De ce nu prinde Buzăul viață!?

     Ne uităm cu admirație, sau cu jind,  ori chiar cu invidie prin alte orașe. Curățenie, infrastructură, cultură, modernitate, viziune. Am putea spune că au fost mai norocoși. Sunt la vest sau la est, la inima cuiva ajuns în poziții de influență sau sunt favorizați de trecut. Pot fi acestea argumente, fără îndoială. Dar ce te faci atunci când constați că aceste realități nu aparțin vestului sau estului? Ce ne lipsește nouă, aici la Buzău? Să-l mutăm în vest? Să-l împingem la est? Ce să facem cu orașul? Ce nu are el sau ce nu avem noi?

      Privesc și eu, asemenea dumneavoastră, sunt întrebat de diverse persoane ce cred și ce părere am. Îmi exersez virtutea răbdării și încă tac.  Încerc să compun puzzle-ul realității și, recunosc, nu reușesc prea clar. Ceva mișcări se vad pe ici pe acolo. Dar nu sunt de profunzime. Nu sparg crusta. Nu generează viitor. Nu justifică răbdarea. Nu simți că sunt boabe puse în pământ, cu posibil rod. De ce oare? Pentru că orașul acesta nu are spirit. Nu are liantul către normalitate. Suferă de minciuna asumată. De iluzia sofisticată. Stă cu broboadă pe ochi și merge pe lângă pereți.

     Fala vorbei, a vorbei goale, încearcă să suplinească lipsa faptei sănătoase. Fardul este dat peste răni și le infectează. Nu se curăță cu inimă bună. Important este să nu se mai vadă, nu să crească țesut sănătos. Si câte alte stări care vorbesc de relații artificiale, de înțelegeri precare ale misiunilor publice, de politici de cuc, nu transpar din spatele cortinei care trebuie să ferească ochiul de realitate?!  Câte unul crede că este suficient să se planteze, cu umbră cu tot, în mijlocul scenei și este deajuns pentru comunitate. Sau poate crede că publicul gustă la infinit senzația produsului unicat, în neobosită luptă cu prefabricatele de serie…Fals! Gol! Dacă un ridicat pe treptele scării sociale nu schimbă profund societatea, nu lucrează înțelept, valoarea personală nu există. E doar deodorant fără duș…

     Așa se vede la mine realitatea și nu doar la mine…Deși se lucrează intens la macula noastră prin diferite canale media. Dacă privești în ziare vezi cei mai străluciți portretiști. Ei trăiesc ceea ce nimeni nu vede. Lumea zugrăvită acolo este pe atât de frumoasă pe cât de absentă. Mă rog, alți stimuli și și alte filtre lucrează în construirea realității. Dar oare nu e schizofrenică atitudinea contrastantă dintre ceea ce se vede și ceea ce scrii că se vede?

     Din păcate, atâta vreme cât nu vrem să vedem ce vedem, cât trăim o viață imaginară, ceea ce atingem nu capătă spirit, rămâne arid. Trotuarele vor fi triste, drumurile proaste, șansele nule…si Buzăul va rămâne asemenea unui trup părăsit de suflet, mereu în descompunere, pradă corbilor de toate culorile.

     Un oraș înflorește prin atitudine și spirit. După ele se trag toate. La baza materiei stă spiritul, constata Sfântul Atanasie prin secolul al IV-lea. Comunismul a pus mai multe roabe de mortar decât orice altă regim politic. Dar a căzut greu peste conștiințe, peste libertate, peste normalitate. Multă propagandă. Multă dezbinare. Totală superficialitate. Fațadă.

       Buzăul stă sub aceleași dureri, bazându-se pe tot felul de personaje puternic înfipte cu picioarele din spate în practicile trecutului mincinos. Nu are dialog, ci monologuri țipate. Nu se lucrează la rezistență, ci la fațadă. Nu are meritocrație, ci combinații lipicioase. Nu are un proiect comun, ci felii și falii.
     Când propaganda media depășește infinit realitatea intri în lumea basmului, citești o pagină sau două - chiar dacă este vorba de Ursul păcălit de vulpe -, dar vrei realitate….vrei viu, vrei viață! Vor fi măcar odată suficiente mâini să schimbe volumul...?

                                                                                                                          Paul Iulius Negoiță