. Postul negru timp de 40 de zile este biblic și are noima lui spirituală și sanitară. Pe de o parte, un om care ține un asemenea post este preocupat permanent de lupta sa. Pe de altă parte, ne intoxicăm într-o viață și, evident, nu ne putem curăța în câteva zile.

40 de zile de post era soluția extremă, propusă de Petre Anca. Erau și alte variante mai lesnicioase, dar bazate tot pe înfometare. În terapia lui, mișcarea zilnică și apa distilată erau asezonate cu tot felul de îmbăieri în ceaiuri care aveau rolul să refacă legătura bolnavului cu natura. Boala este, fără îndoială, și un rezultat al chimizării vieții. Ne-am rupt de natură și organismul nostru simte suferința și o trăiește mut, până în ziua în care începe să strige.

De ce un post divin pentru o suferință atât de umană?! Pentru că, logic ar fi, ca organismul să se restarteze. La fel de logic este ca fără hrană cancerul să nu mai evolueze. Celulele canceroase, lipsite fiind de hrană, ar trebuie să moară. Murind nu mai pot ucide celule sănătoase, iar acestea ar trebui să fie mai rezistente și să învingă haosul din organism. Rezultatul ar trebui să fie fericit.

E drept, exercițiul înfometării este vecin cu nebunia și este în totală disonanță cu alimentația pe care o ia un bolnav de cancer tratat cu citostatice. Deci, ambele căi nu nu erau posibile. Ori...ori.. Ori bolnavul de înfometa ori făcea chimioterapie și se hrănească consistent, pentru a rezista șocului chimic la care este supus organismul în totalitatea lor, în încercarea medicamentelor de a ținti și a ucide celule canceroase, pornite să cucerească țesut cu țesut. De aici, de la unicitatea căi, au apărut și contestările la adresa terapiilor lui Petre Anca.

Evident, au fost puțini care s-au încumetat să lupte după sfaturile colonelului.  Postul de 40 de zile este  al celor forte puternici, iar efectele nu sunt doar corporale, așa cum s-ar crede. Un asemenea exercițiu fizic nu va putea fi practicat niciodată fără încărcătură spirituală, iar răsplata este atât carnală cât și spirituală.

După mai bine de 20 de zile de înfometare, am văzut ceea ce citisem în cărțile de mistică și îmi era greu să să înțeleg. Organismul devine cu adevărat spiritualizat, iar cei din preajmă devin transparenți. Nimic nu mai rămâne ascuns...de la starea sufletească, care se simte, la consumul de alimente grele, care devin vizibile. 

De la această experiență și de la cele citite ulterior când i-am editat colonelului Petre Anca una dintre cărțile sale apărute la Editura Omega - cartea s-a găsit multă vreme în farmaciile Iris și în Farmacia Vede Iris -, mi-a venit imboldul de scrie aceste câteva rânduri, afectat de tristețea plecării încă unui om dintre noi.

Și pleacă așa de mulți...de parcă lumea s-a plictisit să mai existe.

Mai mult decât am spus eu, despre Petre Anca puteți găsi pe net. Las și eu aici un material apărut în Formula As, pe care l-am citit cu interes la apariție, dispus fiind să dau mărturie despre veridicitatea a ceea ce cunosc din acest text.

Plecarea lui Petre Anca este un motiv în plus să avem și mai mare grijă de noi!  Să îi fie odihna în pace!

http://arhiva.formula-as.ro/2004/644/medicina-naturista-25/pasi-noi-in-lupta-cu-cancerul-petre-anca-5563

sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Românii victimele impostorilor politici



 România trece în acest an prin cel mai urât moment istoric. Nu e război, dar se moare ca pe front. Nu e comunism, dar să minte ca pe vremea bolșevicilor.

S-a procopsit biata țară cu o șleahtă de ticăloși în politică, încât românii sunt mai derutați ca niciodată.

Au intrat în politică oameni fără cariere, fără morală, total dependenți de banii obținuți din această activitate tot mai toxică pentru societate.

Evident, cei de mai sus, incapabili să construiască ceva demolează și manipulează. Românii mor pe capete pentru că ajung pe mâna unui sistem de sănătate haotic și pentru că politicienii au acaparat dezbaterea pe teme medicale.

Disperarea după voturi și dorința de a crea ură împotriva adversarilor îi face pe politicieni să speculeze criza sanitară prin care trecem și să încerce salturi în sondaje. Cât de ticălos poți fi să calci peste cadavre, pentru a încerca să iei voturi?! Cât de iresponsabil să fii să te pronunți pe teme pe care nu le cunoști?!

Nu s-a întâmplat niciodată în istorie ca niște neinstruiți să vorbească pe teme medicale. Niciodată!

Doctorul, după jumătate de viață petrecută în școală, era singurul care avea o opinie și aceasta la nivelul lui de competență și la specializarea lui.

Astăzi e un haos. Politicienii se exprimă despre tot și toate și am ajuns să numărăm morții cu sutele și miile, pentru că românii nu mai au încredere în nimic. Odată ajunsă pe mâna unui politician o temă, credibilitatea dispare.

Politicienii nu ar trebui să aibă certificat verde să abordeze teme medicale. Dacă o virgulă pusă greșit în medicină omoară oameni – cum spunea Twain -, intervenția unui politician în situația de față e genocid. În România se moare cumplit. Se moare de derută mai mult decât se moare de boală. Se moare prin salvări, pe holuri, prin mașini, peste tot… iar politicienii nu vor altceva decât să-și facă armata lor, o armată de creduli care se joacă cu propria viață. Sunt exploatate angoasele și sentimentele românilor doar pentru un nenorocit de vot, care mai mereu țintește greșit și aduce câte un calic la buzunarul public.

Auzeam o discuție furioasă între un adept al certificatului verde și al unui contestatar.  Ambii erau alipiți până la nebunie de o tabără politică sau alta. Ambii se simțeau atașați de unii sau de alții, pe o temă care nu e de politică, e de siguranță personală. Culmea ipocriziei: contestatarul era organ de verificare a măsurilor impuse de guvern.

Au combătut până la încăierare!

Morala situației? Noi ne numărăm suferinzii, politicienii joacă teatru parlamentar. Își numără procentele pe holuri de partid și se bucură că ura mai mare este contra celorlalți. Se bucură că orice măsură care ar putea limita dezastrul ia din tolba de voturi a celor care discută despre ea. Spune că discută pentru că în realitate nimeni nu face mai nimic – dovadă numărul de morți -, pentru că și unii și alții, și dreapta și stânga – dacă mai există așa ceva -, se uită la procente. Atât, la procente! Nu la suferință și nici la dezastru.

Constatăm că politicienii au rezolvat toate problemele țării și acum au și competențe medicale. Un circ nesfârșit printre cortegii care intră grăbite pe porțile cimitirelor pentru a mai da trupuri gropilor negre.

Dacă despre boală și viruși nu discutau decât medicii, astăzi nu se vorbea nici de certificat verde, nici de tabere, nici de morți cu duiumul. Cum nu e așa, ne luptăm între noi și dacă nu ne-a venit de hac virusul, ne vine politica.

Nici măcar medicii care au intrat în politică nu ar trebuie să vorbească astăzi. Tribuna de la care o fac în calitate de politicieni este una care murdărește și îngropă. Luciditatea profesională a fost anulată de sindromul alergării după voturi.

Cumplite vremuri trăim în lume, iar noi, românii, culegem ce am ales….

sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Johannis în lumea generalilor

 O știre din libertatea anunța că președintele împreună cu soția au blocat o vreme curgerea istorică a piramidelor prin vizita lor. Sângele piramidelor sunt turiștii. Vizitatorii, inclusiv români, au fost nevoiți să aștepte să se deruleze vizita prezidențială. Un convoi imens, alcătuit din 20 de mașini, a descins în lumea faraonilor. Ca între șefi de stat, nu?!

Mda! soare blând, căldură moderată, numai bine de mers în Egipt în octombrie, fără îndoială. Momentul? ...destul de nepotrivit! Dar nu este prima dată când Președintele gafează. Nici schiatul după incendiul de la spitalul din Piatra-Neamț, nici golful și declarațiile adiacente ....nici alte momente nu au fost potrivite ... Poate că și vizita oficială în Egipt se înscrie pe lista acțiunilor care se puteau anula sau amâna, având în vedere criza guvernamentală și sanitară din țară.

Sigur, criza guvernamentală nu e mare lucru, s-ar putea spune. O țară normală poate funcționa fără guvern, fără să aibă nimic de pierdut. Dacă nu ar trebui să plătească miniștrii interimari, ar fi și mai bine. S-ar face o economie consistentă la buget. În România noastră de azi, însă, nu vorbim doar criză guvernamentală, ci de dificila naștere a unui nou guvern, misiune încredințată imediat după ce s-a întors din Egipt, generalului Nicolae Ciucă, de către Klaus Johannis.

Alegerea unui general în acest context are o doză de ironie teribilă, ironie ce nu-l privește pe general, ci pe Președinte.

Klaus Johannis l-a vizitat pe omologul său egiptean Abdel Fattah Saeed Hussein el-Sisi. Președintele egiptean, dincolo de faptul că este oarecum nefrecventabil având în vedere regimul prea puțin democratic, de control total, pe care l-a instituit, are în biografie un parcurs omolog cu Nicolae Ciucă. Egipteanul este militar de carieră și a fost ministru de interne. A fost promovat de Morsi - fostul președinte egiptean - prim -ministru, fiindu-i om de încredere.

Sisi a speculat protestele populației - sau poate chiar le-a susținut - și a dat o lovitură de stat. Și-a eliminat președintele și a instituit un regim autoritar, la baza căruia a stat și un scrutin electoral desfășurat în 2014, la care au participat 47% dintre cetățenii egipteni cu drept de vot, care l-ar fi votat în proporție de 97%. În 2018 Sisi și-a reînnoit legămintele cu poporul după un scrutin nedemocratic, pregătit prin eliminarea din competiție a opozanților, anterior alegerilor. Democratic, nu?!

Sigur, în Europa acest ultim paragraf nu ar putea deveni o completare a asemănărilor de parcurs între Sisi și Ciucă și, cu siguranță, Ciucă nu este Sisi, dar întoarcerea Președintelui din Egipt și numirea unui general pentru a forma un nou guvern, după ce a intrat în contact direct cu realitatea politică egipteană, are o doză de ironie.

Nu știu care va fi drumul generalului Ciucă la vârful puterii politice, după un parcurs militar care l-a format cazon și nu știu ce viziune politică are, însă Sisi nu este iubit deloc de populație și este considerat un antitalent politic. Stilul lui de gândire este considerat ca fiind total paralel cu nevoile reale ale societății, fiind lipsit de claritate în gândirea politică. Singurul atu este ordinea, impusă prin forță. Egiptenii nu și-ar mai dori un militar de carieră în frunte țării, dar ...

Deci, Președintele nu a călcat degeaba pe fierbintele nisip auriu de la Sharm El Sheikh. A fost inspirat! A putut desemna fără zăbava-i caracteristică un nume.

Cât despre vizita la Piramide...e prea comună, chiar dacă acolo, în inima munților de cuburi de piatră, stau rămășite cunoscute sau mai puțin cunoscute ale unor omologi din Egiptul Antic, omologi care stârnesc melancolii tuturor șefilor de stat care vor putere veșnică. Mai interesantă ar fi fost o vizită la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, unde Președintele nostru se putea întâlni cu istoria noastră. Muzeul e plin de dovezi ale legăturilor noastre cu Peninsula Sinai. O sumedenie de domnitori români au făcut donații care stau acum la vedere, în muzeul centrului monahal de la Sinai. Te simți mândru când citești numele românilor, care au contribuit la promovarea culturii prin donațiile livrești făcute.

Nu știu dacă Johannis s-a conectat la trecutul istoric al românilor, susținut de înaintași ai săi aflați la conducerea Țărilor Românilor, însă este clar, prin numirea Generalului Ciucă, ne-a făcut pe noi să ne gândim la politica egipteană actuală.

 paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Reguli FIFA în administrație


 

Am auzit tot felul de povești despre sisteme de management introduse în administrația publică românească și locală. Totul merge la fel, ba uneori chiar mai prost. Sunt funcționari publici care se mișcă din ce în ce mai haotic și fără vlagă. Dacă toate acestea nu au mers, de ce nu introduceți măcar reglementarea FIFA pentru arbitrii, care spune că, odată ce un arbitru a pus mâna pe cartonașul galben sau roșu nu-l mai poate introduce înapoi, pentru că dă dovadă de lipsă de profesionalism. Era 1995 când s-a hotărât așa. Nu ar putea fi 2021 anul când s-ar putea termina cu bâlbele din administrație?

Acum câteva zile s-a închis și s-a deschis școala la interval de câteva zeci de minute. Comitetul pentru Situații de Urgență Local a hotărât trecerea școlilor în online și era normal, având în vedere numărul de infectări, reprezentanții Ministerului Educației au anulat hotărârea locală, comportându-se ca centralizat, ca pe timpuri.

Evident, cel de sus, cel mai puternic a învins. Toți s-au făcut mici pe aici, să-și ducă șeful stindardul mai departe. Toți au murmurat pe la colțuri, dar nimic nu s-a schimbat, iar expunerea copiilor la pericolul contaminării a continuat.

Dincolo de faptul că nu s-a respectat o decizie locală și de faptul că ceea ce se întâmplă e atentat la siguranța copiilor - dar, ce să faci, toți politicienii, cu și fără carte, au urlat că vor școala deschisă, indiferent de situație - bâlba aceasta teribilă este jenantă și enervantă.

Eu însumi, pe paulnegoita.ro, am anunțat trecerea școlii în online. Apoi am anunțat schimbarea schimbării. Din păcate, am derutat și îmi cer scuze. Am derutat și am constatat că al doilea mesaj a fost recepționat de mai puțini cititori decât primul. Câteva sute contează, nu?! Ei vor ști altceva.

De parcă nu era de ajuns pandemia, ne mai avem și autorități ale căror decizii sunt confuze.

De aceea, zic, luați ceva de prin regulamentul FIFA. Nu face rău!

paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Meritau buzoienii și niște scuze la cap de POD


 

Nu v-au ruginit foarfecile de 16, 18, 20 de ani de când tot promiteți că faceți podul de la Vadu Pașii? Nici obrazul nu a simțit nimic după ce ați vândut facerea Podului în toate campaniile electorale?

Îmi amintesc cum se plimba Ciolacu cu Teodorovici de mână, promițând că a venit clipa cea mare, că se face Podul. Era 2012. Îmi amintesc tot de atunci cum presa plătită ne transmitea, minut cu minut, evoluția lucrurilor și ... punctul culminat. Un articol suna așa: Dosarul a ajuns pe masa Ministrului Teodorovici!

Era prin toamna lui 2012. De atunci s-au dus veri, toamne, primăveri. S-au dus toate la fel ca înainte ...

De când nu mai e Podul funcțional s-a rupt podul de la Mărăcineni și jumătate de țară, dar mai ales buzoienii, au suportat calvarul. Sigur, poate unii credeți că toți avem memorie de scurtă durată, precum Ciolacu, care cu câteva zile în urmă se tăvălea efectiv prin puful gros al covoarelor din Parlament urlând că nu va vota niciodată, dar niciodată-niciodată!  guvern minoritar PNL și că e înnebunit după alegeri anticipate, iar acum o întoarce ca la podul de la Vadu  Pașii. Nu memoria noastră nu e scurtă și toți știu că inclusiv versatilul Marcel a ajuns în parlament tot cu Podul în gură. El a ajuns sus, podul a rămas la fel. El a încasat salariul de politician-promitent, Podul ....și oamenii...roată, roată, tată, pe timpul și benzina lor. Cei din salvări? Dacă au avut zile, au supraviețuit ocolului ...

După toate aceste eșecuri repetate, am văzut ieri pe Pod echipa de miuță a PSD. Fericiți nevoie mare că în sfârșit le-a ieșit ceva, se țineau unul de altul și toți de o pamblică, de parcă veniseră cu Podul  de acasă. Au venit să capete laudă. Să spună lumea că sunt minunați și au făcut ce nu a văzut Pământul.

Și-au cântat ode unii altora și fiecare s-a dat drept un nepot al lui Apolodor din Damasc, chiar dacă unii nu aveau nici în clin nici în mânecă cu Podul, devenit între timp personaj colectiv și agent electoral, motiv pentru care l-am scris atât de vizibil.

În fine, bine că în sfârșit s-a sfârșit calvarul. Bine că s-a săvârșit, cu sau fără scuze. Au pierdut buzoienii, dar nu e primul loc și prima dată și primul pod la care buzoienii sunt bătuți.

De azi viața intră în normal. Jucătorii voioși de miuță s-au întors la partid răsfoind file de ziare în care le-a fost prezentată marea realizare și gloria eternă ce va veni după ea, iar poporul, răbdător cum e, nu i-a pus să treacă Podul pe făuritori, pentru a proba rezistența. Doar Nero avea plăcerea să-i suie pe elefanți pe cei care făceau un pod și să-i oblige să treacă primii calea, pentru a testa rezistența construcției. Buzoienii nu au procedat așa, deși, poate că nu era rău să-i invite pe cei prezenți la o miuță noaptea. De ce noaptea? Pentru că au uitat să-i pună și lumini Podului.... Vorba românului: graba strică treaba! Le-au uitat! Credeți că eu ușor să repari un pod în 20 de ani?! Credeți că 20 de ani sunt de întârziere sunt suficienți ca autoritățile să-și ceară scuze populației?!

Se vor pune și lumini și poate nu peste încă alți ...zeci de ani!

Până atunci  las-o că merge așa! Hai să trecem! Drum bun!

https://paulnegoita.ro/2021/10/23/erau-normale-niste-scuze-la-cap-de-pod/


Citiți mai departe »

Coada de la pâine și coada de la salvare

 


Nu știu pe unde, dar am văzut o postare doxologică, în care cineva privea cu admirație faptul că salvările stau la coadă la spital,, personalul dând dovadă de sacrificiu, de parcă de de virtutea răbdării au nevoie ambulanțierii.

Zeci de salvări și zeci de oameni stau și așteaptă un loc în spital. Așteaptă să iasă o mașină mortuară să descarce o salvare. Vremuri sumbre, pe care ni le-am făcut și singuri;  dar și  vremuri absurde, de haos. Cum să ții bolnavul în salvare, să blochezi salvarea, în loc să aduci niște containere, în cazul în care nu ai alte soluții?! E crimă să ții salvările blocate și să abandonezi sau îngreunezi orice altă misiune de salvare. Pot fi accidente cu multe victime sau bolnavi de alte afecțiuni!

Șoferii, asistenții, doctorii sunt blocați. Nu mai au ture și zile, iar activitatea lor nu mai poate fi cuantificată după numărul de vieți salvate, ci după somnolența orelor de așteptare în curtea spitalelor, cu bolnavii în cârcă. Or fi românii neglijenți în raport cu ceea ce se întâmplă, dar așa nerozie, să priponești sistemul mobil de salvare în loc fix și să nu găsești o soluție să lași salvatorii să circule, e mai mult decât nerozie. Iar dacă te mai și lauzi cu așa soluție...ori ești un biet manipulator cu ADN bolșevic, ori ești Dorel.

Această situație tragică mi-a amintit de o nedumerire comunistă. Revoluționarii ruși s-au gândit să facă un schimb de experiență cu englezii. Au mers la Londra să afle cum fac capitaliștii treabă. Rusia trecuse din feudalism la socialism și era străină de capitalism. Binevoitori, englezii le-au explicat rușilor cum este cu bursa, cu descentralizare, cu decizia, cu competiția care naște concurență. Rușii nu au priceput mare lucru. Le erau străine conceptele. Erau totuși preocupați de ceva. Voiau să știe unde este coada la pâine. Își fac curaj și întreabă și află că englezii nu au coadă la pâine. Au întrebat bolșevicii cum este posibil, cum de nu au,... cine este responsabil...

Au plecat nedumeriți cum au venit.... La ruși, ca și la români, a continuat să fie coadă la pâine. Nu au găsit soluția să dezlege ghemul centralizării statale.

Cândva era coadă la pâine, dar se mai putea trăi, astăzi este coadă de salvări și se moare. Se moare de boală, se moare de prostie, din păcate. Unii, adepți ai teoriei conspirației, spun că planul este să moare oameni, că doar nu e imposibil să aducă cei responsabili niște containere, în care să descarce salvările. Alții sunt de părere că e mâna pesediștilor care ocupă mai toate posturile de conducere, scopul fiind crearea întețirea urii față de guvern.

Eu, totuși, cred că este un blocaj creat de incapacitatea unor responsabili de a gândi și a acționa singuri, așteptând mereu ordin de sus, ca pe vremuri. Iar dacă ordinul întârzie, scapă doar cine e salvat de un ghinionist, care a murit și a lăsat patul liber. Atunci salvarea se golește și poate pleca iar în misiune ...

sursa: paulnegoita.ro

Citiți mai departe »

Generalismul și revoluționarul cercetat de DNA

 


Generalul Ciucă a fost desemnat să formeze noul Guvern de către președintele Johannis. Din acest moment va trebui să dea piept cu revoluționarul Marcel. Un general considerat erou pentru că este singurul comandant român care a condus o bătălie de front de la Al Doilea Război Mondial până astăzi și ...revoluționarul Marcel Ciolacu, se vor confrunta  în prima line a politicii. Rigid și disciplinat, Nicolae Ciucă va trebui să se facă că nu vede năzbâtiile lui Ciolacu, jucător de învârtita politică.

Deci, avem în față de astăzi, premier desemnat un general care a condus o bătălie rămasă în istoria Armatei Române și un șef PSD, care s-a urcat pe scaun prin viclenie, ca în povestea Ursul păcălit de vulpe.

După cum se știe, ambii au legătură cu Buzăul....

O fi bine? O fi rău? Dacă o fi bine, pentru cine? Dacă o fi rău, pentru cine?

E cunoscut faptul că generalul Ciucă a fost comandant al Armatei a 2- a, locată la Buzău și a fost șef al înzestratului Serviciul de Informații  al Armatei. Evident, informațiile colectate nu vizau strângerea de date despre personaje politice buzoiene, deși sunt considerate printre cele mai corupte din țară, dar, inevitabil, informații au ajuns la urechile generalului și nu cred că i-a iești din sânge disciplina de pregătire a războiului, din care face parte și colectarea și valorificare de informații.

Așadar, despre cel considerat ca fiind omul serviciilor la șefia PSD, Ciolacu, Ciucă are informații directe, ne fiind nevoit să asculte folcloriști. De aceea, rămâne de văzut ce tehnică de mimare a luptei va mai adopta Ciolacu în confruntarea cu generalul. Până acum a făcut mult zgomot la galerie, în vreme ce, în vestiar, a fost ascultător, urmând pas cu pas indicațiile.

Dacă strategia tobei bătute fără ritm gramatical a lui Ciolacu va fi la fel, cu Ciucă va fi greu, pentru că generalul nu este prea volubil și nu seamănă deloc cu Cîțu, dispus și el la răspunsuri șmecherești.

Dar, probabil, Ciolacu va fi mai silențios și la suprafață, nu doar în culise, fiindcă duce după el un trecut peste care s-a uitat nițeluș și Ciucă... Va trebuie să găsească altă armă de luptă decât zgomotul, pentru a demonstra activului PSD că el se luptă până la ultima suflare cu militarul decorat.

În fine, piesa va continua, iar pesediștii trebuie să stea comozi în fotoliu, să fie conectați la RTV și Antene și să aștepte faptele de arme politice ale luptătorului cu rol determinant, Marcel.

Ceea ce vedem pe prima scenă a politicii este o hartă caracterologică a României, așa polarizată cum este astăzi. La confruntarea publică participă cu rol de actori politici un general, care a luptat pe front și un ... Luptător cu Rol Determinant la Revoluție, Ciolacu. Ciolacu este cercetat de DNA pentru modul în care a obținut Certificatul de Luptător cu Rol Determinat la Revoluție, iar Ciucă a fost decorat pentru conducerea unei bătălii. Noi, românii, i-am pus pe cei doi față în față, ca pe doi exponenți ai noștri. Pe de o parte, avem revoluționarul care a falsificat rezultatele unei bătălii civice și a obținut spații comerciale și beneficii, pe de altă parte, avem un militar de carieră, care și-a construit un nume în sistemul rigid militar.

Mai avem în față un trădător de meserie și un purtător de drapel pe front.

Mai avem în față un personaj cu trecut sulfuros, atât de sulfuros încât mirosul a sărit, cu siguranță, gardul Armatei a 2 - a ( nu se poate să nu știe generalul ce știe tot satul ! )  și un personaj decent, care la vârsta la care Ciolacu a avut primul loc de muncă oficial, se apropia deja de pensie.

Rămâne de văzut pe mâna cui se vor lăsa românii și cât de mult preț punem pe calitatea umană și profesională. Minuni economice nu face nimeni, însă demni putem fi cu toții.

Oricum, ceea ce ni se întâmplă, ne e de la noi și despre noi!

https://paulnegoita.ro/2021/10/22/generalul-ciuca-si-revolutionarul-marcel/

 

Citiți mai departe »

Un pod, două canale, cozi fatale


 

Deși ce care o conduc o supun la cea mai cruntă dezorganizare, țara rezistă. Individual sunt și pierderi, dar per total țara rezistă.

Am rezistat și eu cu stoicism, ca alte mii de români, în blocajul de la Podul Mărăcinei. S-a intervenit la două canale. A fost nevoie de două zile și de ore de vârf, evident. Nervi, timp pierdut, bani aruncați pe combustibil consumat în staționare, firme care înregistrează pierderi ne putând livra la timp și blocând angajați plătiți în trafic.

Peste toate acestea, în situația epidemiologică dată, am privit cu toții neputincioși la salvările care urlau din răsputeri. Vai de viața celor care erau în ele. Nu cred că a fost cineva să nu se gândească la ghinionul pe care îl aveau cei ce se luptau cu viața.

Comuniștii au construit un pod, nemții unul. Democrații de după 90 niciunul. Dar dacă tot nu au fost în stare să facă un pod peste Buzău, e trist că nu sunt capabil să rezolve civilizat, în timpul nopții, micile defecțiuni care apar la podul buclucaș de la Mărăcineni. Nu de alta, dar cum poți intra în orașul deschis când toate căile de acces sunt frânte?

sursa: paulnegoita.ro

 

Citiți mai departe »

Ciolacu gol la geam



 Cred că pesediștilor le este dor de Dragnea. Un joc mai stupid decât practică Ciolacu și ai lui nu a făcut niciun partid până acum. Au dat guvernul jos că au putut. L-au dat ca să-l pună la loc, așa cum au făcut și cu guvernul Orban, pus și repus, prin intrigile lui Ciolacu.

Un joc stupid, un mod tâmp de a face politică. Evident, jocul lor este unul a urii. Totul ceea ce urmăresc este să urce la putere pe ură, nu pe competență. Ciolacu crede că românii îl vor vota pentru doar din ură pentru ceilalți. Sigur, a tot funcționat jocul răului cel mai mic, dar pretendenții aveau și ceva calități. Despre Ciolacu știm cu toții cât și ce poate și pe zi ce trece află o țară întreagă.

Contextul însă, îmi face imposibilă dorința de a pune pe pagina mea un text al Sorinei Matei. Deși nu-i împărtășesc unele nuanțe de limbaj, textul e pe înțelesul lui Ciolacu și e pe deplin adevărat:

„Securitatea aka Sistemul când pune șefi de partid în România tot timpul îi alege pe cei mai proști și cu cele mai multe bube din încăpere. Exemplu: Marcelică Ciolacu.
– O persoană fără o meserie, un mic învârtitor de Buzău, prieten cu Hayssam
– Facultate de carton la Ecologică, făcută ca să nu fie și oficial analfabet funcțional
– Nu știe nicio limbă străină. Vorbește cu mâinile.
– Colegii de securitate și apărare ca să fie și el o mică slugă la securiști

– Doctorand la SRI, iar ca să se dea bine cu Securitatea.
– Revoluționar de carton, cu dosar la DNA. S-a trecut luptător cu rol determinant în Revoluție, mori de râs
– L-a pupat în fund pe Dragnea, apoi l-a mâncat pe Dragnea, până l-au pus băieții șef de partid
– Dă bani publici la presa de dreapta în contracte netransparente ca să nu mai fie făcut Ciuma Roșie și să nu se mai scrie că e analfabet și nu știe să vorbească, pentru imaginea lui personală, crezând că pe coco supraviețuiește
– Persoana nu știe să vorbească decât în „mă”, „bă” etc. Nu stăpânește niciun domeniu dar țărănoiul voia să fie doctor :))))
– Și-a umplut tot partidul de securiști, ei crezând că sunt mare sculă basculă și toată lumea e proastă. Și ăia tot analfabeți of course
– Se ocupă de șmenuri politice, linia directoare luând-o de la Securitate și Ioha. Unica țintă: supraviețuirea.
Așa faci din prietenul lui Hayssam șef de partid, compromițând ideea de opoziție în România. Rețeta imposturii, cu personaje manipulabile de carton.”

Așa că, Ciolacu dacă tot nu deranjează acum cu guvernarea – oricum nu e în stare de nimic bun și trecutul e cel mai clar indiciu – e naiv să spere că românii îl vor considera altădată bun. E la fel de când îl știm și la fel rămâne, pentru că oamenii, în general nu se schimbă fundamental.

Așa că așteptarea va fi în van. De ce să aduci la guvernare unul care a cedat de fiecare dată guvernarea, doar pentru a specula ura?!


Citiți mai departe »

Aveți capul lui Moțoc, ce urmează?

 


Dragii mei, pentru ce ocupă oamenii oamenii ăștia care se împăunează ca sunt aleșii neamului ditamai clădirea țării. La ce a fost astăzi în Parlament, i-aș fi mutat la Circ. Era  mai aproape de Guvern și foarte potrivit.

Am văzut astăzi în forul nostru legislativ – vai de noi! – un spectacol degradant. Căderea unui guvern, credeam eu, se constituie într-un prilej serios de analiză. De unde!? Parcă totul s-a desfășurat pe planeta maimuțelor. Jalnică reprezentație a unor indivizi de la care Românii așteaptă legi drepte și reforme eficiente.

A căzut un premier. A căzut și un guvern. Au primit capul lui Moțoc, cei ce și l-au dorit.  Din păcate, nimic din ce s-a petrecut acolo nu are legătură cu noi, cetățenii, care-i plătim pe acești circari din Parlament.

Și-au reglat conturile între ei. Își negociază doar pozițiile de putere, de rapt. E clar că au eșuat și chiar dacă o fac pe interesanții pe la tribuna Parlamentului, încercând să recite câte un text făcut de alții, în culise, aproape pe oricare de acolo l-ai pune în funcții ministeriale este iarăși o pierdere de timp pentru țară. Nimic nu-i recomandă. Sunt de atâția ani în politică și nu au dat nimic românilor, doar le-au luat.

Nimic proaspăt la orizont. Nimic dătător de speranță. Circul pe banii noștri continuă!

sursa: paulnegoita.ro
Citiți mai departe »