Cu ochii trupului, „pe Dumnezeu, nimeni dintre oameni nu L-a
văzut vreodată“ (I Ioan 4, 12). Mai sfânt decât sfinţii, nematerialnic,
fiinţă şi esenţă divină, El rămâne deapururi nevăzut ochiului şi inexplorabil
cu mintea şi raţiunea. În Legea veche, Moise i-a auzit doar glasul şi s-a sfiit
a se apropia de rugul aprins din care-i vorbea, ca să nu-şi ardă nevolnica
zămislire robită de păcat şi să nu piardă prilejul, unic pentru om, de a sta,
prin cuvânt, de vorbă cu Dumnezeu.
Învăţătura despre Dumnezeu este şi
rămâne taină pe care mintea n-o poate pătrunde, ci doar inima o simte şi o
păstrează în sine. Despre Dumnezeu nu cunoaştem decât atât cât ni s-a
descoperit în Sfintele Scripturi, suficient însă cât să ne putem mântui.
Când a vrut să creeze pe om şi să dea
început făpturii cuvântătoare, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră“ (Facerea 1, 26).
Când omul, făptura cu chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu, ispitit de îngâmfare, a greşit în Rai, acelaşi
Dumnezeu a constatat cu regret: „Iată,
Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul“ (Facerea 3, 22).
Iar când omul, din mândrie, a vrut
să-L doboare pe Dumnezeu de pe tronul slavei Sale, prin zidirea turnului Babel,
Părintele ceresc a zis: „Hai să Ne
pogorâm şi acolo să le amestecăm limbile“ (Facere 11, 7).
Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să
zică: „să facem om după chipul şi
asemănarea noastră?“ Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să spună: „iată, Adam s-a făcut ca unul din Noi?“
Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să grăiască: „hai să coborâm şi să le amestecăm limbile?“
A greşit scriitorul Scripturii când
trebuia să aştearnă în cuvinte înţelegerea lui luminată de descoperire? Sau a
folosit Dumnezeu un asemenea grai, încât să-şi arate slava Lui, când în
realitate El era unul singur? Nici greşeală a scriitorului nu este și nici
vorbire a Creatorului spre a Sa proprie mărire! Ci adevăr temeinic, al cărui înţeles
este îmbrăţişat de taină. Dumnezeu este
Unul, dar înfăţişările Lui sunt trei: unul în fiinţă, dar întreit în persoane -
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi
slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostaze: un singur Dumnezeu în
trei persoane.
Este de la sine înţeles că ne este
greu să pătrundem și să înțelegem cu mintea misterul Sfintei Treimi. Pe Unul îl
poţi căuta cu mintea şi inima. Dar a căuta să înţelegi cum trei feţe stau în
aceiaşi fiinţă nu este simplu. Cât priveşte dogma Treimii, nimeni dintre
oamenii care au abordat calea raţională n-a ajuns a o înţelege, cu toate că în
nobila lui dorinţă de a deosebi adevărul de neadevăr, omul a depus eforturi
nepotolite ca să descopere ceva.
Ca o mângâiere pentru nobila Sa
creatură, Dumnezeu i-a dat omului un dar minunat şi de mare preţ - darul
înţelepciunii. Cu această cheie unică omul a izbutit să descopere multe din
tainele adânci ale lumii. Au rămas însă unele pe care numai curăţia inimii le
poate citi. Ce să afle gândul cel mai iscoditor, când este vorba de alcătuirea
fiinţei divine? Nici o izbândă în strădaniile omului de a şti mai mult decât îi
este dat să ştie. Hotare potrivnice şi căi ambigue au dus la eşec şi erezie în
căutarea descompunerii mecanice a Divinităţii. Bietul raţionament al omului s-a
dovedit inutil, iar trufaşul căutător cu propria–i minte un urmaş demn de
soarta lui Lucifer. Fără echivoc, tainele credinţei, şi mai ales taina Sfintei
Treimi, nu se pot cuprinde cu mintea, ci se primesc prin credinţă. Se dovedeşte
astfel adevărat cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „cele mai presus de tine nu le încerca şi cele mai mari decât tine nu le
cerceta. Cugetă numai ceea ce ţi s-a poruncit, căci nu-ţi sunt de trebuinţă
cele ascunse. Nu fi iscoditor în cele ce sunt de prisos pentru lucrările tale,
că ţie ţi s-a descoperit mai mult decât este priceperea omului“
(Înţelepciunea lui Isus, Fiul lui Sirah 3, 21-23).
Sfânta Scriptură, însă, luminează căutătorul de adevăruri divine,
răsplătind cercetarea izvorâtă din credinţă.
În Vechiul Testament se găsesc
mărturii trinitare importante:
- La stejarul Mamvri, Avraam a întâlnit trei îngeri călători şi i-a
salutat, înclinându-se asemenea unuia singur, mărturisind prin aceasta – cum
zice un sfânt al Bisericii - „pe Unul
Dumnezeu în trei persoane“ (Facerea 18, 1-9).
- La templu, slujitorii leviţi
binecuvântau poporul prin rostirea de 3 ori a cuvântului „Dumnezeu“: „Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te
păzească! Domnul să-Și lumineze faţa Sa spre tine şi să te miluiască! Domnul
să-Și îndrepte faţa Sa spre tine şi să-ţi dăruiască pace“ (Numeri 6,
24-26).
- În viziunea profetului Isaia,
înconjurând tronul dumnezeiesc, serafimii cântă în cinstea Sfintei Treimi: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul
Atotţiitorul, plin e tot pământul de slava Sa“ (Isaia 6, 3).
- Proorocul David mărturiseşte şi el existenţa Sfintei Treimi şi lucrarea
Ei: „Prin cuvântul Domnului s-au
întemeiat cerurile, iar puterea lor, prin duhul gurii Sale“ (Psalmul 32,
6).
În Scriptura Noului Testament, taina
Sfintei Treimi se descoperă deplin şi în puterea de înţelegere a omului.
-La Bunavestire, arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi
puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte
din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema“ (Luca 1, 35).
- La apa Iordanului, când Iisus Se boteza, au fost prezente şi celelalte
persoane ale Sfintei Treimi: „Botezându-Se
Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în
chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s-a făcut: Acesta este Fiul Meu
cel iubit“ (Luca 3, 21).
Ultima, dar şi cea mai vădită apariție a Sfintei Treimi, s-a petrecut cu un
ceas înaintea ieşirii la predicare a Domnului, pentru ca să întărească adevărul
că opera mântuirii neamului omenesc este opera Sfintei Treimi şi că temelia
creştinismului va fi Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. În numele Acestora, cei 12
apostoli vor merge până la marginile lumii, ca să ducă adevărul învăţăturii şi
să ofere neamurilor botezul şi mântuirea „în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19).
În misiunea lor prin lume Sfinţii Apostoli vorbesc uneori
separat de persoanele Sfintei Treimi şi afirmă lucrarea fiecăreia. Scriind creştinilor din Corint,
Sfântul Pavel zice: „Harul Domnului nostru
Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să
fie cu voi cu toţi!“ (II Corinteni 13, 13). Aceste cuvinte se rostesc până
azi în Sfânta Biserică, ca o binecuvântare apostolică şi ca o confirmare a
lucrului pe care persoanele Sfintei Treimi îl împlinesc în lume: Dumnezeu Tatăl
este iubire, şi din multa Lui iubire a lăsat pe Fiul să ofere oamenilor harul
mântuirii, prin crucea pe care preoţii o înalţă în faţa creştinilor,
împărtăşiţi de mulţimea darurilor pe care le oferă Sfântul Duh.
Pentru folosul creştinilor, Biserica a întocmit o rugăciune simplă, de
invocare a Sfintei Treimi, cu care şi închei: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este
Duhul Sfânt, Treime sfântă, mărire Ţie!“
Sfânta Treime nu este doar divinitatea izolată în transcendenţă, în înaltul
cerului, ci este model pentru viaţa socială. Dragostea, unitatea, fiinţa unică
- neîmpărţită şi nedespărţită - a omului sunt exemple pentru societatea în care
oamenii trebuie să renunţe la individualism, regăsindu-se unul în celălalt, ca
părţi componente ale aceleiaşi realităţi, cinstind astfel darul vieţii dăruit
cu generozitate de Sfânta Treime.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu