Sfânta Scriptura – darul lui Dumnezeu către noi

      Oamenii au primit darul gân­di­rii, darul vorbirii, dar și bucuria scrie­rii. Litera scrisă rămâne și de aceea cu­vân­tul lă­sat de răboj, pe suport, are ma­re în­sem­nă­tate. Scripta manent, zi­ceau latinii. Din cele mai vechi tim­puri, oamenii au început să scrie. Lim­ba­jul semnelor a fost diferit, iar codul gân­di­rii impregnat de vremea și con­tex­tul scri­erii. Sunt cărți des­tule care nu au fost definitiv ucise de carii, dar al căror înțeles a fost îne­cat de timp. De ce? Pentru că au fost crea­ții ale minții și simțirii lu­mești. Exis­tă în­să o carte, o cartea a căr­ților, pe care nici anii, nici uzura limbilor, nici de­te­ri­o­ra­rea înțelesului istoriei cli­pe­lor nu i-au putut astupa gla­sul: Sfânta Scriptură.

      Cum de a rezistat Sfânta Scrip­tu­ră sau Biblia vremurilor, cum a pus ea piept timpului?  

      A rezistat și va rezista în veci pen­tru că ea cuprinde Descoperirea Dum­ne­ze­ias­că insuflată oamenilor. Au­to­rii cărților sfinte au scris sub in­spi­ra­ție di­vi­nă. Sigur, sunt și autori care se de­cla­ră pe ei își inspirați. Unii au sclipiri, dar nu sunt autori biblici. Autorii bi­blici au fost aleși de Dumnezeu să-i fie crainici. Rezultatul scrierilor lor are nuanțele culturii proprii și ale ex­pe­ri­en­ței religioase și sociale personale, însă tăria cuvântului este dată de Dum­ne­zeu, cel care i-a inspirat prin in­su­fla­rea Duhului Sfânt.

      Această carte dumnezeiască este struc­­turată astfel: Vechiul Testament, format din 39 de cărți canonice și Noul Testament, format din 27 de cărți ca­no­ni­ce, având în total 66 cărți canonice.  

      În tradiția ortodoxă la acestea se adau­gă un set de cărți necanonice, dar „bune de citit”, în număr de 14.

      Ve­chiul Testament cuprinde re­ve­la­ți­a făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi și prin prooroci, timp de aproxi­ma­tiv 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.­ Hr.), fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

      Vechiul Testament începe cu Pen­ta­teuhul (primele cinci cărți - Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deu­te­ro­no­mul) în care este relatată crearea lu­mii și a neamului omenesc și sunt evo­ca­te istoria, legile, religia, instituțiile, obiceiurile poporului evreu până la așe­za­rea în Canaan, pământul făgăduinței. Următoarele cărți urmăresc periplul po­po­rului evreu după acel moment, în­deo­­sebi sub raport politic și militar, evo­cându-se regimul judecătorilor și apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon. Cartea lui Iov tratează problema suferinței uma­­ne, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință ne­clin­ti­tă, lămurite prin crâncene încercări. Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David și ai altor autori, sunt psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi di­dac­tici, psalmi de căință, psalmi me­sia­nici etc. Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparținând în prin­ci­pal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situații de via­ță, fiind un ghid esențial de în­țe­lep­ciu­ne. Ecclesiastul este o meditație asu­pra vieții dar și un îndreptar de viață în­țe­leap­tă. Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. Cărțile profetice îi au în centru pe profeți care îi mustră, îi sfătuiesc și îi încurajează pe regii vre­mii din Israel.

      Noul Testament desăvârșește re­ve­la­ția făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - pri­me­le cinci cărți ale Bibliei) și proo­roci, din perioada Vechiului Tes­ta­ment, du­pă cuvintele Mântuitorului: „Să nu so­co­tiți că am venit să stric Le­gea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). Noul Tes­ta­ment cuprinde cele patru evan­ghe­lii, Faptele Apostolilor, cele 14 epis­­to­le ale lui Pavel și cele șapte epis­tole so­bor­nicești ale lui Iacov, Pe­tru, Ioan și Iuda, încheindu-se cu Apo­ca­lipsa lui Ioan. Evangheliile în­fă­ți­șea­ză viața și învățăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Faptele Apos­to­lilor evocă în­te­meierea primelor co­mu­ni­tăți creș­ti­ne. Epistolele apos­to­lu­lui Pavel sunt scrisori adresate de „apos­tolul nea­mu­ri­lor" apropiaților săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea și în­dru­ma­rea lor în con­ducerea primelor co­mu­nități de cre­din­cioși. Epistolele so­bor­nicești sunt scri­so­rile trimise de Petru, Iacov și Ioan în diverse situații. Apocalipsa Sf. Ioan cu­prin­de des­co­pe­ri­rea dumnezeiască pe care o are apos­to­lul Ioan și pe care aces­ta o con­sem­nea­ză spre folosul creș­­tinilor. Noul Testa­ment cuprinde revelația dum­ne­ze­ias­că făcută nu prin trimiși ai lui Dumnezeu, ci prin Însuși Dumnezeu Fiul  

      Așadar, Biblia sau Sfânta Scrip­tu­ră este cartea cărților, este cuvântul lui Dumnezeu fixat în scris și interpretat conform jaloanelor mai largi ale în­vă­ță­turii de credință creștină. Prin ade­vă­rul acestei minunate cărți suntem tre­că­tori, căci Biblia este mai înainte de noi, este cu noi și va ră­mâ­ne după noi să ros­teas­că voia Domnului pen­tru creația Sa.

      Nu oricine poate explica Sfânta Scriptura, ci numai cei anume pregătiți și rânduiți de Sfânta Biserică. Numai Biserica are dreptul și puterea să ex­pli­ce Sfânta scriptură, pentru că ea a păs­trat-o și a apărat-o de învățăturile gre­și­te în decursul veacurilor. Dacă fie­ca­re explica Sfânta Scriptură după ca­pul său, vom ajunge la diferite păreri, în­străinate de învățătura cea sănătoasă, contrar la ceea ce ne în­deam­nă Sfântul Apostol Pavel: „Ți­ne dreptarul cu­vin­te­lor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, cu credința și cu iubirea ce este în Hristos Iisus” (II Ti­mo­tei 1, 13).

      Între cărțile de valoare universală, nemuritoare, cărți ce constituie mij­loa­ce majore de înălțare spirituală, Sfânta Scriptură, se situează pe primul loc. Ea există de peste trei mii de ani, dar pa­ti­na vremii nu i-a diminuat valoarea, uti­li­tatea sau activitatea. Reînnoindu-și periodic veșmântul omenesc-limba-prin noi versiuni, ea își vădește de fie­ca­re dată fondul sublim, valorile sale imense culturale, pentru umanitate și cele mântuitoare pentru lumea creș­ti­nă; căci ea conține deopotrivă pro­fun­de valențe spirituale omenești, ca și un fond revelațional absolut necesar pen­tru mântuirea creștinilor.  

      De aceea, chiar printre cei care re­fu­ză să accepte vreo dogmă și nu cred în originea divină a Sfintei Scripturi sunt mulți care o citesc și studiază, pen­tru rolul avut în evoluția umanității și mai ales, a popoarelor și civilizației din Orientul Apropiat ca și pentru con­ți­nutul său artistico-literar. Pentru creș­tini ea este cartea fundamentală orien­ta­tivă în materie de credință, cartea de căpătâi, de instruire, înălțare și mân­gâ­ie­re sufletească.  

       Pr. Paul Negoiță