Cu ceva ani în urmă am salvat de la topire parte dintr-o ediție completă a scrierilor lui Mihail Sadoveanu. Uriașul cu picioare de lut, a scris nu a stat pe gânduri. Vreo 15 volume cu peste 650 de pagini am așezat pe raft și m-am tot gândit că ocupă locul degeaba.
Evident, am citit din Sadoveanu ceea ce era obligatoriu pentru școală, dar nu mai mult. Nu l-am găsit la vremea aceea atât de plăcut, pentru că era lectură impusă.
L-am luat însă acum din scoarță în scoarță și l-am aflat fascinant. Sadoveanu a fost un mare stilist al limbii noastre.
Pofta de al citi a venit pe fondul saturației cu lecturi de de tot felul și din toate genurile, atât de abundente astăzi. Îmi era dor de ceva de-al meu, de natura în mijlocul căreia am trăit, de limba frumos scrisă. Mi-am satisfăcut aceste plăceri nopți la rând și am înțeles încă o dată de ce Sadoveanu trebuie studiat în școală.
E adevărat, a fost un oportunist politic. A fost primul intelectual care s-a dat cu comuniștii, primind funcții înalte și conservându-și averea. Evident, romanul vieții lui avea și pagini anterioare, precum colaborarea cu Regele Carol al II – lea, dar și cu formule politice precedente. Scrisul însă îl absolvă de toate păcatele pentru că a fost, cu adevărat, un scriitor talentat.
Deci, dacă vă este dor de natură, de bucuria redescoperirii ei, reîntoarceți-vă la Sadoveanu. Eu așa l-am luat la mână, după ce l-am găsit pe Hogaș prea scurt.
Și dacă vreți ceva istorie scrisă în slove frumoase, tot la Sadoveanu este cheia.
Oportunist, mare oportunist, dat talentat. Astăzi, politica este plină de oportuniști total lipsiți de talent, indivizi care ocupă poziții politice similare cu a lui Sadoveanu, dar care abia îngaimă trei vorbe în limba pe care Sadoveanu a făcut-o să sune atât de frumos.
Când îl citești pe Sadoveanu realizezi că incultura nu este o condiție pentru succesul în politică, chiar și în cele mai proaste vremuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu