Când analizează cartea lui
Dorin Ivan "Corneliu Coposu, un stoic contemporan", Paul Iulius
Negoiţă face un adevărat excurs în mentalul colectiv, aducând în prim plan
principii abandonate de-a lungul a zeci de ani de dictatură, presiunile pe care
personalitatea creatorului era nevoită să le suporte, nu pentru a exista, ci
pentru a transmite urmaşilor câte ceva din avatarurile lor, ca pildă şi de ce
nu ca povaţă şi povară. Când vorbesc de principii în cazul lui Paul Iulius
Negoiţă am în vedere şi formaţia sa de intelectual – teolog, care nu putea
evita, cum de altfel se şi întâmplă în majoritatea studiilor Domniei Sale,
trimiterile la textele sacre, la Biblie. "Stoicul contemporan – Corneliu
Coposu primeşte cuvântul şi spune cu modestie şi moderaţie ceea ce a gândit,
ceea ce a trăit, ceea ce a dorit pentru poporul său în trei etape istorice
distincte. În prima, cea a tinereţii, în care şi-a expus din punct de vedere
conceptual viziunea sa politică creştin democratică. În a doua, în care a
suferit pentru idealurile sale, însă nu a renunţat la principii, şi în cea de-a
treia etapă, după 1989, când, asemenea cuvintelor biblice "La ai săi a
venit, dar ai săi nu l-au primit". Numai că după cum se ştie nu în
totalitate previziunile s-au împlinit. A fost reprimit în sânul comunităţii de
mulţi, ca un martir adevărat, ca un crucificat, care numai prin forţa
propriilor principii morale, filozofice şi umaniste a rezistat pe drumul
nemilos al Golgotei. Toate trimiterile pe care simte nevoia să le facă la
Biblie atunci când vorbeşte despre viaţa şi opera lui Corneliu Coposu sunt
încărcate de adevăr şi bun simţ, de o necontestată credinţă în biruinţa
binelui. Corneliu Coposu nu şi-a acuzat poporul pentru nepăsare, nu şi-a acuzat
măcar nici călăii, ci i-a compătimit, însă ca român, citind lucrarea, te simţi
părtaş la suferinţa marelui om politic, iar dacă ai trăit o singură zi înainte
de 1989, te simţi vinovat pentru păcatele înaintaşilor”.
E doar o singură afirmaţie a
lui Paul Iulius Negoiţă, în vârstă de 33 de ani şi care vine într-o oarecare
neconcordanţă cu ideile lansate de bonzii gândirii acaparatoare. În fond, ce
este apelul către lichele a lui Liiceanu decât un intermezzo către o serie de
paşi, destul de malefici unii dintre ei. Dacă şi-ar fi făcut mult mai
convingător mea culpa şi n-ar fi sechestrat forţat Editura politică sunt
convins că ar fi avut o mai mare credibilitate nu numai în rândul elitei, dar
şi la marea masă de cititori. Vremea aclamaţiilor ridicole a trecut. Traversăm
perioada când propriile biografii încântă gânditorii în aşa măsură încât seduşi
de fascinaţia momentelor cruciale, uită, intenţionat, pe cei care într-adevăr
s-au sacrificat. Dau numai un singur caz, pe cel al lui Victor Frunză cu a sa
"Istorie a Stalinismului în România" publicată la insistenţele mele
la "Humanitas" şi la care Liiceanu a marşat cu destulă eleganţă şi
înţelegere. Nu pricep, şi e cazul să facă lumină în acest caz Paul Iulius
Negoiţă, pentru că dispune de întregul arsenal, referitor la marginalizarea
unui politolog de asemenea anvergură ca Victor Frunză atunci când s-a întocmit
raportul Tismăneanu, un rechizitoriu al comunismului, iar cel care dăduse o
istorie exhaustivă a fenomenului a fost cu bună ştiinţă ţinut la distanţă.
Nu-mi dau seama ce forţe oculte au acţionat, dar eseistul poate face lumină şi
ar fi chiar unul dintre cele mai interesante proiecte pe care domnia sa le-ar
putea finaliza. Cu bagajul informaţional de care dispune, cu spiritul lucid,
analitic, forţa metodei, sunt convins că ar reuşi un lucru absolut deosebit.
Dacă despre Dorin Ivan, autorul cărţii"Corneliu Coposu, un stoic
contemporan", Paul Iulius Negoiţă afirmă că "Hagiograf al martirilor
din puşcăriile comuniste readuce în mintea contemporanilor cea mai tulburătoare
figură politică a neamului nostru şi ne dă şansa fiecăruia dintre noi să facem
o reevaluare a istoriei politice contemporane, eu cred că şi domnia sa ar
trebui, pentru că are forţa să o facă, să treacă de la prezentările – eseistice
ale cărţilor unor autori şi să purceadă la o serie de studii de mai mare
amploare, în care să traseze, după propria metodă, meandrele gânditorilor şi
mai ales modul cum contemporanii îşi asumă cărturari de talia lui Noica, sau
blamează spirite tutelare ale culturii naţionale, cum ar fi Eminescu, Blaga,
Arghezi, Călinescu, Sadoveanu, Camil şi Cezar Petrescu. Dacă în omul căzut nu
dai cu bâta, pe cel care bate câmpii denigrând valorile, trebuie să-l
răstigneşti. Iertător, părintele dr. Paul Iulius Negoiţă o ştie. Numai că în
spiritul principiilor pe care le dezvoltă în studiile sale îl invităm, îl somăm
la acţiune.
“Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane” – de la Ion Caraion la debutanții liceeni
Dumitru Ion Dincă
Dumitru Ion Dincă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu