PAUL IULIUS NEGOIŢĂ

    

Un eseist pentru care elementul biografic se constituie într-un suport al structurii textului, tocmai a releva consistenţa mesajului operei celui analizat, este Paul Iulius Negoiţă, intelectual format la şcoala şi în spiritul valorilor repuse în circulaţie după decembrie 1989. Categoriile cu care operează de regulă sunt cele întâlnite la toţi marii analişti, intromisiunea în textul în cauză făcându-se gradual, funcţie de etapele pe care le-a traversat opera, fără a o rupe de biografic. În fond, fiind structural un umanist, inventariind şi investigând valorile sociale, educative, cognitive şi, de ce nu, speculative ale operei, Paul Iulius Negoiţă încadrează autorul şi, implicit, creaţia în contextul general care a generat-o, fără a minimaliza efortul creativ al autorului. Faţă de ceilalţi eseişti din generaţia lui, ceea ce mi se pare specific la Paul Iulius Negoiţă este tocmai punerea în relaţie a operei cu creatorul, cu divinitatea. El se regăseşte parcă mai plenar împlinit atunci când se reîntoarce la cartea cărţilor, la învăţăturile apostolilor.

Când analizează cartea lui Dorin Ivan "Corneliu Coposu, un stoic contemporan", Paul Iulius Negoiţă face un adevărat excurs în mentalul colectiv, aducând în prim plan principii abandonate de-a lungul a zeci de ani de dictatură, presiunile pe care personalitatea creatorului era nevoită să le suporte, nu pentru a exista, ci pentru a transmite urmaşilor câte ceva din avatarurile lor, ca pildă şi de ce nu ca povaţă şi povară. Când vorbesc de principii în cazul lui Paul Iulius Negoiţă am în vedere şi formaţia sa de intelectual – teolog, care nu putea evita, cum de altfel se şi întâmplă în majoritatea studiilor Domniei Sale, trimiterile la textele sacre, la Biblie. "Stoicul contemporan – Corneliu Coposu primeşte cuvântul şi spune cu modestie şi moderaţie ceea ce a gândit, ceea ce a trăit, ceea ce a dorit pentru poporul său în trei etape istorice distincte. În prima, cea a tinereţii, în care şi-a expus din punct de vedere conceptual viziunea sa politică creştin democratică. În a doua, în care a suferit pentru idealurile sale, însă nu a renunţat la principii, şi în cea de-a treia etapă, după 1989, când, asemenea cuvintelor biblice "La ai săi a venit, dar ai săi nu l-au primit". Numai că după cum se ştie nu în totalitate previziunile s-au împlinit. A fost reprimit în sânul comunităţii de mulţi, ca un martir adevărat, ca un crucificat, care numai prin forţa propriilor principii morale, filozofice şi umaniste a rezistat pe drumul nemilos al Golgotei. Toate trimiterile pe care simte nevoia să le facă la Biblie atunci când vorbeşte despre viaţa şi opera lui Corneliu Coposu sunt încărcate de adevăr şi bun simţ, de o necontestată credinţă în biruinţa binelui. Corneliu Coposu nu şi-a acuzat poporul pentru nepăsare, nu şi-a acuzat măcar nici călăii, ci i-a compătimit, însă ca român, citind lucrarea, te simţi părtaş la suferinţa marelui om politic, iar dacă ai trăit o singură zi înainte de 1989, te simţi vinovat pentru păcatele înaintaşilor”.

E doar o singură afirmaţie a lui Paul Iulius Negoiţă, în vârstă de 33 de ani şi care vine într-o oarecare neconcordanţă cu ideile lansate de bonzii gândirii acaparatoare. În fond, ce este apelul către lichele a lui Liiceanu decât un intermezzo către o serie de paşi, destul de malefici unii dintre ei. Dacă şi-ar fi făcut mult mai convingător mea culpa şi n-ar fi sechestrat forţat Editura politică sunt convins că ar fi avut o mai mare credibilitate nu numai în rândul elitei, dar şi la marea masă de cititori. Vremea aclamaţiilor ridicole a trecut. Traversăm perioada când propriile biografii încântă gânditorii în aşa măsură încât seduşi de fascinaţia momentelor cruciale, uită, intenţionat, pe cei care într-adevăr s-au sacrificat. Dau numai un singur caz, pe cel al lui Victor Frunză cu a sa "Istorie a Stalinismului în România" publicată la insistenţele mele la "Humanitas" şi la care Liiceanu a marşat cu destulă eleganţă şi înţelegere. Nu pricep, şi e cazul să facă lumină în acest caz Paul Iulius Negoiţă, pentru că dispune de întregul arsenal, referitor la marginalizarea unui politolog de asemenea anvergură ca Victor Frunză atunci când s-a întocmit raportul Tismăneanu, un rechizitoriu al comunismului, iar cel care dăduse o istorie exhaustivă a fenomenului a fost cu bună ştiinţă ţinut la distanţă. Nu-mi dau seama ce forţe oculte au acţionat, dar eseistul poate face lumină şi ar fi chiar unul dintre cele mai interesante proiecte pe care domnia sa le-ar putea finaliza. Cu bagajul informaţional de care dispune, cu spiritul lucid, analitic, forţa metodei, sunt convins că ar reuşi un lucru absolut deosebit. Dacă despre Dorin Ivan, autorul cărţii"Corneliu Coposu, un stoic contemporan", Paul Iulius Negoiţă afirmă că "Hagiograf al martirilor din puşcăriile comuniste readuce în mintea contemporanilor cea mai tulburătoare figură politică a neamului nostru şi ne dă şansa fiecăruia dintre noi să facem o reevaluare a istoriei politice contemporane, eu cred că şi domnia sa ar trebui, pentru că are forţa să o facă, să treacă de la prezentările – eseistice ale cărţilor unor autori şi să purceadă la o serie de studii de mai mare amploare, în care să traseze, după propria metodă, meandrele gânditorilor şi mai ales modul cum contemporanii îşi asumă cărturari de talia lui Noica, sau blamează spirite tutelare ale culturii naţionale, cum ar fi Eminescu, Blaga, Arghezi, Călinescu, Sadoveanu, Camil şi Cezar Petrescu. Dacă în omul căzut nu dai cu bâta, pe cel care bate câmpii denigrând valorile, trebuie să-l răstigneşti. Iertător, părintele dr. Paul Iulius Negoiţă o ştie. Numai că în spiritul principiilor pe care le dezvoltă în studiile sale îl invităm, îl somăm la acţiune.

“Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane” – de la Ion Caraion la debutanții liceeni
Dumitru Ion Dincă