Atitudinea înmulțește talanții!

Pilda talanților

     Dumnezeu a plămădit lumea cum mâinile Sale din același aluat și totuși atât de diversă. Arhitectul lumii s-a ferit de simetrii și standardizări care-i luau din farmec. De aceea, toate ființele și tot ce la înconjoară nu seamănă unele cu altele. Nu există două frunze identice, doi oameni la fel, două roci cu aceleași nervuri, sau două zile cu același senin.

     Priviți în jur și vedeți cât de minunată este lumea! Trecem de multe ori în grabă. Nu sesizăm semnele Domnului și modul în care ne bucură privirea. Dacă luăm de bun ceea ce spun statisticile, considerând că durata medie a vieții este de șaptezeci de ani, vom constata că avem la îndemână  undeva la 25000 de dimineți în care putem sorbi aerul proaspăt. Putem, cu îngăduința Domnului, să avem în jur de șase mii de zile de primăvară, când inima înverzește, sau tot atâtea zile de toamnă, cu bucuria culorilor scursă pe pânza retinei. Chiar și cele șase, șapte mii, nu seamănă cu două picături de apă. Totul este divers, irepetabil. Chiar dacă trăim cu frica zilei de mâine din prea puțină credință, Dumnezeu ne-a dăruit ziua ce va veni altfel decât cea peste care am trecut, ca un prilej de a trăi cu ochi noi frumosul. Și pentru că vorbeam de teama zilei de mâine, atitudinea noastră în fața darului lui Dumnezeu întunecă sau luminează cerul pe care Domnul ni l-a oferit, risipește căldura culorilor toamnei de pe retine strivite de cugete încărcate de grijile și furiile lumii, gârbovește duhul sub povara unui trup colonizat cu vicii și păcate, sau bucură și dă nădejde. Practic, atitudinea noastră față de ceea ce ne înconjoară și față de darurile lui Dumnezeu, de talanții Lui, ne face viața roditoare sau stearpă. Despre atitudine se poate vorbi și analizând Pilda talanților. Cuvântul biblic istorisește despre un om, care voind să plece departe, și-a chemat slujitorii și le-a dat în grijă ceea ce avea. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar celui de-al treilea i-a dat în grijă un talant. Apoi și-a văzut de drumul ce-l plănuise.

       Fiecare dintre cei trei a avut un tip să lucreze. Primii doi au pus în lucrare talanții și i-au dublat. Cel cu cinci a mai adăugat cinci, iar cel cu doi a mai așezat încă doi în vistierie. După o vreme, stăpânul s-a întors și a început socoteala. Venita-au la el primii doi, împreună cu rezultatele lor. Mulțumit a fost stăpânul când a văzut cum au pus slujitorii lui la treabă darul și le-a zis: bine slugă bună și credincioasă, peste puține a fost pusă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria stăpânului tău.
     Le-a urmat și cel ce luase un talant și, în loc de rezultate, a început să caute scuze, spunând: Doamne, am știut că ești om aspru: seceri unde nu ai semănat și aduni unde nu ai împrăștiat, așa că m-am dus și am pus talantul tău în pământ: iată, ai ce e al tău. Văzând o așa atitudine, stăpânul cu voce aspră i-a zis: slugă vicleană și leneșă știai că secer unde nu am semănat și adun de unde nu am împrăștiat? Se cuvenea să fi dat argintul meu negustorilor și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți.

      Așadar, Dumnezeu a dat fiecăruia. Toți suntem un miracol. Toți ne putem bucura de aceleași primăveri, dimineți, flori și culori. Fiecare are înzestrări unice, irepetabil și valoroase de oferit. Și totuși nu punem suficient sau chiar deloc, uneori, în lucrare darurilor primite. Le îngropăm, acționând precum hârciogii și credem că scuzele pe care le invocăm în sprijinul justificării unei atitudini firave sau leneșe pot fi o soluție pentru a ne scuza în fața Domnului, a semenilor și a noastră. Ei bine, Pilda Talanților ne spune prin vocea Stăpânului că trebuie să ne apucăm de treabă, să valorificăm și să înmulțim talantul primit. Suntem unici, suntem persoane, suntem cu toții dăruiți de Domnul. Atitudinea noastră face diferența, nu Dumnezeu prin înzestrare. Dumnezeu a dat fiecăruia înzestrări, ca lumea să fie diversă, deci frumoasă. Fiecare am primit daruri duhovnicești și trupești: minte deșteaptă, mână care alintă pânza în culori, voce ce scaldă urechea și sufletul, trup sănătos, fire iubitoare, blândețe, vivacitate, frumusețe, cuvânt înțelept…și câte și mai câte daruri care să facă din lume o cunună cu flori diferite, care transmit o bucurie comună. Diferența dintre noi, însă, Dumnezeu nu o face discreționar, așa cum credem uneori. Dumnezeu adat daruri comune și daruri particulare pentru că-și iubește creația. Toți, absolut toți avem înzestrări prin care putem sluji celorlalți și prin care contribuim la puzzel-ul lumii. Ceea ce crează ierarhii lumești și frustrări sau bucurii personale este atitudinea noastră, subiectivă față dă de dărnicia lui Dumnezeu. Adevărata diferențiere o facem noi prin implicare și hărnicia noastră sau prin delăsarea și precauția cu care ne avântăm în împlinirea planului pe care-l are Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Uneori îngropăm talantul și privim hulpav sau cu invidie la darul aproapelui. Zăcem paralizați râvnind la ceea ce are el, ignorând darul nostru. Avem curajul să-i reproșăm Domnului că nu ne-a dăruit ca pe alții, în timp ce stăm inerți și nu mișcăm nimic din ceea ce Domnul ne-a dăruit în chip particular și unic.

     Așadar, Pilda talanților poate fi interpretată în multe feluri. Cu siguranță, însă, nu este doar o frumoasă povestire biblică. Este un îndemn la viață adevărată, ne mimată, la atitudine vie, responsabilă și conștientă, față de noi înșine și de darul oferit nouă de Tatăl. Cel cu cinci talanți a ajuns la zece. A dublat ceea ce avea pentru că și-a dorit și s-a ostenit, iar Dumnezeu l-a ajutat. Cel cu un sigur talant, în tot răgazul vieții s-a gândit la scuze. Iar Domnul i-a răsplătit după fapte și nu după vorbe, după osteneală și nu după cât s-a cruțat pe sine însuși. Tot așa răsplătește pe fiecare dintre noi. La fapte, deci!

                                                            Paul Iulius Negoiță