Râsul lui Băieșu

Buzăul șade… toți merg înainte! Nici nu poate fi altfel atâta vreme cât pe scenă urcă, sprijiniți pe o majoritate cu­ri­os de fidelă, tot felul de hoțomani și faliți, erijați în manageri și băieți buni.

În urmă cu câteva zile am văzut în acțiune doi dintre ei, unul proaspăt uns primar, celălalt vechi coscar. 

Dacă vezi comunicarea dintre ei te crucești. Oameni mari, nu glumă! Limbaj mimico-gestual complex. Ticuri și greutăți în exprimare. Miză mare, doar!

Cu aer superior, Toma la două vorbe spuse expiră, cu emfază, cuvântul “buzoieni”. A făcut un tic verbal, specific politrucilor de duzină. Simte nevoia să ne arate cât de deștept și cât de patriot local este, în fiecare secundă. Afirmă cu gri­ma­să cum se va pune scut pentru binele co­mun, în numele căruia are pretenția că a fost ales. Deși grupul care l-a propulsat numai de binele local nu are insomnii.

Dar cum buzoienii sunt con­si­de­rați niște palicari pot găsi în limbajul tomist expresii colorate și încercări de umor naufragiate. În fapt, a emis mai mul­te onomatopee decât vorbe articulate, mai multe invective decât argumente. Dar deh… pentru buzoieni ce nu face prea-eficientul ales. Încearcă să fie chiar spi­ri­tual în exprimare…

Celălalt, Tescaru, mai moderat în discuție căci e mai mic ierarhic, dar cu șezutul pe un salariu mai mare, ascultă, zâmbind complice către ziariștii de pe la locale, pe care îi finanțează de ani buni, și ei derutați neștiind dacă pot sta cățărați pe buzunarele ambilor, și încerca o manevră specifică de mușcătură pe la spate. Părea sigur pe el, deși se vedea clar că nu mai e de multă vreme în apele lui, fie ele și murdare.

Dacă nu ar fi vorba de soarta și de banii atâtor oameni, dacă nu ar îmbrăca armuri publice și i-am privi ca pe două precupețe, cei doi protagoniști ar fi, pe alocuri, simpatici.

Simpatici sau antipatici oricum se­mănau cu pitoreștile personaje ale bu­zo­ianului Ion Băieșu, Tanța și Costel, sau, după importanța funcției, Costel și Tanța.

Ambii se exprimau în numele buzoienilor, ambii mureau de grija amă­râ­ților de buzoieni, ambii se consideră manageri, deși au în spate eșecuri spec­ta­cu­loase. În fapt, în ochii lor se vedea un interes comun. Lupta pentru resurse. Pe deasupra Costel mai avea și o poliță de plătit, deci era mai motivat.

Practic tot ceea ce se întâmplă este… o scamatorie, așa cum îi place noului Costel să citească din clasici, respectiv din clasicul său cumătru și amploaiat reeșapat, neica nimeni jurist.