Am regăsit pe internet un interviu cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Răspunsuri scurte, clare, bine fundamentate, uneori necruțătoare. Un bărbat tare. Așa arată un om cu un caracter tare.
Respectivul interviu mi-a amintit de un episod desfășura în Palatul Episcopal de la Buzău. Eram în cabinetul Preasfințitului Antonie Plămădeală, împreună cu părintele vicar Teofil Dumitrescu. Rar îl puteai vedea tulburat pe Episcopul Antonie. Rar de tot. Educația saxonă și politețea desăvârșită nu-i permiteau stări conflictuale sau ieșiri nervoase. Prefera să evite oamenii și situațiile care-l tulburau. Totuși, l-am găsit tulburat, iar motivul era o întâlnire, la penitenciar, cu părintele Calciu. A mers în calitate de reprezentant al Patriarhului Iustin la părintele în închisoare să-l sfătuiască, să-l roage, să depună o cerere de grațiere. Știa ce este detenția, pentru că trecuse prin ea, iar părintele Claciu primise 10 ani cu executare la ultima condamnare, pentru că protestase împotriva regimului Comunist, care urma să demoleze biserica Enei și pentru că ținuse conferințe elevilor seminariști, care nu au fost pe placul regimului. Nu a trebuit mult ca regimul să se răzbune și să-l mai trimită încă o dată în închisoare, mai ales că fusese deja condamnat anterior și executase ani grei de pușcărie, pentru simpatiile legionare. Părintele Episcop a fost al doilea mesager al Patriarhului, care a dorit să-l convingă să depună o cerere de grațiere. Inițial a fost trimis părintele vicar al Patriarhiei, Pârvu, pe care preotul Calciu nici măcar nu l-a primit. Pe Preasfințitul Antonie l-a întâlnit, dar l-a refuzat ferm, motiv pentru care regreta că nu-i poate scurta suferința prin care trecea. Deci, părintele Calciu a refuzat să depună o simplă cerere de grațiere, iar Regimul refuza să-l elibereze altfel, pe motiv pentru că ar fi trebuit să-i elibereze și pe alți condamnați.
A mai făcut cam doi ani de pușcărie după acest moment, până când Ceaușescu a dat un decret de grațiere colectivă. Oricum, preotul Calciu Dumitreasa a fost o piatră tară, atât de tare încât se simțeau intimidați și torționarii în fața sa, iar societatea occidentală fierbea împotriva regimului comunist din România, din cauza detenției sale. Regimul era de acord să-l elibereze și voia să-l expulzeze din țară – ceea ce s-a și întâmplat după eliberare -, însă ar fi vrut să nu facă din proprie inițiativă gestul, ci doar să răspundă solicitării Patriarhiei, iar Patriarhia avea nevoie de solicitarea preotului. Totuși, părintele Calciu a considerat că nu ar fi demn ceea ce face, că este o abdicare de la propriile principii, că nu este vinovat, motiv pentru care nu are de ce să ceară grațierea și nu a cerut-o.
Pe de altă parte, preasfințitul Antonie voia să dezamorseze această stare de conflict între Biserică și autorități, mai ale că, diplomat fiind, cunoștea foarte bine starea de spirit din America, unde a mers să pledeze pentru acordarea Clauzei Națiunilor României, iar detenția părintelui Calciu Dumitreasa reprezenta o dovadă a încălcării libertății religioase.
Părintele a rezistat, iar prin continuarea perioadei de detenție a atras și mai mult atenția la nivel internațional, astfel încât Thatcher, Reagan și alți lideri au cerut eliberarea sa.
https://parintelenegoita.ro/parintele-calciu-mai-tare-decat-piatra/
