File din copilăria lui Iisus

      Iisus la Templu          Legea lui Moise prevedea legământul dintre Dumnezeu și poporul evreu. În baza acestei legi, una d...

O carte în culori

„ Un călugăr îşi astupase cu o icoană singura ferestruică a chiliei sale, iar din ea se deschisese o privelişte minunată. El a fost întreba...

Trei cărți vii

Trăim astăzi într-o lume care, deşi îşi caută armonia, este bruiată de note false şi discordante. O lume care, de multe ori, nu ştie să-şi ...

Enciclopedia religiilor

     Am avut onoarea să prezint publicului la lansarea oficială Enciclopedia religiilor de Michael Malherbe, apărută la editura Nemira....

Creștinism și democrație

      După 1990 au fost destule voce care invocau nevoia unei prezențe publice și chiar politice mai active a Bisericii în scena p...

Părintele Ilarion (I)

Omeni în duhul lor -         Noi nu avem nevoie de popă! Cine te-a trimis la noi?! De când este comunitatea noastră pe aici n...

Spre vremuri sănătoase, sper!

         În zi de duminică ne-a părăsit încă un an, anul 2017. Cu bune, cu rele, s-a dus. A lăsat amintiri dar, cu siguranță, a lăsat ...

Lăsați să vină rușii la noi!

     Despre ruși numai de bine, evident, dacă este vorba despre scriitori ruși – alții decât Dughin, evident. E bine să-i lăsăm pe ruși s...