Micii cronicari

 Daniela LUPU, Paul lulius NEGOIŢĂ

Valoarea însemnărilor aflate pe cărţile vechi, ca sursă documentară pentru numeroase aspecte ale istoriei românilor, a fost recunoscută de timpuriu în istoriografie. De la sfârşitul secolului al XlX-lea, odată deschis drumul cercetării vechilor cărţi, transcrierea notelor care umpleau spaţiile libere ale filelor înnegrite de vreme s-a impus ca o datorie pentru toţi cei care se aplecau asupra lor. S-a descoperit astfel o lume considerată până atunci tăcută, nespus de dornică să lase mărturie posterităţii frânturi din viaţa ei cotidiană. în afara însemnărilor „oficiale”, care au rolul de a consfinţi actul de cumpărare şi de danie a cărţii sau de a marca proprietatea asupra acesteia (ex-librisuri), „scriitorii de ocazie” folosesc deseori filele cărţilor pe care le au la îndemână pentru a-şi nota impresiile provocate de evenimentele care le influenţează sau le tulbură existenţa. întâlnim astfel relatări cu un pronunţat caracter personal despre diferite evenimente istorice, fenomene meteorologice, eclipse, comete, cutremure, epidemii. Un tezaur de informaţii cu atât mai valoros cu cât multe dintre aceste aspecte nu sunt cuprinse în documentele oficiale sau în scrierile marilor cronicari. De asemenea, însemnările conţin date importante din istoria personală a celor care devin astfel, ocazional, mici cronicari: naşteri, botezuri, căsătorii, decese, liste de cheltuieli. Toate aceste consemnări, libere de orice constrângere exterioară, exprimă viziunea sinceră şi inevitabil subiectivă a individului asupra lumii în care trăieşte şi pot servi complementar la reconstituirea universului de cunoştinţe şi idei ale epocii.

La Mănăstirea Rătești împreună cu doamna Daniela Lupu – documentare la Muzeul Mănăstirii Rătești

Interesul pentru descifrarea şi publicarea însemnărilor de pe cărţile vechi bisericeşti din judeţul Buzău a fost rezultatul atenţiei sporite care a început să se acorde, din primele decenii ale secolului trecut, cercetării bisericilor şi mănăstirilor din zonă. Preoţi şi profesori, animaţi de îndemnurile lui Nicolae Iorga şi ale altor mari cărturari ai epocii, au pornit cu mult entuziasm la lucru, adunând date, transcriind inscripţii şi însemnări pe baza cărora au întocmit scurte prezentări ale vechilor locaşuri de cult din localităţile lor de reşedinţă. începutul l-a făcut profesorul N. A. Constantinescu care, urmând exemplul lui Nicolae Iorga, cu prilejul unei excursii de studiu întreprinsă la monumentele din judeţul Buzău a transcris şi unele însemnări de pe cărţile găsite la bisericile vizitate[1]. însemnările de pe cărţile vechi au fost reproduse apoi şi de cei care au făcut istoricul unor biserici din judeţ în perioada interbelică, dintre care amintim pe I.C. Fiiitti[2] şi preoţii: C. Sănduleseu-Verna[3] [4], G. I. Beşchea1. Sandu Coman-Tisău[5], I. Frăsineanu[6], Horia Constantinescu[7], Ion Potlogea[8] [9]. Activitatea acestora a fost continuată cu aceeaşi pasiune de preoţii Lăudat Vasilescu0. Radu Antofîe[10], Sandu Tudor[11] şi de profesorii Dimitrie Gh. Ionescu[12]. Dintre lucrările mai noi amintim contribuţiile deosebit de valoroase ale preotului Ionel Ene[13]‘ şi ale profesorilor Alexandru Gaiţă şi flie Mândricel[14]. Cu o singură excepţie (articolul preotului G. I. Beşchea din 1932), lucrările citate mai sus nu au avut ca obiectiv principal consemnarea însemnărilor marginale, acestea constituind un aspect secundar, fiind reproduse selectiv în partea în care se prezentau cărţile păstrate la diferite biserici.

Patrimoniul bogat de carte veche de care dispune judeţul Buzău face ca şi numărul cărţilor cu note marginale să fie foarte mare. Ne-am propus în cele ce urmează să continuăm efortul înaintaşilor de a aduce la lumină informaţiile cuprinse în aceste note, care pot constitui adevărate izvoare documentare pentru cercetarea diferitelor aspecte ale istoriei locale, De asemenea, studierea însemnărilor este esenţială pentru stabilirea circulaţiei cărţilor, imprimate în diferite centre tipografice, pe teritoriul judeţului Buzău şi deopotrivă pentru realizarea unui viitor catalog al căiţii vechi româneşti păstrată în acest judeţ.

Pentru aceasta am cercetat 18 cărţi de cult din fondul de carte veche al Episcopiei, tipărite între 1693 şi 1869 la Bucureşti, Râmnic, Buzău, Buda, Neamţ şi Veneţia, provenind de la 14 biserici şi mănăstiri din eparhia Buzăului: mănăstirea Barbu, fosta mănăstire Băbeni, mănăstirea Coteşti şi bisericile din Bisoca, Cătiaşu, Mărăcineni, Piopeasa de Sus, Policiori, Rm. Sărat – biserica „Sf. Nicolae”, Sibiciu de Sus, Sibiciu de Jos, Soreşti, Tronari, Văvălucile[15].

Majoritatea însemnărilor pe care le-am reprodus sunt inedite. Din cele 57 de însemnări al căror conţinut îl prezentăm în cele ce urmează, doar 12 au mai fost publicate anterior[16] [17], situaţie pe care am semnalat-o în text (în partea care cuprinde transcrierea însemnărilor).

În funcţie de conţinut, am împărţit însemnările în zece categorii: I. însemnări de proprietate şi note de lector; II. însemnări despre vânzări, cumpărări şi danii de carte; IIP însemnări despre legări şi ferecări de carte; IV. însemnări despre evenimente istorice; V. însemnări despre fenomene meteorologice; VI. însemnări despre cutremure; VIL însemnări despre epidemii: VIII. însemnări despre biserici şi mănăstiri; IX. însemnări de familie; X. alte însemnări.

În cadrul fiecărei categorii am ordonat textele cronologic, potrivit datei la care a fost făcută însemnarea. însemnările nedatate au fost reproduse la sfârşit, încadrarea cronologică aproximativă, făcută după grafie şi limbă, trecându-se în paranteze drepte însemnările au fost scrise într-un interval cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului XX, în limba română cu alfabet chirilic, de tranziţie sau latin în interiorul copertelor, pe foile de gardă sau pe filele cărţilor. Autorii acestor însemnări provin din diferite medii sociale şi sunt în majoritate slujitori ai bisericii (diaconi, preoţi, monahi) dar şi mireni (boiernaşi, dascăli), locuitori ai satelor buzoiene1‘.

Propunându-ne să facem o lucrare de cercetare bibliografică am considerat necesar să prezentăm, în limita informaţiilor disponibile, traseul urmat de fiecare dintre cărţile studiate până în momentul intrării lor în posesia Episcopiei Buzăului. De asemenea, am încercat să corelăm informaţiile din însemnările reproduse de noi cu altele similare, referitoare la aceleaşi evenimente, cuprinse în însemnările publicate anterior.

Evanghelia (Bucureşti, 1693) a aparţinut fostei mănăstiri Băbeni (corn. Topliceni, jud. Buzău), din fostul judeţ Rm. Sărat[18]. Preotul Neagu notează că a venit la mănăstire în anul 1813. In anul 1815, cartea a fost ferecată cu cheltuiala egumenului grec Antim Velaitul[19], aşa cum se arată în însemnarea scrisă de preotul Zaharia. Este foarte posibil ca Evanghelia să fi fost dăruită mănăstirii, imediat după tipărire, de către ctitorii acesteia.

Un alt exemplar al Evangheliei (Bucureşti, 1693), provenind de la biserica din Mărăcineni (corn. Mărăcineni, jud. Buzău), a aparţinut iniţial fostei mănăstiri Bordeşti {jud. Vrancea). Mănăstirea Bordeşti (din fostul judeţ Rm. Sărat), a fost ctitorită pe la 1699 de Mănăilă mare căpitan de Buzău apoi mare dregător (mare şetrar, mare clucer), în timpul lui Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino, unul dintre oamenii de încredere ai lui Constantin Brâncoveanu şi al Cantacuzinilor. Mănilă era numit şi Mărăcineanul după moşia în care se aflau casele sale, în vecinătatea oraşului Buzău[20].

în condiţii necunoscute, cartea a ajuns în secolul al XlX-lea de la mănăstirea Bordeşti la biserica din Mărăcineni[21], ctitorită în 1801 de Grigorie Hrisoscoleu[22]. Tatăl lui Grigorie, grecul Scarlat Hrisoscoleu, este începătorul neamului Hrisoscoleilor buzoieni, ce apare ca proprietar de moşii în judeţul Buzău pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. El s-a înrudit cu familia Mănăileştilor prin căsătoria cu Rada, fiica lui Ştefan căpitan Mănăilescu şi nepoata lui Mănăilă[23].

În anul 1862, cartea a fost ferecată în argint cu cheltuiala lui Grigorie Mărăcineanu, fiul unuia dintre boiernaşii locului[24]. Preoţii satului, considerând Evanghelia cel mai preţios odor al bisericii, o vor ascunde cu grijă din calea trupelor ruseşti, care tranzitau teritoriul României în drumul lor spre Dunăre în anul 1877 şi apoi din calea trupelor germane, în timpul primului război mondial, având grijă de ea „ica de suflet”. Aşa face preotul Gheorghe Ştefan în 1877 şi tot aşa procedează şi succesorul său, preotul Ioan 1. lonescu, în 1916. Acţiunea de salvare este consemnată de cei doi preoţi pe filele cărţii.

Antologhionul [Râmnic, 1745][25] a fost al bisericii din Sibiciu de Sus (corn. Pătârlagele, jud. Buzău). Pe carte se iscăleşte, pentru a fi pomenit, dascălul loniţă ot Sibiciu de Sus la o dată neprecizată dar aproximată, după grafie, la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XlX-lea. Stan din Pătârlagele semnează în 1825 iar Drăgulin Gaiţă notează pentru posteritate cum s-au lecuit oamenii de holera care a bântuit Ţara Românească în 1831, aplicând un tratament empiric: „Să se ştie de când au murit oameni de holera în toată ţara, care nu s-au mai pomenit şi noroc că au vrut Dumnezeu de s-au vestitu cu lăsatu (de) sânge la vena mâinilor, supt cotu, de mulţime de oameni s-au izbăvit”[26]. Epidemia de holeră din acest an apare în mai multe însemnări contemporane[27] [28].

În 1866, preotul Ştefan Toma Gaiţă confirmă proprietatea bisericii din Sibiceu de Sus asupra cărţii. Deşi însemnările nu o menţionează direct, credem că Antologhionul a fost una din cărţile cu care a fost înzestrată biserica din Sibiceu de Sus încă de la întemeierea sa (1794-1796), pentru că autorul însemnării din 1831, Drăgulin Gaiţă este unul dintre ctitorii bisericii ridicată „(…) cu osteneala multor megieşi moşneni de aici şi a altor boieri de prin alte părţi, care cu ce s-au milostivit, iar mai silitor şi mai chivernisitor la toate a fost dumnealor Gheorghe mazâlu Sibicianu şi Drăgulin mazâlu Sibicianu şi s-a început la iulie 13 leat 1794″2S.

Repararea bisericii şi lărgirea pridvorului în 1899, cunoscute din alte surse, sunt confirmate şi de însemnarea făcută în acest an de Petre Mărculescu, care notează cu multă grijă toate lucrările realizate.

Molitvenicul (Buzău, 1747), de la biserica satului Bisoca (corn. Bisoca, jud. Buzău), era în 1841 în proprietatea preotului Panaete sin Simion Barcău din Bisoca, care se iscăleşte pe carte, punând şi blestem asupra celui care ar îndrăzni să o înstrăineze. Părintele învăţa cititul şi scrisul pe copiii satului, unul dintre ei exersându- şi caligrafia chiar pe filele cărţii, compunând fraze de felul: „ (…) părinte Panaete, te rogu plecatu pre sfinţia sa să mă mai laşi [nevredjnicu să mai învăţu ceva ”[29] [30]. în 1860, părintele Panaete sau un urmaş al său face însemnări gospodăreşti despre dobânda în natură (patru oca şi jumătate de lână), pe care a dat-o pentru o sumă de bani împrumutată de la un Bucur.

Apostolul [Bucureşti, ante 1751]’°, provenind de la parohia Soreşti (corn. Blăjani, jud. Buzău)[31], a fost cumpărat pe la începutul secolului al XlX-lea de popa Ştefan de la un Radu Tănase[32] [33]. în 1802, pe ea însemnează despre marele cutremur din 14 octombrie al acelui an Gheorghe dascăl din satul Moşeşti: „Să să ştie de când s-au cutremurat pământul la leat 1802, la Vinerea Mare, la oct o (m) vrie 14, la nămezi, cutremur foarte mare şi tare, cât s-au crăpat pământul de (ie)şi apă şi s-au surpat şi palate multe, domneşti şi boiereşti, mănăstiri mari. Şi am scris eu cu mână de ţărână i proci. Gheorghe dascăl ot Moşeşti, 1802 octo(m)vre 14” 23. Pagubele pricinuite de cutremur în oraşul Buzău sunt notate de Nicolae dascălul pe un Octoih (Bucureşti, 1774) al mănăstirii Banu[34] [35] [36] [37] [38].

Se pare că Gheorghe, copleşit de eveniment, a notat greşit ziua cutremurului, care a avut loc nu vineri ci marţi, aşa după cum confirmă numeroase alte surse contemporane. Menţionăm doar Cronica meşteşugarului Dobrescu3^ precum şi însemnările scrise de Mihail postelnicul^6 şi de popa Mircea sin popa Radu pe o Cazanie (Bucureşti, 1742) a bisericii din Mireş37. Cutremurul este însemnat şi pe un Antologhion (1825), al schitului Ceptura38.

In condiţii necunoscute, cartea ajunge apoi în proprietatea preotului Costandin din Blăjani. In 1860, după moartea acestuia, ea rămâne moştenire fiului său Răducan care se iscăleşte, punând şi blestem împotriva celor care vor îndrăzni să o fure. La începutul secolului XX, Apostolul era în posesia lui Ion Barbu, cântăreţ la biserica din cătunul Soreşti.

Evanghelia (Bucureşti, 1750) se afla în anul 1846 în proprietatea bisericii de lemn din satul Plopeasa de Sus (corn. Scorţoasa, jud. Buzău), dată la care preotul Ştefan notează că a făcut un maslu pentru unul dintre copiii satului, aflat probabil într- o grea suferinţă. Peste doi ani, în 1848, Evanghelia a fost legată cu cheltuiala mai multor „poporenf\ ale căror nume sunt notate pe filele cărţii. Nu ştim în ce an şi în ce condiţii a ajuns cartea la biserică şi care au fost deţinătorii anteriori pentru că volumul conţine doar însemnările menţionate mai sus. Data construirii bisericii vechi din Plopeasa de Sus (care a ars în 1956, urma unui trăsnet), nu se cunoaşte[39].

Un alt exemplar al Evangheliei (Bucureşti, 1750) a ajuns în proprietatea bisericii din Văvălucile (corn. Bozioru, jud. Buzău), probabil la puţin timp după ridicarea locaşului din lemn, în anul 1832. Lipsa însemnărilor anterioare anului 1848, nu ne permite să ştim care a fost traseul urmat de carte după ieşirea din tipografie. Evanghelia a fost cumpărată de preotul Zaharia, aşa cum reiese din însemnarea din anul 1859, făcută cu ocazia legării cărţii pe cheltuiala mai multor săteni. Preotul Zaharia este unul dintre ctitorii bisericii, construită prin contribuţia credincioşilor din zonă [40]. Cu banii adunaţi de la enoriaşi, el a reuşit să înzestreze locaşul cu această indispensabilă carte de cult. însemnările sunt făcute de preotul Toma sin Stan din Văvălugi între anii 1848-1862, cel care probabil i-a succedat preotului Zaharia.

Evanghelia (Bucureşti, 1760) a aparţinut bisericii din Policiori (corn. Scorţoasa, jud. Buzău) şi a fost legată în 1816, la cererea şi cu cheltuiala preotului Cosma din Policiori de către Gheorghe, care iscăleşte Jegător de cărţi”.

Gheorghe ca şi tatăl său, popa Nan din Pleşcoi, sunt cunoscuţi legători de cărţi din zonă, numele lor apărând pe mai multe însemnări făcute pe filele cărţilor legate. Activitatea logofătului Gheorghe (cum este numit în 1855), cunoscută datorită însemnărilor publicate până în prezent, se desfăşoară între 1816 şi 1855. în acest interval de timp repară sau îmbracă în piele copertele mai multor cărţi din eparhia Buzăului:            în 1845, o Cazanie (Bucureşti, 1828), proprietatea lui Toader Panţâru

(ajunsă la biserica din Făurei)[41], în 1846, un Octoih – Catavasier (Buzău, 1839) al lui Petcu Popescu din Valea Teancului[42], în 1853, un Molitvenic (Buzău, 1835) al bisericii din satul Jurubeşti (corn. Lopătari)[43] iar în 1855, un Molitvelnic al bisericii din Mireş[44].

Însemnarea ne dă un indiciu preţios asupra perioadei în care trebuie să se fi construit biserica din Policiori, a cărei dată de ctitorire nu este cunoscută până în prezent, actuala construcţie datând din 1934. Deşi pisania spune că biserica s-a ridicat pe locul uneia mai vechi, anul zidirii acesteia nu este precizat[45]. Pe baza informaţiei că biserica funcţiona în 1816, putem considera că ea a fost ridicată anterior acestui an.

Molitvenicul (Bucureşti, 1764) a aparţinut bisericii din satul Cătiaşu (corn. Chiojdu, jud. Buzău), unde se afla în 1818, când pe ea se iscăleşte popa Panait sin popa Hristu. Popa Panait a folosit filele cărţii ca un fel de jurnal personal, notând între anii 1818 şi 1831 evenimentele mai importante la care asistă: naşterea fiului său Dimitrie în 1824, venirea muscalilor în ţară şi plecarea din domnie a lui Grigorie Dimitrie Ghica în 1828, ciuma din 1828-1829, cutremurul din 1829 şi holera din 1831[46]. Ciuma din anii 1828-1829, care a făcut multe victime în judeţele Buzău, Rm. Sărat şi Saac, mai este însemnată pe filele unui Minei pe luna iulie (Buda, 1805) al bisericii „Sf. îngeri” din Buzău[47] şi pe o Cazanie (Bucureşti, 1828) a bisericii din Bâscenii de Jos[48].

Molitvenicul fiind o carte folosită aproape zilnic de către preot a fost la îndemână şi pentru notaţiile referitoare la veniturile şi cheltuielile familiei. Astfel, popa Panait însemnează conştiincios sumele primite de la enoriaşi pentru sfeştanii şi cheltuielile (în bani şi îmbrăcăminte), pentru plata a doi lucrători angajaţi în 1828 la muncile agricole. Pe la mijlocul secolului al XlX-lea, popa Panait trecuse la cele veşnice, aşa cum rezultă din pomelnicul familiei scris de fiul său, preotul Bănică, tot pe filele cărţii.

Inspirat de înaintaşul său, preotul Vasile M. Dinu face diferite notaţii în anii 1946-1947. In acest timp, se trudeşte şi cu transcrierea însemnărilor cu slove chirilice ale popii Panait: „Preot Vasile M. Dinu, azi 6 iulie 1947, când mă canoneam cu descifrarea scrierii vechi, fiind singur acasă. Cătiaş”[49].

Liturghierul (Buzău, 1768), provenind de la biserica „Sf. Nicolae” din Rm. Sărat, era în 1803 proprietatea diaconului Iordache Marin. Din păcate, fila care conţinea acea parte a însemnării în care diaconul îşi menţionase locul de baştină lipseşte din volum, astfel încât nu ştim în ce localitate vieţuia[50]. Este posibil însă să fi trăit în mahalaua Jidenilor din oraşul Rm. Sărat, acolo unde se află şi biserica. Anul construirii acesteia nu este cunoscut cu exactitate. In istoriografie s-a considerat că data ridicării locaşului ar putea fi anul 1815, notat pe icoana „Sf. Nicolae”, patronul bisericii[51]. Singurele însemnări pe care le conţine cartea, făcute în anii 1803-1808, sunt opera diaconului Iordache care notează, ca într-o cronică de familie, anii de naştere a fiilor săi Manolache şi Giurge.

Antologhionul (Bucureşti, 1777), de la biserica din Sibiciu de Sus (corn. Pătârlagele, jud. Buzău), a aparţinut iniţial bisericii din satul Gomet din aceeaşi comună. El a fost cumpărat „cu milostenia” mai multor megiaşi din Gornet, prin „osârdia” lui Ghinea Matragoi, probabil un consătean mai umblat prin lume. Numele celor care au contribuit cu bani la cumpărarea cărţii şi apoi la legarea ei în 1795, de către Nan dascăl, sunt înşiruite pe filele cărţii, arătându-se şi suma dată de fiecare în parte.

Legătorul de cărţi Nan dascăl va scrie şi va lega în cursul anului 1796 şi Pomelnicul bisericii Gomet. O parte dintre cei menţionaţi în pomelnic au contribuit la cumpărarea şi legarea cărţii. Ei sunt membrii ai familiilor Matragoi, Baroian, Vioiu, Silean, probabil neamurile cele mai importante ale satului Gomet[52]. Chiar dacă mai târziu dascălul Nan va fi hirotonit, el nu va renunţa la meşteşugul său. în 1809, semnând popa Nan din Pleşcoi, leagă Pomelnicul bisericii din Oleşeşti[53] iar în 1822, leagă mai multe volume din Mineele (Buda, 1805) preotului Antonie din NesipurP[54].

În anul 1795, Ion sin Dragostin notează pe carte un eveniment important din viaţa sa: „Eram de ani noaspre(zece) când m-am însurat (…) ”[55]. Nu se cunosc condiţiile în care cartea a trecut de la biserica din Gomet la biserica din Sibiciu de Sus.

Un alt exemplar al Antologhionului (Bucureşti, 1777) provine de la biserica din satul Tronari (corn. Vipereşti, jud. Buzău). Cartea a fost cumpărată în 1866 de sătenii din Pardoşi (corn. Pardoşi, jud. Buzău) pentru biserica lor, cu suma de 60 de firfirici, aşa cum notează Mihai Ioniţă. Nu ştim data şi condiţiile în care a ajuns la Tronari.

Antologhionul grecesc (Veneţia, 1798) al bisericii din Mărăcineni (corn. Mărăcineni, jud. Buzău) a aparţinut iniţial „cuconulu/” Dumitrache Hrisoscoleu, fiul marelui dregător Grigorie Hrisoscoleu[56]. După cum am arătat, în 1801 tatăl său ctitoreşte biserica din satul Mărăcineni. în acest context, cartea a fost dăruită bisericii probabil chiar de „<cuconuF Dumitrache, pe ea făcând mai multe însemnări diaconul Ion din Mărăcineni.

în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, trupele ruseşti au staţionat multă vreme în oraşul Buzău şi în împrejurimile acestuia. Cum Mărăcinenii se află la mică distanţă faţă de oraş, pe malul râului Buzău, mişcările ruşilor erau urmărite îndeaproape de localnici. Diaconul Ion notează: Şi am scris anu 1807 martie 3, când venise moscalii în Ţara Rumânească şi făcură podu preste Buzău, când venea Buzău1 mai mare îl scotea afară, când scădea iar îl băga în apă. 7315 (1807) ”[57]. Situaţia dificilă a locuitorilor confruntaţi cu iama grea din anii 1807-1808 este amplificată de obligaţia întreţinerii trupelor, ceea ce-1 face să noteze cu năduf pe diaconul Ion: „Leat 1808, când era muscalii în Ţara Rumânească, aşa s-a întâmplat o iarnă rea preste fire de s-a ivitu din februarie până au trecut blagoveşteniile, tot vihor peste vihor şi foarte vijelie şi iarnă împotrivă că au murit vitele mai toate. Şi nu era numai iarnă ci şi cu moscalii şi era foarte rău că nu să poate spune. Cât şi la Blagoveştenii (25 martie n.n.), tot era morile îngheţate şi cu râşniţa hrănea creştinii pă moscali’’[58]. Despre aceeaşi cumplită iarnă şi despre supărările pricinuite de trupele de ocupaţie scrie cam în aceeaşi vreme şi popa Stan de la biserica din Mărăcineni, pe un Penticostar (Bucureşti, 1768)[59].

Se pare că trupele ruseşti au lăsat o vie impresie locuitorilor din judeţele Rm. Sărat, Buzău şi Saac, pentru că însemnările despre „ moscali” sunt foarte numeroase în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Atât venirea cât şi plecarea ruşilor este notată cu grijă. Astfel, popa Frâncu de la mănăstirea Bradu însemnează în 1809: „Să se ştie de căndu s-au dusu Muscali la Rusia, la leat 1809 aprilie 5”[60]. în 1828 Ion, ajuns acum preot, notează pe un alt Antologhion al bisericii din Mărăcineni a doua venire a „ moscalilor ” în Ţara Românească şi intrarea lor în judeţul Buzău în luna aprilie[61].

Şi traseul urmat de Penticostarul (Bucureşti, 1800) provenind de la parohia Soreşti (corn. Blăjani, jud. Buzău), poate fi reconstituit datorită numeroaselor însemnări pe care le conţine. La puţină vreme după tipărire, în anul 1806, a fost cumpărat de popa loniţă din Clociţi (vechea denumire a satului Primeni, corn. Zărneşti)[62], din târgul Drăgăicii, chiar în ziua de 24 iunie, cu 25 de taleri şi 15 parale. Probabil că popa loniţă s-a târguit mai bine cu vânzătorul, obţinând un preţ mai bun, pentru că în acelaşi an, tot din Drăgaică, Neculai Antimir a cumpărat aceeaşi carte cu preţul de 36 de taleri[63]^. Preţul cărţii, destul de mare la acea vreme, se explică prin faptul că era ultima ediţie a Penticostarului în Ţara Românească. O ediţie mai veche a Penticostarului (Bucureşti, 1768), a fost vândut în 1801 doar cu 11 taleri[64].

Popa loniţă notează pe filele cărţii că este proprietatea sa, întărind-o cu mare blestem la adresa celor care vor îndrăzni să i-o fure. în anul 1808, la 22 martie, îngrijorat că stratul de zăpadă nu se topise încă, scrie pe filele cărţii despre iarna cea grea care a pricinuit moarteajnultor dobitoace. Iarna lungă şi geroasă a anului 1808 a lăsat o puternică impresie locuitorilor judeţului Buzău, fiind subiectul mai multor însemnări[65].

După moartea popii loniţă, cartea rămâne moştenire fiului său Moise care, spirit practic, negăsindu-i nici o întrebuinţare în gospodăria sa, o vinde în 1813 preotului Radu Sorescu pe patru stupi, în valoare de 20 de taleri. Aşa credem că a ajuns Penticostarul la biserica din Soreşti.

Evanghelia (Buda, 1812), de la biserica din Sibiciu de Jos (corn. Pănătău, jud. Buzău)[66], a fost dăruită în 1833, chiar în anul terminării bisericii noi, de către şetrarul Panait Mărunţişu, care însemnează dania sa pe carte, întărind-o cu blestem.

Evanghelia (Neamţ, 1834) bisericii din Sibiciu de Sus (corn. Pătârlagele, jud. Buzău) a fost cumpărată în anul 1837 cu osteneala clucerului Ioan Sibiciu, cu banii acestuia şi ai sătenilor (prin contribuţia la cutia bisericii), aşa cum arată însemnarea făcută de „popa Ioan sin popa Florea ot Sibiceu de Sus”. Tot în acelaşi an, cartea a fost ferecată pe cheltuiala clucerului Ioan Sibiceu, a fratelui său şi a clucerului Nicolae Trăsnea din Bucureşti[67]. După 36 ani preotul satului o dă la reparat, plătind-o cu bani obţinuţi de la un enoriaş generos şi din cutia bisericii. Toate datele au fost însemnate pe carte de meşterul Gheorghe Gh. Sămeanu, care a refăcut ferecătura în 1873.

Evanghelia (Neamţ, 1845) a fost dăruită în 1851 mănăstirii Coteşti, din fostul judeţ Rm. Sărat (corn. Coteşti, jud. Vrancea)[68], de ieroschimonahul Filip de la mănăstirea Neamţ, care însemnează pe carte dania sa, întărită cu blestem.

Evanghelia (Buzău, 1869) a aparţinut iniţial schitului „Sf. Gheorghe”. Fiind prima ediţie a Evangheliei tipărită cu litere latine sub îngrijirea episcopul Dionisie Romano, cartea a stârnit în momentul apariţiei un adevărat scandal în lumea bisericii, mitropolitul Nifon tratând cutezanţa episcopului un act de indisciplină şi anticanonic[69]. Cartea a fost ferecată, chiar în anul tipăririi ei, la comanda stareţei schitului „Sf. Gheorghe”, monahia Agripina şi probabil a fost dăruită comunităţii de acolo de episcopul Dionisie Romano, care a acordat în anii păstoriei sale şi alte ajutoare schitului, aşa cum rezultă din inscripţia de pe coperta a doua: „S-a făcut cu cheltuiala cuv. stariţe Agripina a schitului St. Gg. şi ajutoriu chinovii fiind Ep. Eparhii Pr. sf sa Dionisie Buzeu. 1869”. Stareţa Agripina, semnalată pentru prima oară cu acest titlu într-un document din 1838, a condus cu destoinicie mica obşte monahală până în 1871, când schitul a fost desfiinţat[70].

După această dată, maicile şi bunurile schitului (printre care şi cărţile), au fost transferate la mănăstirea Barbu. în 1959, ca urmare a desfiinţării mănăstirii Barbu prin decretul 410 din noiembrie 1959, Evanghelia a fost adusă la Episcopie. Transferul cărţii şi desfiinţarea mănăstirii sunt consemnate pe filele cărţii.

***

Odată ieşită din tipografie, fiecare carte are un destin propriu. Fiecare volum cercetat ne-a dezvăluit o istorie nouă, un drum parcurs, de multe ori, de-a lungul câtorva secole. Citind însemnările am devenit pentru scurt timp contemporanii celor ce le-au scris: monahi, preoţi, dascăli, cântăreţi bisericeşti, boiernaşi, tineri şi vârstnici. Am căutat imboldul care îi făcea pe aceşti oameni să ia condeiul şi să se apuce de scris, devenind pentru scurtă vreme „mici cronicari”, aşa cum îi numea N. Iorga. Am înţeles că dincolo de conţinutul concret al însemnării se afla un mesaj către posteritate: numele lor să nu fie uitat, neamul lor să fie pomenit, întâmplările să nu se uite: ,, (…) şi spre a se ţine minte şi a se pomeni şi cel ce au scris cu mână de ţărână, că mâna va putrezi iar slova păstrată nu va putrezi niciodată iar cel ce va ceti, mă va pomeni”[71]. Asta am încercat să facem şi noi în cele ce unnează.

Textul însemnărilor

1. însemnări de proprietate şi note de lector
2. – 1818 ian. 2

„1818 ghenarie 2. Scris-am eu cel mai jos iscălit cu o mână de pământ şi cu o socoteală. In veac smeritul şi măhnicul de tot, popa Panait sin popa Hristu sud. Buzeu ”.

(.Molitvenic, Bucureşti, 1764, p. 308; parohia Cătiaşu)[72]

2. – 1825 apr. 12

„Şi am scris eu Stan ot Pătârlagele, cine va ceti mă va pomeni iar mâna va putrezi. 1825 apr. 12”.

{Antologhion, [Râmnic, 1745], cop. 2 int..; parohia Sibiciu de Sus)[73]

3. – 1841 mart. 28

„Să se ştie acest Moliftvenic că este al lui părintele Panaete sin Simionu Barcău ot satu Bisăuca; şi cine s-ar ispiti a-l înstreina să fie afurisit de trei sute sfinţi părinţi de la Nicheia, arama şi cărbunile să putrezască, iar trupul acelui în pământu să verzască, aceasta. 1841 martie 28. [Popa Panaet] ot Bisăuca ”.

{Molitvenic, Buzău, 1747, f. de gardă a cop. 1; parohia Bisoca )[74]

4. – 1866 mai 27

„ Scris-am eu, preotul Ştefan Toma Gaiţă, pă acest Mineiu ce este al sfinţii biserici de aici din Sibiceu. 1866 maiu 27. Preot Ştefan Toma, comuna Sibiceu de Sus, ce sunt slujitor la această biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului”.

{Antologhion, [Râmnic, 1745], f. 263 v. – 264 r.; parohia Sibiciu de Sus)[75]

5. – 1860 iun. 3

,Acestu Apostol este a …(rupt), Răducanu sinpr(eotul) Costandin din satul Blăjani şi să ştiţi că cine să va ispiti să-l fure, legatu va fi de sfinţi(i) părinţi şi de alte păcaturi dumnezeeşti. Şi am scris eu Răducanu Costandinu. Anul 1860 luna lui iunie în 3, după moarte ” .

{Apostol, [Bucureşti, ante 1751], cop. 2 int.; parohia Soreşti)[76]

 

6. – 1947 iul. 6

„Preot Vasile M. Dinu, azi 6 iulie 1947 când mă canoneam cu descifrarea scrierii vechi, fiind singur acasă. Cătiaş ”.

(Molitvenic, Bucureşti, 1764, f. de gardă a cop. 2.; parohia Cătiaşu)[77] [78]

7. – [sec. XVIII]

,Această sfântă Evanghelie (este) a mănăstirii ot Bordeşti”1^.

{Evanghelie, Bucureşti, 1693, p, 1; parohia Mărăcineni)[79]

8. – [prima jum. a sec. XIX]

Această sfântă carte ce să vede tipărită pe limba grecească, ce să numeşte Anthologhion, iaste a dumnealui coconul Dumitrache Hrisoscoleu sin paharnicul Grigore, care pentru a fi ştiut a nu să mai muta din loc că fiind …(cuvânt şters) însemnare cu condeiul, puind sub blestem pe unul ce va vrea să-l fure, să-l înstrăineze din loc, să fie supt blestemul Mântuitorului H(risto)s

{Antologhion, Veneţia, 1792, f. /I/; parohia Mărăcineni)[80]

9. – [prima jum. a sec. XIX]

„+Eu, dascălu Ioniţă ot Sibiciu de Sus, am scris aceste slove şi cine le va citi, mă va pomeni, că degitile mele vor putrezi iar slovile acestea nu vor putrezi în veci. Eu dascăl Ioniţă”.

{Antologhion, [Râmnic, 1745], f. 358 v.; parohia Sibiciu de Sus)[81] [82] [83]

10. – [sf. sec. XIX – începutul sec. XX]

,Această carte este a d-lui Ion Barbu, cântăreţ la biserica din cătunul Soreşti”.

{Apostol, [Bucureşti, ante 1751], f. 163 v.; parohia Soreşti)8^

11. însemnări despre vânzări, cumpărări şi danii de carte

• -180..

,Acest Apostol este (al) popii lui moş Ştefan, cumpărat în tal (eri)… (însemnarea este parţial tăiată la legat), de la Radu (Tă)nase ?, 180(.)…” (f. 9 r.)

{Apostol [Bucureşti , ante 1751]; parohia Soreşti)8‘

12. – 1806 iun.24

.Această sfântă şi dumnezeiască carte ce să cheamă Pănticostar am cumpăratu eu Popa Ioniţă ot satul Clociţi în t(a)l(eri) 25 şi parale cincisprezece din oraşul Buzăului,

 

din Drăgaică şi cine să va ispiti ca să o fure sau să o tăgăduiască, să fie anathema, herul, peafra să putrezească iar trupul aceluia să nu putrezască. 1806 iunie 24. Popa Ioniţă ot Clociţr (cop. 1 irit.).

13. – 1806 iun. 24

Această sfântă carte ce să cheamă Pinticostar s-au cumpărat de mine, robul lui Dumnezeu, chiriu chir Ioniţă erei ot satu(l) Clociţi, sin popa Iordache şi am cumpărat din Drăgaică în t(a)l(eri) 25 … (f. ruptă) şi cine să va ispiti că să o înstre(ineze) … (f. ruptă), să fie supt blestemul lui Isus. Popa Ioniţă ot Clociţi. 1806 iunie 24 ” (f. 1 r. – 9 r.).

14. -1813 aug. 10

^dică eu, Moise sin popa Ioniţă încredinţez cu iscălitura mea la mâna părintelui Radu Sorescu, precum să (să) ştie că i-am vându(t) această carte drept t(a)l(eri) doaozeci, însă patru stupi mi-au dat şi ştiut să fie că de a mea b(u)n(ă) voe i-am dat-o. Eu Moise adeverez, avgust 10 leat 1813 ” (f. 12/ r.)

{Penticostar, Bucureşti, 1800; biserica satului Soreşti)[84]

15. – 1833 iun. 6

„1833 iunie 6. Această sfântă Evanghelie s-au cumpărat de mine şătraru Panait şi s- au dăruit (la) sfânta beserică de la Sibiciu de jos, unde se prăznuieşte hramul… (loc liber în texţ), şi nimeni să nu cuteze a o strămuta niciodată din sfânta biserică. Panait şetrar” (cop. 2, interior).

16. – 1833 iun. 15

„Spre pomenirea neamului meu, am hărăzit eu şetraru Panait Mărunţişu această Sfântă Evanghelie la sfânta biserică cea nouă, care s-a făcut acum la Sibiceu de Jos şi nimeni să nu îndrăsnească a o înstrăina această Evanghelie, că i se va stinge neamul până la a şasea spiţă. 1833 iunie 15 ” (f. /I- 4/ de la sfârşit)[85].

{Evanghelie, Buda, 1812; parohia Sibiciu de Jos)[86].

17. -1851 iul. 22

,Jtceastă sfântă evanghelie am dăruit-o eu, ieroschimonahul Filipul din sfânta monastire Neamţu, sfintei biserici din schitul Coteşti cu hramul Pogorârea Sfântului Duh şi ori cine va îndrăsni a o înstrăina de la această sfântă biserică să fie supt canonul sfintei Troiţe şi a Maicii Domnului, până ce o va întoarce sfintei biserici. Anul 1851 iulie 22”[87].

{Evanghelie, Neamţ, 1845, p. 1-10; mănăstirea Coteşti)[88]

 

18. – 1856 nov. 28

„Această sfântă şi dumnezeeiască Evanghelie este cumpărată de toţi poporani (i) sfintei biserici, ce se află astăzi închinători la sfânta biserică. Preot Toma. Anul 1856 noemvrie 28”.

{Evanghelie, Bucureşti, 1750, cop.l int.; biserica satului Văvălucile, parohia

Bozioru)[89]

19. – 1868 iun. 30

,^4nul 1868 iunie 30. Această carte este a bisericii Părdoşi. Este cumpărată de toţi sătenii, au dat pă dânsa 60 de fifianci. Eu am scris cu mână de ţărână şi cine va citi mă va pomeni. Mihai Ioniţ3\

(Antologhion, [Bucureşti], 1777, cop. 2 int.; parohia Tronari)[90]

20. – [sfârşitul sec. XVIII]

„Să se ştie că această sfântă şi dumnezeiască carte s-au cumpărat de pravoslavnicii creştini la sfânta biserică după Gornet, unde să prăznuieşte sfântul şi marile mucenic Gheorghe ”.

{Antologhion, Bucureşti, 1777, cop. 2 int.; parohia Sibiciu de Sus)[91] [92]

21. – [începutul sec. XIX]

„Acest sfânt Minei s-au cumpărat [prin] osârdie a Ghin ii Matragoi la beserica din Gornet ce iaste hramul lui sveti Gheorghie şi s-au cumpărat cu milostenie a mulţi megiaşi: Mânui, Stoiana – taleri 1; Stan Matragoi – taler 1; Vlad Efa… – bani 80; Iane Baroian, Ioana – bani 40; Vlad diacon, Drăgulin Negoii – taler pol; Ene sin Iane Baroian, Ana – bani 30; Lazăr, Mărie – bani 45; Ştefan, Marina – bani 50; Dumitru Baroian, Stanca – bani 30; Radu popa, Stanca – bani 15; Pană Moldoveana, Maria, Necşa – bani 90; Toma, Tudora – bani 40; Nedelco, Voi ca – bani 90; Stan sin Anghel, Maria, Tudora – bani 40; Radu, Stoica i Maria i Dumitru – bani 30; Vlad Godăuş, Stanca – bani 30 ipan Vioiu i Ivana – bani 40; Neagul Dabija, Rada – bani 30; Lefter – bani 30, Ştefan ”(f. /3/ – 11).

(Antologhion, Bucureşti, 1777; parohia Sibiciu de Sus)9-1

• însemnări despre legări şi ferecări de carte

22. – 1795 iul. 5

„S-au legat acest Minei de Nan dasc(ăl), prin osteneala şi plata ctitorii sfintei biserici ot Gornet cum arată. (17)95 iul. 5. Oamenii cei ce au dat la această carte: parale 21 – Ene Baroian; 14 – Drăgoiu Baroian; 7 – Dumitru Baroian; 12 – Drăgulin Baroian; 13 – Marin Vioiu; 10 – Andronache Silean; 5 – Ion Silean; 5 – Drăgulin Vioiu; 7 –

 

Eftene Vioiu; 7 – Drăgoiu Vioiu; 5 – Neagul Baroian; 5 – Ene Baroian; 5 – Dragomir Baroian; 5 – Mircea; 5 – uncheaş Pană”.

{Antologhion, Bucureşti, 1777, cop. 1 int.; parohia Sibiciu de Sus)[93]

23. -1815 aug. 26

,,Această sfântă şi dumnezeiască carte ce să numeşte Evanghelie iaste a sfintei mănăstiri Băbeni, sud Slam Râmnic, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul la această mănăstire înălţarea la ceruri a Domnului Dumnezeu şi Mântuitoriul nostru lisus Hristos şi fiindcă s-au legat de al doilea acum cu aur şi argintu, cu toată osârdia şi cheltuiala prea cuviosului sfinţii sale părintelui arhimandritu chiriu chir Antim Velaitu, egumen sfintei mănăstiri Băbeni. însemnat spre a să ştii, fiind domn Ţării Munteneşti întru această vreme, prea luminatul şi prea înălţatul domnul nostru Io loan Gheorghe Caragea voievod, Elena doamna, venit domnu Ţării Rumâneşti la leat 1812 septembrie, adică după ducerea muscalilor înapoi, întru întâia domnie a înălţii sale. Iar Mitropolitu Ungro- Vlah(iei) să afla prea sfinţitu arhipăstor Nectarie, sfinţit Episcopul Buzău (lui) se afla prea sfinţia sa Episcop, părintele nostru stăpân chirio chir Costandie, într-al douăzeci şi trei de ani ai arhipăstorii Buzău(lui. Şi pentru ca să se ştie că şi eu mult păcătosul şi nevrednicu preotu m-am aflat întru această vreme la sfânta mănăstire Băbeni, scris-am aceste rânduri de slove, fiindcă omul moare şi putrezeşte iar slova rămâne şi se pomeneşte. Toii pisah. Zaharia preot. 1815 avgust 26”[94].

(.Evanghelie, Bucureşti, 1693, f. de gardă a cop. 2; fosta mănăstire Băbeni)[95]

24. – 1816 iul. 20

„Legatu-s-au această sfântă Evanghelie de robul lui Dumnezeu Gheorghie, legătoriul de cărţi, la leatul 1816 iulie, prin osteneala şi toată cheltuiala sfinţii sale părintelui Cozma din plaiu(l) Părscovului, satul Policiori. 1816 iuli(e) 20”.

{Evanghelie, Bucureşti, 1760, f. 141 r.; parohia Policiori)[96]

25. – 1848 sept. 5

„însemnare de toţi popor eni(i) ce plătesc legat (ui) la Sf. Evanghelii, 1848 sep. 5. loan Necula, Nan Gogan, Ştefan Pascu, Damian Barbu, Duţă Deslea, Tudoru Ceapă, Necula Vuesaru (?), Niţă Hodorean, Logofăt Stanciu, …(cerneala decolorată) Cismaru, Stoica Popa, Damian Diacon, Ştefan Faldul, Dinu Dodean, Radu Faldul, Ion iţă Postelnicu, pr(eot) ? Lisandru, Niţă Pipă ?, Opreanu …, Tudoru, Dobre Păţirean, Ion Păţirean, Dan Răducan, Dan Dodan, Uţă Ciofală, Ştefan Hodorean, Stoica Tronaru, Gheorghe Cruceriu, Ioniţă Pope seu”.

{Evanghelie, Bucureşti, 1750, cop. 1 int.; parohia Plopeasa)[97]

 

26. – 1859 iun. 18

,, Această Evanghelie este legată de toţi poporanii şi cumpărată este de preot Zaharia. Anu 1859 i(u)nie 18

{.Evanghelie, Bucureşti, 1750; cop. 1 int.; biserica satului Văvălucile, parohia

Bozioru)[98]

27. – 1862 iun. 29

Această sfântă şi dumnezeiască Evanghelie legăndu-se şi împodobindu-se după cum se vede, pentru darul şi puterea ei, se dă de supscrisul tot la această biserică a satului Mărăcineni cu hramul sfântului ierarh Nicolai, în cinstea celui prea înălţatu, întru a cărei cinstire s-au legatu şi această sfântă Evanghelie, necutezănd nimeni vreodată a o înstrăina undeva, nici a o hrăpi sau a o goli de podoaba ei, căci va fi cu darul şi puterea ei de tot binele lipsiţii şi în veci gonitu de satană. Le atu 1862 iunie 29. Gr. Mărăcinean uE[99].

{Evanghelie, Bucureşti, 1693, f. de gardă a cop. 1; parohia Mărăcineni)[100] [101]

28. – 1873 apr. 11

“Această sfântă evanghelie este plătită cu lei 720 din casa răp(osatului) Ghiţă sin Gheorghe… şi cu lei 80 din cutia sfintei biserici, care preţuieşte lei 800, plata toată. Insă este făcută prin osteneala dumnealui clucerului Ioan Sibiceu cu frate său şi cu osteneala dumnealui clucerului Necolae Trăsnea din Bucureşti precum să vede mai înainte făcută în leat 1837 april. Astăzi s-au reparat de mine sub iscălitură. Gh. Gh. Sămeanu. 1873 apr. 11”]0].

{Evanghelie, Neamţ, 1834, f. de gardă a cop. 1; parohia Sibiciu de Sus)[102] [103].

• însemnări despre evenimente istorice

29. – 1807 mart. 3

,, Această cărticică iaste a sfintei biserici (a) Mărăcinenilor şi cine s-ar ispiti să o fure să fie anathema de cinci sute de sfinţi părinţi de la Nichela. Şi am scris anu 1807 martie 3, când venise moscalii în Ţara Rumânească şi făcură podu preste Buzău, când venea Buzăul mai mare îl scotea afară, când scădea iar îl băga în apă. 7315 (1807) ”m.

(.Antologhion, Veneţia, 1792, cop. 2 int.; parohia Mărăcineni)[104]

 

30. – 1828 mai 1

„La leat 1828 mai 1 au venit muscalii în ţară în zilele domnului Grigorie Ghica voievod şi Grigorie Mitropolit” (popa Panait sin Hristea).

CMolitvenic, Bucureşti, 1764, f. 121 r.; parohia Cătiaşu)[105]

31. – 1848 mart. 9

„Leat de când cu Arvaţiia cu Muscali(i) ceii dintâi, doazeci şi cinci de ani de atunci[106] Dar de cându muscali cei de pă urmă, sunt 8, care … (ilizibil). 1848 martie 9. Toma sin Stan sat Văvălugi ”.

(.Evanghelie, Bucureşti, 1750, cop. 2 int.; biserica satului Văvălucile, parohia

Bozioru)[107] [108]

32. – 1850 sept. 20

„Să se ştie de când cu venirea muscalilor în Ţara Românească pentru Constituţie la anu 1850 septemvr. 20m. Scris-am eu cu zisa celor aflaţi ” (semnătură ilizibilă)[109].

(Antologhion, Bucureşti, 1777, cop. 1 int.; parohia Sibiciu de Sus)[110]

33. – 1877 apr. 15

Această sfântă Evanghelie s-au ascunsu de mine preotul Gheorghe la leatul 1877 aprilie 15, cându au venitu muscali în Ţara Românească, fiindpreotu servitor la acest sfânt şi dumnezeesc lăcaşu. Această Evanghelie este dată acestei sfinte biserici de dumnealui Grigorie Mărăcineanul şi anatema să fie cine o va înstreina. Preotul Gh. Ştefan, Dimitrie Ştefanu, fraţE (f. de gardă a cop. 2)[111].

34. – 1877 apr. 15

„La acestu anu 1877 sau făcutu resbelul cel mare al ruşilor cu turcii la care au luat parte şi Ţara Românească şi au bătut aşa de tari pe turci că le-au luat multe oraşe şi cetăţi atât în Asia cât şi în Europa şi din acestu an avem şi noi o parte de pământu peste Dunăre, anume Dobrogea, cu oraşele care se află întrânsa. Şi spre memorie am însemnat în anul mântuirii 1877 aprilie 15. Preotul Gh. Stepan, smerit între preoţi ” (f. de gardă a cop. 2).

35. – 1916 nov. 29

„Spre ştiinţă, în anul 1916 luna august 15, am declarat războiu Austro-Ungariei. După 3 luni de rezistenţă au ocupat germanii Oltenia, Muntenia până la apa

 

Milcovului şi a Şişitei. Iar eu, în ziua de 29 noembrie, am plecat din sat spre Cernăteşti şi am lăsat totul la voia întâmplării, luând cu mine numai această sfântă Evanghelie pe care am ascuns-o în podul caselor, ca să nu o găsească cotropitorii, că mi-ar fi luat-o. Şi grijă mare am avut de acest lucru sfânt şi bogat, să nu se piarză sau să se înstrăineze. Mulţumesc celui atotputernic, că mi-a luminat cugetul de am păstrat-o şi am avut grijă de ea ca de suflet şi acum o predau următorilor ce au dragoste de sfânta biserică. Preot loan I. IonescE’. (f. 2 de gardă a cop. I)1 !2.

(.Evanghelie, Bucureşti, 1693; parohia Mărăcineni)11‘.

1. însemnări despre fenomene meteorologice
2. – 1808 mart. 22

„Să se ştie de când iarna cea rea, fiind că au dat de când au intrat zilele iernii şi au şăzut zăpada pă pământ şi în luna lui martie, până în sfârşitu(l) lunii au murit dobitoace multe. 1808 martie 22 ”.

{Penticostar, Bucureşti, 1800, cop. 2 int.; biserica Soreşti)[112] [113] [114]

37. – 1808, apr. 4.

„Leat 1808, când era muscalii în Ţara Rumănească, aşa s-a întâmplat o iarnă rea preste fire de s-a ivitu din frebruarie până au trecut blagoveşteniile, tot vihor peste vihor şi foarte vijelie şi iarnă împotrivă că au murit vitele mai toate. Şi nu era numai iarnă ci şi cu moscalii şi era foarte rău că nu să poate spune. Cât şi la Blagoveştenii (25 martie n.n.), tot era morile îngheţate şi cu râşniţa hrănea creştinii pă moscali. Şi am scris eu Ion diacon ot Mărăcineni, luna aprilie zile 4 ”[115].

(Antologhion, Veneţia, 1792, cop. 2 int.; parohia Mărăcineni)[116]

1. însemnări despre cutremure
2. – 1802 oct. 14

„Să să ştie de când s-au cutremurat pământul la leat 1802, la Vinerea Mare, la octo(m)vrie 14, la nămezi, cutremur foarte mare şi tare, cât s-au crăpat pământul de(ie)şi apă şi s-au surpat şi palate multe, domneşti şi boiereşti, mănăstiri mari. Şi am scris eu cu mână de ţărână iproci. Gheorghe dascăl ot Moşeşti, 1802 octo(m)vre 14

{Apostol, [Bucureşti, ante 1751], f. 25 r; parohia Soreşti)[117]

 

39. – 1829 nov. 4

„La leat 1829 noemvrie spre 4 noaptea s-au cutremurat, pământul foarte tare, fiind muscalii aicea în ţara’ (popa Panait sin popa Hristea)1 i8,

(.Molitvenic, Bucureşti, 1764, p. 87; parohia Cătiaşu)[118] [119]

1. însemnări despre epidemii
2. – 1831

Jar la leat 1828 au venit muscalii în ţară şi au plecat Grigorie Ghica domnul din scaun[120] şi s-au început ciuma iar la leat 1830 au încetat iar la leat 1831 au început holera”.

{.Molitvenic, Bucureşti, 1764. p. 308; parohia Cătiaşu)[121]

41. – 1831 29

„Să se ştie de când au murit oameni de holera în toata ţara, care nu s-au mai pomenit şi noroc că au vrut Dumnezeu de s-au vestitu cu lăsatu (de) sânge la vena mâinilor, supt cotu, de mulţime de oameni s-au izbăvit. Şi era stăpânirea Rusii, cându s-au făcut aşăzământufl) ţării. l(ea)t 1831 iulie 29. Şi am scris eu, Drăgulin Gaiţa \

(Antologhion, [Râmnic, 1745]. cop. 2 ini.; parohia Sibiciu de Sus)[122]

VIL însemnări despre biserici şi mănăstiri

42. – 1899 mai

„La an 1899 maiu s-au şindrilitu biserica Sibiceu şi reparaţii afară şi pă înnăuntru, lărgindu-se ferestrele precum şi alte trebuitoare, cu munca lăcuitorilor şi cu bani de la cutia bisericii. Petre Măr cule seu”

(Antologhion, [Râmnic, 1745], cop. î int; parohia Sibiciu de Sus[123])

43. – 1959 aug. 14

Jii urma Decretului 410 din noembrie 1959, desfîinţăndu-se mănăstirea de maici Bărbii din Raionul Buzăului, s-a adus această sfântă şi dumnezeeiască Evanghelie la sfânta Episcopie a Buzăului^[124].

(.Evanghelie, Buzău, 1869, f. de gardă a cop. 1; mănăstirea Barbu)[125]

 

• însemnări de familie

44. -1795

„Eram de ani noaspre(zece) când m-am însurat şi am scris eu Ion sin Dragostin la letu 1795”.

(Antologhion, Bucureşti, 1777, f. 558 v.; parohia Sibiciu de Sus)[126] [127]

45. – 1805 iun. 24

„Să se ştie de cân(d) s-au născutu fii-meu Manolache, în zilile domnului nostru Ion Alisandru Ipsiladu voevoda121, l(ea)t 1805 iunie 24” (p. 73-79).

„Iordache diacon Marin. Să (se) ştie de cându s-au născu(t) Manolache l(ea)t 1805 iunie 24” (p. 130).

46. – 1808 sept. 27

„Să se ştie de cându s-au născu(t) fii-meu Giurge (Ghiurghe), în luna lu(i) septevre, în 27, letu 1808. Iordache diaconul” (p. 139-148)

{Liturghii, Buzău, 1768; parohia „Sf. Nicolae”, Rm. Sărat)[128]

47. – 1824 mai 19

„La leat 1824 mai 19 s-au născut fiiu mieu Dimitrie şi am însemnat ca să se ştie, în zilele domnului Grigorie Ghica. Popa Panait sin popa Hristea ”.

(Molitvenic, Bucureşti, 1764, f. 121 r.; parohia Cătiaşu)[129]

48. – 1864 oct. 4

„La 4 zile ale lunii octombrie s-au botezat Mihai Panait sin Dumitru Bunget. 1864 oct. 4”.

{Antologhion, [Bucureşti], 1777, cop. 1 int.; parohia Tronari)[130]

49. – 1897 mai 1

„Preotul Toma a murit la 1 maiu 1897″”.

(Apostol, [Bucureşti, ante 1751], f. 150; parohia Soreşti)[131]

1. Alte însemnări
2. – 1813 aug. 29

„Să se ştie de când am venit eu, preotu Neagu, la mănăstirea Băbeni, la leat 1813 avg(u)stu 29. Domnul era Ioan Caragea voievod”.

(Evanghelie, Bucureşti, 1693, f. de gardă a cop. 1; fosta mănăstire Băbeni)[132]

 

51. – 1814 apr, 15
52. J) sfeştanie, parale 40, Prodan Eftemie, 1814 apr. 15; Ştefan Trifu, fer(firici) 10; Radu, mar. 25, pol 10” (p. 137)
53. – 1828 aug. 15

„ Tocmi pa Dumitru în jumătate de an t(a)l(eri) 34”.

53. – 1828 nov. 26

„Am tocmit pa Neculaiu ungurean în tal(eri) 30, jumătate de an. Am să-i plătesc zile zece câte par (ale) 16 de lanu cosit, 7 bani de muncă. Au primit: t(a)l(eri) 3 – cămaşă; t(a)l(eri) 4 – cioareci; t(a)l(eri) 1 – parale în mână; t(a)l(eri) 1 parale 2 – o căciulă albă

CMolitvenic, Bucureşti, 1764, cop. 2 int; parohia Cătiaşu)132 [133] [134] [135] [136]

54. – 1846 iun. 2

(E)vanghelia ce s-a deschis, căndu s-au făcut t) sfânt (ul) Maslu la băiat (ul) Ion, luna iunie 2 1846. Ştefan …” (f. 67 v).

CEvanghelie, Bucureşti, 1750; parohia Plopeasa)1‘14

55. – 1860 iul. 10

„Să se ştie că am dat lui Bucur patru oca lân(ă) şi jumătate pfenjtru dobânda la banii
ce mi-au dat şi am rămas să-i mai dau doao şi jumăta(te). 1860 iulie 10”.

{Molitvenic, Buzău, 1747, f. de gardă a cop. 1; parohia Bisoca )lj5

56. – fmijlocul sec. XIX]

„Sat Poenile… (f. ruptă). Pomelnicul părintelui Bănică. Vii: Bănică iereu, Sora presvitera şi cu jiii lor. Morţi: Panait iereu, Voica presvitera şi cu fiii lor: Ştefan iereu, Neacşa presvitera, Spirea, Arghira cu fiii lor şi cu toate neamurile lor”.

(.Molitvenic, Bucureşti, 1764, f. 121 r.; parohia Cătiaşu)1^6

57. – [mijlocul sec. XIX]

„Cupărintească dragoste, părinte Panaete, te rogu plecaţii pre sfinţia sa să mă mai laşi [nevredjnicu să mai învâiţu ceva ”.

(.Molitvenic, Buzău, 1747, f. de gardă a cop. 1; parohia Bisoca )L,?

 

Lista cărţilor cercetate:

1. Evanghelie, Bucureşti, 1693 (fosta mănăstire Băbeni, com. Topliceni, jud. Buzău)
2. Evanghelie, Bucureşti, 1693 (parohia Mărăcineni, com. Mărăcineni, jud. Buzău)
3. Antologhion, [Râmnic, 1745] (parohia Sibiciu de Sus, com. Pătârlagele, jud. Buzău)
4. Molitvenic, Buzău, 1747 (parohia Bisoca, com. Bisoca, jud. Buzău)
5. Apostol [Bucureşti, ante 1751] (parohia Soreşti, com. Blăjani, jud. Buzău)
6. Evanghelie, Bucureşti, 1750 (parohia Plopeasa de Sus, com. Scorţoasa, jud. Buzău)
7. Evanghelie, Bucureşti, 1750 (parohia Văvălucile, com. Bozioru, jud. Buzău)
8. Evanghelie, Bucureşti, 1760 (parohia Policiori, com. Scorţoasa, jud. Buzău)
9. Molitvenic, Bucureşti, 1764 (parohia Cătiaşu, com. Chiojdu, jud. Buzău)
10. Liturghii, Buzău, 1768 (parohia „Sf. Nicolae”, Rm. Sărat)
11. Antologhion, Bucureşti, 1777 (parohia Sibiciu de Sus, com. Pătârlagele, jud. Buzău)
12. Antologhion, Bucureşti, 1777 (parohia Tronari, com. Vipereşti, jud. Buzău)
13. Antologhion, Veneţia, 1792 (parohia Mărăcineni, com. Mărăcineni, jud. Buzău)
14. Penticostar, Bucureşti, 1800 (parohia Soreşti, com. Blăjani, jud. Buzău)
15. Evanghelie, Buda, 1812 (parohia Sibiciu de Jos, com. Pănătău, jud. Buzău)
16. Evanghelie, Neamţ, 1834 (parohia Sibiciu de Sus, com. Pătârlagele, jud. Buzău)
17. Evanghelie, Neamţ, 1845 (mănăstirea Coteşti, com. Coteşti, jud. Vrancea)
18. Evanghelie, Buzău, 1869 (mănăstirea Barbu, sat. Leiculeşti, com. Tisău)

 

Lista cu autorii înseninărilor:

1. Nan dascăl din Pleşcoi (1795)
2. Ion sin Dragostin (1795)
3. Gheorghe dascăl din Moşeşti (1802)
4. diaconul Iordache Marin din Rm. Sărat (1805-1808)
5. popa loniţă din Clociţi (1806)
6. diaconul Ion din Mărăcineni (1807-1808)
7. popa Neagu de la mănăstirea Băbeni (1813)
8. popa Panait sin popa Hristea din Cătiaşu (1814-1831)
9. popa Zaharia de la mănăstirea Băbeni (1815)
10. Gheorghe legător de cărţi din Pleşcoi (1816)
11. Stan din Pătârlagele (1825)
12. Drăgulin Gaiţă mazil din Sibiciu de Sus (1831)
13. şetrarul Panait Mărunţeanu din Sibiciu de Jos (1833)
14. popa Panaet din Bisoca (1841)
15. preotul Toma din Văvălucile (1848-1856)
16. ieroschimonahul Filip de la mănăstirea Neamţ (1851)
17. Răduean, fiul preotului Costandin din Blăjani (1860)
18. Grigore Mărăcineanu (1862)
19. preotul Ştefan Toma Gaiţă din Sibiciu de Sus (1866)
20. Gheorghe Gh. Sămeanu legător (1873)
21. preotul Gheorghe Ştefan din Mărăcineni (1877)
22. Petre Mărculescu din Sibiciu de Sus (1899)
23. preotul loan I. Ionescu din Mărăcineni (1916)
24. preotul Vasile M. Dinu din Cătiaş (1947)
25. dascălul loniţă din Sibiciu de Sus (prima jum. a sec. XIX)
26. cântăreţul Ion Barbu din Soreşti (sf. sec. XIX)

 

61       „Când era cursul anilor de la Hristos 1828 aprilie 28, în zilele luminatului gospodin Grigorie Dimitrie Ghica au fost venirea moscalilor în Ţara Românească. $i când au sosit aici în jud. Buzău

67       Clucerul de arie Ioan Sibiceanu, născut în 1774, era unul din cei mai însemnaţi proprietari pe moşia Sibiciu de Sus, având în 1831 un venit de 2000 de lei; Nicolae Trăsnea mare clucer, născut în 1777,

392. A. Constantinescu, Biserici şi mănăstiri din judeţul Buzău, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice’’, anul XVII (1924), fasc. 41, iul.-sept. p. 141-142; fasc. 42, oct-dec.. p. 188- 191; idem, Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a Il-a), în „îngerul”, anul XIII (1941), nr. 5-6, p. 367-392.

[2]        I. C. Fiiitti, Despre schitul Găvanele, în „Revista istorică”, anul XI (1925). p. 89-91: idem. O lămurire despre Mitropolitul Munteniei Cosma Popescu şi biserica din Ursoaia (Buzău), in „Biserica Ortodoxă Română”, anul LI (1933), nr.5-6, p. 200-205 (în continuare: BOR).

[3]        C. Săndulescu-Vema, Biserica din Săseniî- Noi. Note, în „îngerul”, anul IV (1932), nr. 5, p. 12-16: idem. Biserica Ciobănoaiei, în „îngerul”, anul IV (1932), nr. 6, p. 22-23; idem, Biserica din Sibiciu- de-jos, în „îngerul”, anul V (1933), nr. 2, p. 11-13; idem, Bisericuţa din Valea Muşcelului (Buzău), în „îngerul”, anul IX (1937), nr. 7-8, p. 393-396; idem, Biserica din Buda-Cislău, în „îngerul”, anul X (1938), nr. 9, p. 819-821; idem, Bisericuţa din Lăpoşel, în „îngerul”, anul X (1938), nr. 12, p. 1120-1124; idem, Bisericile din Verneşti (Buzău), în „îngerul”, 1941 (an XIII), nr. 1-2, p. 69-98.

[4]        G. I. Beşchea, însemnări vechi, în „îngerul”, anul IV (1932), nr. 12, p. 18-21.

[5]        S. Coman-Tisău, Biserica Bădeni din satul Pisculeni (I), în „îngerul”, anul V (1933), nr. 3-4. p. 28- 33; idem, Biserica Bădeni din satul Pisculeni (II), în „îngerul”, anul V (1933), nr. 6-7, p. 30-35.

[6]        I. Frăsineanu, Schitul ,, Fundul Cătinii \ comuna Cătina-Buzău, în BOR, anul LI (1933). nr. 1-2. p. 42-44.

[7]        Horia Constantinescu, Biserica „Sf. Nicolae ” din Bâscenii de jos (Buzău), în „îngerul*’, anul IX (1937), nr. 6, p. 313-319 (partea I); nr. 7-8, p. 396-406 (partea a Il-a); idem, Vechi biserici de lemn de pe Bâsca Chiojdului, în „îngerul”, anul X (1938), nr. 3, p. 221-237; idem, Biserica ,,Sfinţii Voevozi” din Bâscenii de Sus, în „îngerul”, anul XI (1939), nr. 12, p. 858-863; idem. Bisericile din Poeni (Buzău), în „îngerul”, anul X (1938), nr. 12, p. 1124-1129.

[8]        Ion Potlogea, Vechea biserică din satul Largu (Buzău), în „îngerul”, anul XII (1940). nr. 3-4, p. 250-257; idem, Despre schitul Rogozu, în „îngerul”, anul XII (1940), nr. 5-6, p. 353-358: idem. Biserica din Oleşăşti, în „îngerul”, anul XII (1940), nr. 7-8, p. 499-511.

[9]        L. Vasilescu, Biserica Banu din oraşul Buzău, în „Glasul Bisericii”, anul XVIII (1958), nr. 11, p. 1070-1075 (în continuare: GB).

[10]       R. Antofîe, Istoricul bisericii Broşteni din oraşul Buzău, în GB, anul XXVII (1968), nr. 1-2, p. 117.

[11]      Sandu Tudor, Schitul Găvanu în GB, anul XXVII (1968), nr. 9-10, p. 1040; idem, Biserici de lemn pe valea Slănicului-Buzău (I), în GB, anul XXIX (1970), nr. 9-10, p. 987-993; idem, Biserici de lemn pe valea Slănicului-Buzău (II). în GB, anul XXXIII (1974). nr. 1-2, p. 128.

[12]      Dimitrie Gh. Ionescu, Biserici vechi din oraşul Buzău, în GB, anul XXIV (1965), nr. 1-2, p. 71-111.

lj       Ionel Ene, Circulaţia cărţii religioase – tipărite la Râmnic – în eparhia Buzăului şi importanta ei în

păstrarea dreptei credinţe, în „îndrumător bisericesc” (editat de Episcopia Buzăului), nr. 10, Buzău, 1991, p. 131-144.

[14]      Alexandru Gaiţă, Circulaţia cărţii vechi bucureştene în judeţul Buzău (sec. XVII-XVIII), în „Mousaios”, voi. IV, partea a II-a, Buzău, 1994, p. 55-61; Ilie Mândricel, Fosta mănăstire Motnăii, în „Almanah bisericesc”, nr. 19-20, Buzău, 2001. p. 180-200.

[15]      Pentru lista cărţilor cercetate, v. anexa 1.

[16]      Două de către G. I. Beşchea (însemnări vechi, p. 19-20), una de către C. Săndulescu-Verna (Biserica din Sibicin-de-jos. p. 11-13), o alta de către N. A. Constantinescu (Biserici şi mănăstiri din jud. Brr.ău (partea o II-a), p. 368) şi opt de către unul din autorii articolului de faţă (Daniela Lupu, l■ jşnnintcle cărţilor vechi. Ferecături din colecţiile bnzoiene, în „Mousaios”, voi. VII, Buzău, 2001, p. 75-100).

1 Pentru lista autorilor, enumeraţi în ordinea cronologică a însemnărilor, v. anexa 2.

[18]      Mănăstirea Băbeni este considerată ctitoria lui Negoiţă, fiul lui Necula căpitan Dedulescu şi a lui Matei Bagdat căpitanul, înainte de anul 1682 (când este menţionată documentar pentru prima dată). Fostă metoh la mănăstirea Ianina (v. Nicolae Stoieescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I. Ţara Românească, voi. 1, 1970, p. 44 – în continuare: N. Stoieescu, Bibliografia).

[19]      La începutul secolului al XlX-lea, mănăstirea era închinată unei mănăstiri din Rumelia. Velacin Tamina, probabil mănăstirea de metanie a egumenului Antim.

[20]       în toamna anului 1705, Constantin Brâncoveanu şi suita domnească fac o lungă „preumblare” pe la moşiile domneşti şi ale Cantacuzinilor, în traseu fiind incluse şi viile de la Sărata precum şi mănăstirea Rm. Sărat, ctitoria domnului şi a unchiului său, Mihai Cantacuzino. în drum domnul „…rugându-l Mănăilă vel şetrar ca să meargă la satul lui la Mărăcineni, moşia sa, să-l ospăteze, numaidecât au fost bucuros şi au mers. Unde, facându-i Mănăilă vel şetrar ospăţ foarte frumos s-au sculat de acolo şi au mers la sfânta mănăstire la Râmnic” (Radu logofăt Greceanu. Istoria lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688-1714). Ediţie îngrijită de Aurora Ilieş. Bucureşti, 1970, p. 229).

[21]       Despre întemeierea bisericii dă mărturie vechea pisanie: Această sfântă şi dumnezeiască biserică s-a făcut din temelie de dumnealui biv vel clucer Grigorie Hrisoscoleu, în zilele Prea înălţatului Domnului nostru Io Alexandru Constandin Mor uzi Voevod, la leat 1801 ” (v. N. Stoieescu, Bibliografia, voi. II, p. 417; Marin Negulescu, Resfîinţirea bisericii din Mărăcineni, în GB, an. XXI (1962), nr. 3-4, p.420-421; Iulian Negoiţă, Protoierii, parohii, mănăstiri şi slujitori bisericeşti, în „Almanah Bisericesc”, nr. 19-20, Buzău, 2001, p. 328).

[22]       Grigore Hrisoscoleu a ocupat între 1781 şi 1792 mai multe dregătorii în Divanul Ţării Româneşti (mare sluger, mare stolnic, mare paharnic, mare clucer). A fost numit ispravnic al judeţului Buzău în 1792 (Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române. Istoric şi genealogie. Bucureşti. 1899. p. 540: Theodora Rădulescu, Sfatul domnesc şi alţi mari dregători ai Ţării Româneşti din secolul al XVlII-lea. Liste cronologice şi cursus honorum, Bucureşti, 1972, p. 682; Valeriu Ni col eseu. Gheorghe Petcu, Buzău — Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi. voi. I, Buzău, 1999, p. 55).

1. 1. Beşchea, Istoricul şi înzestrarea schitului Răteşti, în „îngerul”, anul X (1938), nr. 10-11, p. 925- 949; Radu Antofie, Spitalul Gârlaşi (studiu monografic), extras din „Studii şi articole de istorie”, Bucureşti, 1956, p. 225-226.

[24]       Grigorie este trecut în catagrafia din 1831 ca fiu al medelnicerului Ghiţă Mărăcineanu, locuind în casa părintelui său de la Mărăcineni (Ioan C. Filitti, Catagrafie oficială de toţi boierii Ţării- Româneşti la 1829, în „Revista Arhivelor”, voi. II (1927-1929), nr. 4-5, p. 313).

[25]       Identificarea, în lipsa paginilor de început şi sfârşit, s-a făcut în urma studierii volumului şi prin compararea cu alte exemplare complete.

Cop. 2 int.

[27]

„Să se ştie de cându au venit boala holerii şi în Valahia, primăvara, în luna iunie, în zile 6, la leat 1831. Ştefan logofăt ot sat Negoşinatu, sin Drago mir mazăF (C. Săndulescu-V erna. Din trecutul Verneştilor. Note istorice, Buzău, 1941, p. 30).

[28]       Iulian Negoiţă, op. cit., p. 350.

[29] F. de gardă a cop. 1

J° Lipsind paginile de început şi sfârşit, datele de identificare au fost stabilite cu aproximaţie, în urma studierii volumului.

11 Parohia Soreşti are două biserici: biserica veche, cu hramul ..Sânţii Voievozi”, construită pe fosta

moşie a Episcopiei de la Soreşti şi biserica nouă terminată în anul 1950. Biserica Sfinţii Voievozi” este situată pe dealul din imediata vecinătate a fostului cătun Flămânda (astăzi integrat în satul Soreşti). Biserica este construită din lemn iar la origine se pare că a fost un mic aşezământ monahal, devenind în a doua jumătate a secolului XIX biserică de mir. însemnarea este incompletă din cauza tăierii filelor la legat.

[33] F. 25 r.

..Să se ştie de când s-a cutremurat pământul şi s-a dărâmat mănăstirea Banului şi Sf. îngeri şi bolţile

de la mănăstirea Gârlaşi şi zidul de la Episcopie până la pământ, că s-au stricat aceste tof (Alexandru Gaiţă. op. cit., p. 61).

,.Fiindcă la leat 1802, octomvrie 14, marţi, în zioa de preapodomna Parascheva (…) s-au făcut un

cutremur mare care ne~au povestit şi din o(a)meni mai sus se câte o sută de ani că, ca acesta nu s-au mai pomenit, nici părinţii lor n-au pomenit (…) ” (11 ie Corfus, Cronica meşteşugarului loan Dobrescu (1802-1830). în ..Studii şi articole de istorie”. VIII, 1966, p. 320).

j6 ,,1802. octombrie 14, ziua marţi, în ziua Sântei Parascheva la 7 ore din zi s-a făcut cutremur mare, încât au căzut monăstiri şi s-au ruinat case, a crăpat pămentul şi a ieşit apă cu catran amestecat (…) ” (C. Erbiceanu. Precuvântare la cele patru discursuri şi descrierea cărticelei ce le cuprinde. în BOR. anul al XV-dea (1891). nr. 4 (iulie), p. 330).

„Să se ştie de când s-au cutremuratpământu tare luna oct. 14, 1802, în zi de marţi la optu ceasuri din zi şi multe mănăstiri şi biserici s-au stricatpre unele locuri (…)” (N. A. Constantinescu, Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a Il-a), p. 388).

j8 „La anul 1802 oct. 14 la şeapte ceasuri din au fost cutremur întru carele multe ziduri şi biserici şi turnul Colţii podoaba Bucureştilor [s-au dărâmat], dar oameni nu s-au primejduit; au ţinut cinci minute” (ibidem, p. 386).

j9 ***Q ctitorie arhierească: noua biserică a parohiei Plopeasa de Sus – ctitoria Mitropolitului Firmilian al Olteniei, în GB, an. XXXVII (1969), nr. 11-12, p. 1312-1321; Olimp Căciulă, Prea Fericitul patriarh Justinian a participat la sfinţirea bisericii din satul Plopeasa de Sus, Judeţul Buzău, în BOR, anul LXXXVII (1969), nr. 9-10, p. 886-897; Iulian Negoiţă, op. cit., p.351.

[40]       .Această biserică s-a făcut în anul 1832 prin strădania pr. Radu, pr. Zaharia, Ghedeon monahul, Gheoghe Radu, Vlad , Pompiliu şi alţii. In anul 1909-1910 s-au reparat şi mărit lungindu-se şi făcându-se turlele şi zugrăvindu-se nim nou înăuntru şi vopsindu-se pe afară prin îndemnul şi stăruinţa pr. Ştefan lonescu, Dumitru Grigore, Ion Dănescu, Dumitru St. Filipoiu, Petre 1 Popa, Toma C. Crăciun, Dumitru 1. Mirică, cu cheltuiala închinătorilor acestei biserici şi a altor credincioşi binevoitori – 1910 iulie 7 şi T. Crăciunescu, Radu D. Crăciun. Pictori – Ion I. Aldescu, Alexandru D. Aldescu fiu” (Horia Constantinescu, Biserici de lemn din Eparhia Buzăului, Buzău 1987, p. 370-372; Iulian Negoiţă, op. cit., p. 346).

[41]       Ionel Gândea, Consideraţii asupra însemnărilor pe cartea veche românească din judeţul Brăila, în „Valori bibliofile din patrimoniul culturai naţional”, I. Râmnicu Vâlcea, 1980, p. 253-254.

[42]       C. Săndulescu – Verna. Bisericile din Verneşti (Buzău), p. 94.

[43]       Pe această carte Gheorghe a scris şi un pomelnic al familiei sale. ..Vii: Gheorghe, Gheajna, Gheorghe, Safta, Mar ia, Zmaranda, Ioana. Morţii: Nan preot, Evdochia prezvitera, Andreiu, Iordache, loan, ileana, Andronic, Zmaranda şi toate neamurile’’ (Sandu Tudor, Biserici de lemn pe valea Slănicuiui-Buzău (I), p. 991).

[44] N. A. Constantinescu. Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a II-a), p. 389.

[45]       Iulian Negoiţă, op. cit., p.351.

[46]       V. mai sus însemnarea lui Drăgulin Gaiţă pe Antologhionul [Râmnic, 1745] bisericii din Sibiciu de Sus.

4/ ..Să se ştie de când s-au lovit ciuma în oraşul Buzăului la leat 1829” (Dimitrie Gh. lonescu. Biserici vechi din oraşul Buzău. p. 110).

[48]       Jntr-acest an următor (1829. n. n.) au fost pieire mare: ciumă în oameni, boală, moarte în vite grozavă şi de să tăia vre-o vită bolnavă, cine apuca den oameni de mânca, murea şi acela: mană în bucate grozavă, lângă toate şi răzmieriţăr (Horia Constantinescu, Biserica Sf. Nicolae din Bâscenii de jos, p. 402).

[49]       F. de gardă a cop. 2.

[50]       însemnarea este făcută pe f. 1-11, lipsind f. 9-10.

[51]       Ctitorii bisericii au fost locuitorii mahalalei Jidenilor, numită mai târziu „Sfântul Nicolae” (v. Marin Negulescu, Biserica parohiei Sfântul Nicolae – Rămnicu Sărat, în GB, anul XVII (1958), nr. 9, p. 886-887; Iulian Negoiţă, op. cit., p. 353).

Cf. N. A. Constantinescu, Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a Il-a), p. 368.

Ion Potlogea, Biserica din Oleşăşti, p. 505-506.

[54] Ionel Cândea, op. cit., p. 252.

1. 558 v.

^ Potrivit catagrafiei din 1829, Dumitrache Hrisoscoleu era născut în 1787. în 1811 a fost numit ispravnic al judeţului Buzău, în 1828 era mare logofăt iar în 1829, logofăt de obiceiuri. A murit la 16 aprilie 1844. în urma ciumei din 1813-1814. în timpul căreia au murit mai mulţi membri ai familiei. Dumitrache rămâne moştenitor al unei averi imense ceea ce îl face pe domnul loan Carageasă-1 găsească candidatul cel mai potrivit la mâna nepoatei sale, urâţica duducă Sultana. Din căsătoria lor au rezultat doi fii, Scăriat şi Grigorie (Radu Antofie, op. cit., p. 236-237; Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, op. cit., voi. I, p. 57-58).

[57]       Cop. 2 int.

[58]       Loc. cit.

[59]       ..La leatul 1808 s-au întâmplat iarnă prea iute atâta cât au şăzut morile îngheţate până la Blagoveştenii şi multe dobitoace au murit şi moscalii făceau mare supăr, cât până şi casele oamenilor le-au disvelii şi au dat cailor de au mâncat. Eu popa Stan ot Mărăcineni’ (G. 1. Beşchea. Însemnări vechi, p. 19).

[60]       S. Coman-Tisău, Biserica Bădeni din satul Pisculeni (I), p. 32.

era intr-o sâmbătă, a şasea săptămână din Paşti. Şi foarte frică mare era de turci până ce au sositu cazacii” (G. I. Beşchea, însemnări vechi, p. 19-20).

[62] La sfârşitul secolului al XlX-lea, cătunul Clociţi facea parte din comuna Vadu Soreştilor (B. Iorgulescu, Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău, Bucureşti, 1892, p. 183).

6j Cartea a fost dăruită de Nicolae Antimir bisericii din Coca-Antemireşti (corn. Vintilă-Vodă, jud. Buzău). Diferenţa de preţ, de 11 taleri, este destul de mare dacă preţul indicat de cumpărător este real şi nu a fost exagerat pentru a spori, în ochii concetăţenilor, importanţa daniei sale. Există însă şi posibilitatea unei greşeli de transcriere (N. A. Constantinescu, Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a Il-a), p. 382).

[64]       C. Săndulescu-Vema, Biserica din Săsenii- Noi, p. 15.

[65]       Despre aceasta scrie şi diaconul Ion din Mărăcineni (v. mai sus Antologhion, Veneţia, 1792) şi popa Stan din Mărăcineni (Penticostar, Bucureşti, 1768).

[66]       Biserica din Sibiciu de Jos, cu hramul „Sf Iliefi a fost construită în 1833 (v. N. Stoicescu, Bibliografia, voi. II, p. 577).

locuia în Bucureşti şi avea în 1829 un venit de 15.000 taleri. A fost însărcinat de domnie cu diferite treburi în judeţele Saac şi Buzău (Ioan C. Filitti. op. cit., p. 326 şi p. 294).

[68]       Biserica mănăstirii Coteşti, cu hramul „Sf. TreimeA a fost construită în secolul al XVIII-Iea. înainte de 1757 (v. N. Stoicescu. Bibliografia, voi. 1, p. 202; Iulian Negoiţă, op. cit., p. 339).

[69]       în 1868. guvernul dorind să ajute biserica ortodoxă a românilor din Macedonia cu cărţi de ritual, a cerut sprijinul mitropolitului pentru tipărirea a două cărţi de cult cu litere latine. Cum mitropolitul considera că folosirea alfabetului latin încalcă o hotărâre a Sfântului Sinod, Departamentul Cultelor s-a adresat lui Dionisie Romano care, latinist convins, a acceptat să îngrijească şi să tipărească textele în tipografia Episcopiei. Astfel., au apărut la Buzău în 1869. pentru prima oară cu alfabet latin, principalele cărţi de cult ale bisericii ortodoxe. Evanghelia şi Apostolul (v. Virgil Molin. La un secol de la începuturile eliminării chirilicei din tiparul cărţilor bisericeşti. în GB, 1968 (an XXVII), nr. 1- 2. p. 69-70).

Ilie Mândricei. Sf. Glie orghe-fosta ctitorie a lui Mi hai Viteazul, în ..MousaiosA voi. VI. Buzău, 2001, p. 134.

[71]       După cum scria Matache Săseanu din Bâscenii de Jos în 1846 (v. Horia Constantinescu, Biserica „Sf. Nicolae ” din Bâscenii de jos (Buzău), partea a Il-a, p. 402).

[72]       Colecţia Episcopiei Buzăului, inv. 3352 (în continuare: CEB)

CEB, inv. 3582.

CEB, inv. 568.

CEB, inv. 3582.

CEB, inv. 591.

[77]       CEB, inv. 3352.

[78]       însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupii, op. cit., p. 85.

[79]       CEB, inv. 2151.

[80]       Biblioteca Episcopiei Buzăului, inv. 2171 (în continuare: BEB).

[81]       CEB, inv. 3582.

[82]       CEB, inv. 591.

CEB, inv. 591.

, lnv– 147–

[85]       însemnările au mai fost publicate de C. Sănduleseu Verna, Biserica din Sibiciu-de-jos, p. 11-13 şi de Daniela Lupu, op. cit., p. 85.

[86]       CEB, inv. 3957.

[87]       însemnarea este transcrisă pe prima foaie de gardă de avocatul -D. H. Rădulescu, la 17 noiembrie 1931. A mai fost publicată de Daniela Lupu, op. cit., p. 87.

CEB, inv. 303.

[89]       CEB.   inv. 3058.

[90]       CEB,   inv. 3651.

[91]       CEB.   inv. 3584.

[92]       CEB,   inv. 3584.

” CEB, inv. 3584.

[94]       însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupu, op. cit., p. 82.

[95]       CEB, inv. 216.

[96]       CEB, inv. 1271.

[97]       CEB, inv. 3919.

[98]       CEB, inv. 3058.

[99]       însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupu. op. cit., p. 85.

[100]     CEB, inv. 2151.

[101]     însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupu. op. cit., p. 83-84.

[102]     CEB, inv. 3955.

însemnarea a mai fost publicată de G. I. Beşchea, însemnări vechi, p. 20.

BEB, inv. 2171.

1U* CEB, inv. 3352.

[106]     Preotul Toma se referă, fără îndoială, la revoluţia de la 1821 dar calculează greşit anii {,ArvaţicT era Eteria).

[107]     CEB, inv. 3058.

[108]     După înfrângerea revoluţiei de la 1848, Ţara Românească şi Moldova au intrat sub ocupaţia militară a Rusiei şi Imperiului Otoman până în aprilie 1851.

[109]     însemnarea a mai fost publicată de N. A. Constantinescu, Biserici şi mănăstiri din jud. Buzău (partea a II-a), p. 368.

[110]     CEB, inv. 3584.

[111]     însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupu, op. cit., p. 86.

[112] Ibidem. p. 86.

m CEB, inv. 2151.

[114]     înv. 147.

[115]     însemnarea a mai fost publicată de G. 1. Beşchea, însemnări vechi, p. 19.

[116]     BEB, inv. 2171.

[117]     CEB, inv. 591.

[118]   însemnarea este transcrisă mai jos cu alfabet latin, cu precizarea:               Descifrată de mine, pr. V. M.

Dinu când ploua afară. 24 octomb. 1946”. Preotul Dinu de la biserica din Cătiaşu se mai iscăleşte la P- 31.

CEB, inv. 3352.

1~° Domnia lui Grigore Dimitrie Ghica ia sfârşit în aprilie 1828 (când începe războiul ruso-turc), Ţara Românească intrând pentru şapte ani sub administraţie ţaristă.

[121]     CEB, inv. 3352.

[122]   CEB, inv. 3582.

[123]   CEB. inv. 3582.

L‘4 însemnarea a mai fost publicată de Daniela Lupu, op. cit., p. 87.

[125] CEB, inv. 3354.

[126]     CEB, inv. 3584.

[127]     De fapt, la această dată domn era Constantin Ipsilant (18 august 1802-12 august 1806), fiul lui Alexandru Ipsilant a cărui domnie luase sfârşit la 28 noiembrie 1797.

[128]     CEB, inv. 491.

[129]     CEB, inv. 3352.

[130]     CEB, inv. 3651.

[131]     CEB, inv. 591.

[132]   CEB. inv. 216.

[133]   CEB. inv. 3352.

13^ CEB. inv. 3919.

Lo CEB. inv. 568.

[136] CEB, inv. 3352.