Gânduri și cuvinte la Duminica Samarineanului milostiv



     Au trecut aproximativ 2000 de ani de când în biserici glasuri de slujitori amintesc creștinilor parabola rostită de Hristos Domnul despre samarineanul milostiv și evreul căzut. De atunci și până astăzi au mai căzut și alții între tâlhari, și, probabil, tot la fel de mulți i-au ocolit, iar dintre aceștia cu siguranță au fost și slujitori ai Domnului, și cu siguranță egală, pot afirma că au fost și destui samarineni care și-au întrerupt parcursul pentru a-și ajuta aproapele.
     Există o istorie a carității, a ajutorului necondiționat dat în vreme de mare nevoie. Este o istorie cu mulți eroi necunoscuți, așa cum și samarineanul din Evanghelie a rămas cu numele ne menționat.            Oricum, timpul trece, ne depărtăm de momentul istoric al rostirii parabolei, ceea ce nu presupune însă ca vorbele Mântuitorului cad în desuetudine, ca-și pierd din sevă sau din actualitate. Din păcate istoria se repetă, istoria infamiei noastre comportamentale continuă deoarece prea puțin înțelegem că aceste cuvinte sunt adresate fiecăruia dintre noi. Ba, mai mult, în loc să ne implicăm truditor și cald în rezolvarea unor situații limită din viața aproapelui nostru, ne găsim scuze pentru inerția și nepăsarea de care dăm dovadă. Una dintre cele mai dulci scuze este aceea că pe lângă cel căzut între tâlhari chiar și un preot a trecut cu lejeritate. Ei bine, scuzele pot părea bune în fața conștiinței noastre. În fața lui Dumnezeu și a realității sunt inutile. Păcatul nepăsării și al trecerii în grabă pe lângă suferința aproapelui este de ne iertat. Nu împlinim cuvântul Domnului care zice…flămând am fost și nu mi-ați dat să mănânc…însetat am fost și nu mi-ați dat să beau…în temniță și nu m-ați cercetat….
     Deci în Duminica Samarineanului milostiv nu se vorbește despre trecători, ci despre noi, noi cei care de la Adam și până astăzi împlinim mai mult cuvintele romane homo hominii lupus est, decât pe cele evanghelice. Dar omenirea căzută a primit mâna întinsă a lui Dumnezeu care L-a trimis pe însuși Fiul lui să ne mântuiască, să ne vindece rănile, să ne schimbe starea. De aceea, pe lângă mesajul direct împotriva indiferenței și scuzelor, pe care ni-l transmite textul evanghelic, putem afla și o altă interpretare a textului, care se referă la umanitate în general. Astfel, omul căzut între tâlhari este Adam. Ierusalimul este raiul, iar lumea pământească este așezată în Ierihon. Adam, pentru neascultare a fost trimis pribeag din Ierusalim și a plecat cu capul plecat spre Ierihon, pentru a-și ispăși pedeapsa neascultării, luptându-se cu spinii câmpului și spaimele agitate ale nopților. Pe drumul îndepărtării, diavolul și-a continuat lucrarea și i-a mușcat în continuare trupul cu boli și sufletul cu ispite omului. În derivă, umbla rănit, cu conștiința încărcată, dar totuși cu luminarea speranței în izbăvire. În această stare cumplită, la plinirea vremii a venit Samarineanul. Nu mai era nici Moise, nici Aron, nici Ilie, nici alt trimis al Domnului, ci chiar Fiul lui Dumnezeu. Iisus a luat chipul nostru și s-a sălășluit între noi și a găsit omul sub rănile hoției, minciunii, vicleniei, uciderii, asupririi….și alte multe răni…L-a uns cu untdelemnul și vinul binecuvântării și i-a dat o nouă casă de odihnă a sufletului și de tămăduire a trupului, Biserica.
     De atunci omul are unde să-și caute alinarea. Are aici untdelemnul și vinul Sfintelor Taine. Are balsamul sufletesc al cuvintelor Domnului și învățătura sfântă pe care trebuie să o urmeze. Acum omul are tot ce-i trebuie pentru binele său pământesc și pentru mântuire lui. Dar, oare, știm noi oamenii să ne bucurăm de aceste daruri ale Domnului? Le prețuim în deajuns? Din păcate rătăcim adesea departe de Biserică și de Tainele ei. Umblăm răniți de spinii păcatelor, fără busolă; și ne plângem pentru toate. Nu găsim timp și tihnă pentru suflet și nu căutăm sălaș în Casa Domnului. Rămânem, după voia noastră, căzuți între tâlhari, în timp ce Blândul Samarinean ne așteaptă, cu chipul luminos și brațele larg deschise. Deci, această sfântă evanghelie ne mai transmite un mesaj. Nu veți muri pe cale robiți de tâlharul diavol, căci Domul este cu voi. Întindeți mâna către El și va fi Samarineanul vostru. Mergeți alături de el la Casa Lui, în Biserică, și rănile voastre se vor cicatriza, sau chiar vor dispărea.

     Așadar, textul evangheliei Samarineanului milostiv este unul al căderii, al suferinței, dar și al salvării, al speranței și al vindecării. Nu trebuie să uităm nicicând: Bunul Samarinean este veșnic cu noi! 

                                                                                                 Paul Iulius Negoiță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu