„FASCINAŢIA ROSTIRII” – FASCINAŢIA EVOCĂRII „





 „Nu poţi despărţi oamenii de cărţi şi cărţile de oameni. Viaţa unora devine pagină de carte, iar destinul altora este scrisul” – motează publicistul buzoian Paul Negoiţă pe coperta a IV-a a recent apărutului său volum – Fascinaţia rostirii (Editura Omega, 2016). „Lucrarea cuprinde gânduri şi însemnări. Tematica este variată. Ea denotă preocupările pe care le-am avut în decursul anilor.” Preocupările care răzbat din acest volumaş („o carte mică, o cărticică”, arghezian zicând!) se învârt în jurul activităţii sale de editor, prin forţa lucrurilor lui Paul Negoiţă trecându-i prin faţa ochilor lucrările cărora le-a facilitat ieşirea în lume. Şi pe care, adesea, le-a însoţit cu un cuvânt prefaţator. Sau despre care a simţit nevoia să scrie ca „să-i răsplătesc şi eu cu gândurile şi trăirile mele pe toţi aceia care mi-au luminat clipe din viaţă”.  
Găsim, aşadar, între copertele volumului semnat de Paul Negoiţă un fel de „exerciţii de admiraţie” – faţă de cărţi, de oameni ori de evenimente culturale, cu toatele din ţinutul încărcat de magie al Buzăului şi al Râmnicului sau măcar având tangenţă cu acesta. Este modul autorului de a-şi atenţiona contemporanii că, vorba cronicarului, nasc şi la Buzău oameni, dar şi de a încerca să scoată din letargie viaţa culturală a acestei zone, căci „este cert că la Buzău nu a existat o strategie culturală sau o viziune coerentă care să aducă prezentului farmecul trecutului”, după cum, cu tristeţe, dar nu cu resemnare, notează într-un loc.
Cititorul are şansa să întâlnească personalităţi remarcabile, dar şi oameni simpli care sunt prezenţi în lumea cărţilor fără trufie şi fără o publicitate zgomotoasă. Acelaşi cititor poate remarca dragostea autorului pentru ceea ce am putea numi orizontul originar, pentru locurile natale. Ceea ce răzbeşte din fiecare filă a cărţii este respectul faţă de oamenii dăruiţi muncii tenace – dascăli, slujitori ai bisericii, scriitori, artişti. Notorietatea în concepţia autorului nu e una de natură spectaculoasă, ci una de substanţă, de profunzime intelectuală şi, nu în ultimul rând, de dăruire necondiţionată în slujba comunităţii.
Fascinaţia rostirii este structurat în trei părţi/capitole, echilibrat alcătuite în economia cărţii.
Primul capitol este sugestiv intitulat „Îndurata eternă”. Pentru că la fel putem afirma şi despre condiţia poetului, aşa cum este relevată în „Dincolo de frontierele realului”, unde accentul cade pe condiţia poetului, asociată cu cea a libertăţii, a evadării, tocmai pentru a putea sonda existenţialul dincolo de experienţa noastră anostă.
A doua secţiune se numeşte „Miracolul lecturii”. Putea să fie tot atât de bine titlul cărţii, deoarece gândurile pe care autorul le aşterne pe hârtie cu sobrietate întăresc cititorului convingerea că lectura a rămas într-adevăr un miracol.
Ultima parte se intitulează „Despre semeni, cu bucurie”, sintagmă ce defineşte sensul moral şi artistic al paginilor pe care autorul le-a înmănuncheat între copertele acestui volum. Şi lucrul acesta deoarece în orice ipostază s-ar afla, Paul Negoiţă manifestă aceeaşi comuniune afectivă cu cei care l-au impresionat şi despre care scrie.
Dintre toate articolele, m-aş opri acum la cel care deschide volumul, poate cel mai emoţionant, şi pe care, dacă spaţiul ne-ar permite, l-aş reproduce în întregime. „Din lagărul comunist spre sinaxarele istoriei” s-a constituit ca prefaţă la lucrarea Corneliu Coposu – un stoic contemporan, semnată de jurnalistul buzoian Dorin Ivan şi apărută la Editura Omega în 2009. Impactul emoţional acestei prefeţe asupra surorilor Coposu a fost atât de mare, încât Paul Negoiţă a fost invitat să devină vicepreşedintele Fundaţiei „Corneliu Coposu”, filiala Buzău, poziţie pe care a ocupat-o vreme de aproape un deceniu.
Evocarea omului politic porneşte din momentul trecerii la cele veşnice a lui Corneliu Coposu, autorul participând la impresionanta ceremonie funerară din Bucureşti: „mă aflam în faţa istoriei, a demnităţii, a onoarei, în faţa unui om unic, care pleca doar fizic de aici”. Cu multă tristeţe şi îngrijorare, cu indignare abia înfrânată, evocatorul constată că „au trecut anii şi odată cu ei s-a estompat idealul şi modelul Coposu, rămânând aproape la fel de singur şi trist precum bustul marelui patriot, situat lângă biserica Creţulescu […] Modelul Coposu, «şlefuit» în temniţele comuniste, este încarcerat de temnicerii memoriei. El trebuia închis, ucis, dat dispărut. Încurca o clasă politică ce nu-şi dorea decât avere şi putere”. În acest context de ignorare, constată cu speranţă Paul Negoiţă, apar şi „eliberatori ai memoriei marelui om politic”. O astfel de eliberare din „temniţa uitării” este lucrarea lui Dorin Ivan, riguros alcătuită, profundă, o monografie, un portret, deopotrivă rechizitoriu, proces de conştiinţă şi testament.
Apreciind că trei sunt etapele vieţii lui Corneliu Coposu (tinereţea, anii în care „a suferit pentru idealurile sale, fără a accepta confortul fizic al compromisului” şi cea de după 1989, „cea mai grea”, când a trăit „dezamăgirea ingratitudinii noastre, a celor care l-am primit ca pe un tâlhar”, autorul, teolog de formaţie, citând pe bună dreptate vorbele Bibliei: „La ai săi a venit, dar ai săi nu L-au primit”), Paul Negoiţă constată că „pentru români setul de valori creştine şi sociale promovate de Corneliu Coposu trebuie să fie grila de evaluare a omului politic contemporan. […] Pentru Corneliu Coposu, adevărul, înţelepciunea, onoarea, consecvenţa, dreptatea, modestia au fost principii fundamentale. Peste toate acestea a tronat credinţa… […] A avut o credinţă în Dumnezeu fără tăgadă, iar această credinţă l-a ţinut în viaţă”. Şi, mai adaugă Paul Negoiţă, „în credinţa sa puternică l-a avut ca model de asceză şi verticalitate pe Sfântul Ioan Botezătorul şi ca model misionar pe Sfântul Apostol Pavel”.

Întâlnirea cu o asemenea carte este marcantă, lasă urme. În ea sunt exprimate cu acurateţe, într-o gamă stilistică diversă, o serie de aspecte care atestă disponibilităţile de evocator şi de exeget ale autorului. Paul Negoiţă se clasează în corul noului val de scriitori cu aplecare în special spre realităţile socio-culturale cotidiene capabile să aducă în atenţia cititorilor o lume, de ce nu, fascinantă.
Pro saeculum, Decembrie 2016,

Valeriu Râpeanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu