Este o realitate faptul că sunt familii care, din
motive medicale, nu se pot bucura de naşterea pruncilor. Ştiinţa modernă a
răspuns la această chestiune sensibilă. A găsit soluţii noi pentru depăşirea
incapacităţii fizice existente în unele familii şi a propus, printre altele,
soluţia mamei-surogat sau mamei – purtătoare celor care-şi doresc copii.1]
Fenomenul "mamei-surogat" nu a dobândit numeric relevanță, însă
excesul mediatic creat cu ocazia apelării unor vedete precum Sarah Jessica
Parker şi Ricky Martin la acest înlocuitor de mamă, a creat interes şi
dezbatere, producând fără îndoială un avantaj mediatic noului procedeu de
procreare. Ce înseamnă acest concept? Mama-purtătoare sau mama-surogat este
acea femeie care, prin intermediul unui contract, îşi dă acordul să poarte în
pântece un copil care nu este al ei, ci al unui cuplu care nu poate avea copii
în mod natural. Mamei-surogat sau purtătoare i se implantează embrionul obţinut
prin fertilizarea in vitro, iar ea acceptă doar să îl poarte, să îl nască,
pentru ca mai apoi să-l redea părinţilor biologici. La noi în ţară, legislaţia
permite obţinerea unui copil născut prin această procedură, doar prin metoda
adopţiei. Apoi, trebuie parcurşi nişte paşi destul de anevoioşi: copilul este
declarat ca fiind al mamei purtătoare cu tatăl biologic, se emite un certificat
de naştere pe numele celor doi, mama purtătoare renunţă la copil, apoi mama
biologică adoptă copilul de la instituţiile acreditate, iar în final se emite
un nou certificat de naştere pe numele părinţilor biologici.
În aparenţă, lucrurile sunt clare şi frumoase, fiind un proces prin care
doi oameni care îşi doresc nespus un copil, obţin unul. Abordând astfel
lucrurile, părinţii sunt absolviţi de orice vină, deoarece îşi doresc din tot
sufletul să audă în casa lor râsul cristalin al unui micuţ, iar mama-surogat
apare chiar ca un salvator, o persoană caritabilă care, dincolo de aspectul
oneros al chestiunii, răspunde nevoii de afectivitate a unor oameni căsătoriţi,
dar incapabili de a avea copii. Şi totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. Acest
mod de procreare implică probleme morale şi de conştiinţă deosebite, puţin
vizibile poate pentru cei implicaţi în momentul respectiv, aspecte care se pot
accentua cu trecerea timpului. Cele două mame vor avea cel mai mult de suferit.
Este posibil ca mama-surogat să simtă durerea abandonului, căci legătura dintre
copil şi mamă în timpul celor nouă luni rămâne definitivă. În legislaţia română
se instituie, iniţial şi o legătură legală.
De cealaltă parte, mama adoptivă poate simţi că a luat copilul altei mame,
chiar dacă medical poate fi numită "surogat". De asemenea, în cazul
unei evoluţii degradante a sănătăţii fizice, mentale sau morale a copilului, va
avea întotdeauna suferinţa actului său şi reproşul că mama-surogat nu a avut
suficientă grijă de prunc în timpul sarcinii sau a transmis anumite gene care
vor afecta definitiv viaţa mamei adoptive. Aşadar, ceea ce pare o binecuvântare
iniţial, poate deveni o tragedie în final.
În India, unde legislaţia este permisivă în astfel de cazuri, există o
clinică specializată în aşa ceva. Mii de indience devin mame-surogat pentru
familii din Occident, care nu pot avea copii, contra sumei de 5.000 de euro.
Alarmant este că şi în România tot mai multe femei dau anunţuri pe diferite
site-uri în care se oferă să devină astfel de mame contra unor sume de bani.
Oare sărăcia să ascundă probleme atât de delicate de conştiinţă?
Oricât de nobil ar părea gestul, aici există o adevărată problemă de moralitate.
Există atâţia copii abandonaţi, care nu au cui să spună mamă, către care
părinţii infertili îşi pot îndrepta atenţia. Cu siguranţă, adoptarea unui orfan
ar fi o faptă bună şi netrecută cu vederea de Dumnezeu. Iar satisfacţia ar fi
pe măsură.
Despre fenomenul mamei-surogat ne-a oferit câteva lămuriri şi pr. dr. Paul
Negoiţă, slujitor la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Buzău.
"Din punct de vedere moral, acest procedeu este unul dăunător, indiferent
de terminologia medicală "mamă-surogat", "mamă-purtătoare"
şi indiferent de contribuţia unuia dintre soţi sau a ambilor. Timpul îi poate
afecta pe toţi cei implicaţi, în funcţie de scrupulozitatea sau laxitatea
morală pe care o au. Apăsări şi suferinţe morale pot apărea. Primele care vor
fi afectate sunt cele două mame. Viaţa nu poate fi un troc, un schimb, o
afacere între sentimentul furtului şi cel al abandonului. Cele două mame pot
trăi întreaga viaţă sentimente antagonice. În timp, reacţia morală a conştiinţei
este greu de determinat. Lupta cu mustrările conştiinţei şi cu realităţile
vizibile ale unui act care a urmărit cu orice preţ obţinerea rezultatului dorit
se poate transforma într-o confruntare zilnică cu propria vinovăţie şi va
afecta pe toţi cei implicaţi. În cele din urmă afectându-l chiar pe subiectul
acestui…să-i spunemtroc, mai cu seamă când îmbracă forme pecuniare: copilul şi
evoluţia lui psihosomatică normală. Chiar dacă medical termenii sunt precizaţi,
mama-surogat va fi mama naturală întreaga viaţă. Legislaţia română, impunând
procedura de adopţie, certifică de fapt cine este mama reală a noului-născut.
Surogat este actul cedării copilului, deoarece, este clar, sub aspect biologic,
„mama surogat”este mamă naturală. O judecată asemănătoare celei a regelui
Solomon, care trebuia să împace două mame ce pretindeau că au acelaşi copil,
poate duce la aceeaşi concluzie: legătura sângelui, legătura indestructibilă
din perioada gravidităţii este definitivă. Nu poate fi înlăturată de nimic.
Fără însă a aduce în mod doar retoric această chestiune profund morală, nu
numai fizică, în discuţie, oamenii care-şi doresc copii şi nu au trebuie să
aibă o soluţie. Cred că înfierea este soluţia cea mai bună. Oricum, copilul va
reveni familiei care-l doreşte tot pe această cale. Înfierea este o faptă cu adevărat
morală, este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Sunt atâţia prunci cărora nu are
cine să le vadă jovialitatea şi puritatea copilăriei în centrele de plasament.
Au nevoie de părinţi. Au nevoie de mame.
Înfierea nu este o acţiune facilă,
însă nici utilizarea mamei-surogat nu este simplă. Din punct de vedere moral,
înfierea este o şansă pentru o familie care nu are copii, dar şi pentru un
copil care nu are părinţi şi simte cumplit această însingurare, suferă dramatic
din cauza statutului de orfan", a explicat pr. dr. Paul Negoiţă.
În documentarea pentru acest interviu cu părintele Paul Negoiţă am găsit
nenumărate forumuri în care femeile dezbat subiectul. Iată un comentariu
concludent de pe un astfel de forum: "Am trăit şi eu o asemenea
experienţă. Am apelat la serviciile unor mame-purtătoare. Am încercat de două
ori, cu persoane diferite. Am reuşit a doua oară. Am un băieţel de 2 ani,
frumos, deştept şi sănătos. (…) Legea nu permite să-ţi alegi copilul spre
adopţie. Am făcut greşeala să nu-l declar pe tatăl natural pe certificatul de
naştere, de frica unui şantaj material al mamei-purtătoare. Şocul emoţional
este cumplit de mare, pe lângă banii cheltuiţi (eu am făcut credit în bancă),
iar tratamentul premergător fertilizării in vitro este foarte agresiv pentru mama
biologică. Eu m-am ales cu noduli la sâni, sunt foarte dureroşi, şi există
riscul de a se maligniza în timp. Apoi există atât stresul adopţiei, cât şi cel
de după adopţie. Pentru toţi este un copil adoptat şi inima îţi sângerează când
tu ştii că este sânge din sângele tău".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu