Lumea este plină de țări cu resurse naturale imense, dar cu o populație foarte săracă. Este un paradox și o realitate. Yemen, spre exemplu. Yemenul nu este doar o țară cu foarte multe bogății naturale, ci și țara cu cea mai mică speranță de viață de pe glob. Un copil care se naște azi o speranță de viață de 37 de ani. Același copil născut în Japonia poate spera la ...82 de ani.
Rusia se ține și ea de plutonul țărilor cu resurse, dar cu populație chinuită. Federația Rusă e săracă. Venitul mediu pe cap de locuitor este sub cel din România, deși era fratele mai mare la care au cotizat toți foștii supuși, printre care a fost și țara noastră.
Societatea este extrem de polarizată, iar satele rusești sunt foarte sărace. În călătorii e greu să ajungi în asemenea zone, pentru că ești atent coordonat. Din acest motiv, nici măcar venitul calculat pe cap de locuitor nu este relevant. Societatea are discrepanțe imense între cei puțini și foarte bogați- din cercul puterii și din afacerile cu statul - și cei mulți.
Deși are o populație săracă, Rusia se poate mândri cu resurse naturale importante, râvnite de companiile Vestului. Rusia este sărăcită de politicieni și de camarila lor. Mai toți cei care fac bani din vânzarea resurselor naturale ale țării locuiesc în țări din Vestul Europei.
Copiii lui Putin locuiesc în Vestul Europei. Fosta lui soție locuiește în Anglia. Cu toate acestea, Putin are un mesaj naționalist și se declară un mare patriot. El e un patriot care are privilegiul resurselor. A făcut și face afaceri cu resursele țării, iar averea lui a celor din jur așa a apărut. Nu vă spun o noutate că a mituit destui oameni politici occidentali.
Toate dictaturile au această particularitate: cei care pun mâna pe putere vând resursele și, din când în când, mai dau câte ceva poporului. Am văzut acum că Putin promite creșterea pensiilor și salariilor. Lumea e nervoasă și pentru a-i mai ameți un pic, le mai dă câteva cuburi de zăhărel. Cu cât populația este mai săracă și mai lipsită de educație, cu atât răspunde mai bine la mitei electorale sau de conjunctură. De ce nu le-ar da, fără să facă colorații cu creșterea economică, atâta vreme cât imprimeria de bani e la mâna lui. Evident, nu e un plus real, ci doar un proces inflaționist.
Dictatorii, odată ce supun populația prin mijloace persuasive, își exercită liniștiți privilegiul de a vinde resursele statului în numele poporului. Evident, înțelegerile cu marile companii - străinii care le fură țara în discursurile publice - le aduc beneficii personale imense, pe care, în general, le tezaurizează în afară și de care nu se bucură niciodată, mai ales dacă îndepărtarea de la putere este violentă. Și, de obicei, pierd puterea când pierd sprijinul celor cu care au prăduit țara. Fie că devin prea scumpi, fie prea capricioși, fie prea bogați. După ani de exercitare feroce a puterii devin incomozi, costisitori sau inutili, mari amatori de lux și risipitori. Atunci le vine și sfârșitul, spre bucuria poporului. Doar că anii irosiți nu-i mai aduce nimeni înapoi ...și nici resursele nu le mai pune nimeni în pământ.
PIN
https://paulnegoita.ro/2022/03/17/dictatorii-si-privilegiul-resurselor/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu