Familia nu este o stare fiziologică. Este o formă de
manifestare socială a firescului și rezultatul celui mai înalt sentiment pe
care poate să-l trăiască omul: iubirea. De o vreme însă, familia face obiectul
unui interes major sub raport juridic. Ideologiile de tot felul, diferențele de
percepție juridică a termenului prin diferite state a stârnit îngrijorare
privitoare la afectarea familiei tradiționale, formată din bărbat și femeie și
astfel apărut inițiativa de modificare a
legii constituționale pentru o definire precisă a ceea ce poate purta numele de
familie. Desigur, codul familiei este explicit. Dar, inițiativa – pe care și eu
am semnat –o -, încearcă să fixeze în biblia juridică – Constituția –prevederea
clară că familia este alcătuită din bărbat și femeie.
Inițiativa este bine susținută popular, însă, pentru a putea
deveni partea a constituției trebuie să fie validată printr-un referendum,
misiune deloc ușoară având în vedere că intervine factorul politic și nevoia
unei prezențe masive la vot. Asumarea politică a unei inițiative care nu are în
fapt nimic din preocupările politicienilor români în ea aduce prejudicii
dorinței sincere a celor care susțin familia tradițională. De asemenea, lipirea
de idee a unor personaje care doar în granițele familiei tradiționale nu se
manifestă dă loc la interpretare și contestare. O igienică tăcere publică a lor
ar face mult mai bine contextului, dar…dacă e rost de o relație mai caldă cu
Biserica – principalul promotor al ideii -, instituția cea mai puternică, cu
cea mai largă structură, cu cele mai clare rezultate și cu cei mai bine
pregătiți oameni pe diferite niveluri ierarhice atunci pofta de a se prinde în
horă a celor care nu prea au haine de nunta aceasta nu le dă pace. Așadar,
Constituția este privită de unii politicieni ca o proprietatea a lor și nu ca
un document în care poporul se definește. Puterea poporului este ipotecă se
pare, pe când cea a politicului e suverană. În lucrarea spre un deznodământ bun
rămân totuși căi obligatorii și destule pentru întărirea familiei tradiționale.
Puțin saturat de literatura străină care-mi tot pică în
mână, am recitit câte ceva din literatura română, iar textele zugrăvesc familia
tradițională cu plusurile și minusurile ei. De la superstiția că în mai nu e
bine să te căsătorești descrisă prin paginile de folclor și etnografie, la
modurile brutale în care familia se zbate să răsufle de sub material prin Ion
sau Moromeții ori la comicul din Soacra cu trei nurori, sau la formele acomodante din O scrisoare pierdută formele de manifestare a vieții de familie
sunt în răspăr cu preceptele morale. Sigur, există și finaluri fericite precum
cel din Văduvele lui Delavrancea ori
abordări diferite așa cum este Cartea nunții
lui Călinescu. În mare, totuși, familia are provocările ei și dincolo de
literatură, căsnicia nu este o cale ușoară și nici nu se bazează pe o lecție
predată de un specialist în domeniu. Realitatea este că în școală învățăm
multe, dar cum să trăim sau cum să ne căsătorim nu prea știm. Experimentă, avem
modelul de acasă, mai avem ceva lecții prin orele de Religie, dar lecția
propriu-zisă ne-o predăm singuri.
Din păcate, familia românească pleacă nu de puține ori
strâmb din fașă, de la momentul nunții, când dragostea celor doi tineri este
pusă greu la încercare de incursiunile părinților, care profitând de
incapacitatea financiară a copiilor de a face o nuntă mulțumitoare pentru toți
încep incursiunile prin viața bucuria lor, transformând în iarmaroc ceea ce
este mai pur. Nunta aceasta românească cu costuri peste putere și așteptări
fără măsură, cu vanități și pretenții de implicare ale părinților, zdruncină
destule temelii, iar gândurile îmbibate de nemulțumire sau vorbele spuse rămân
definitiv înfipte în trupul sângerând al începuturilor.
Cred că avem nevoie toți de o redefinire profundă a
familiei, a rolului fiecăruia în ansamblul căsătoriei și a abordării momentului
în funcție de fundamentul ei suprem: iubirea.
Nu există manuale, dar poate exista înțelepciune și poate că
nu ar fi rău ca familiile, înainte de a se gândi la tot ansamblul material al
nunții să aibă clipe de meditație asupra rostului momentului și să ceară, la
Biserică, un sprijin catehetic, atunci când merg grijulii să planifice cu mai
bine de un an înainte evenimentul.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu