Regimul din Rusia nu a putut supraviețui decât instaurând teroarea. Trebuie să înțelegem că vindecare unui popor decât dacă fiecare își va asuma vina pe care o are.
( interviu publicat în Der. Spiegel, 1907).
Dacă Putin a crezut cu adevărat în altceva decât în propria putere, dacă a avut sentimente naționaliste, în baza cărora și-a justificat acțiunile și motivele pentru care Rusia a fost ținută în izolare, s-a mai dovedit încă o dată că naționalismul produce victime. Naționalismul omoară copiii și mame.
Naționalismul nu e dragoste de țară așa cum spun unii politicieni. Ei folosesc naționalismul să izoleze o țară și să înhațe mai bine poporul.
Naționalismul a îngropat multe vieți, mai ales tinere, în sute sau poate mii de războaie. Naționalismul nu e dragoste. Dragostea nu ucide niciodată, iar dragostea nu are nevoie de tratate. Doar acel orgoliu stârnit de diavolul puterii, care îi face pe unii să pornească războaie pentru a-i înrobi pe alții, în numele superiorității unei națiuni, omoară fără judecă.
Am auzit o justificare îngrozitoare referitoare la acest război fratricid : fratele mai mai mare are dreptul din când în când să-i tragă una după ceafă fratelui mai mic….
Nu, nimeni nu are dreptul să educe pe nimeni prin pornirea unui război, iar dacă mai sunt ruși, în afară de Putin, care gândesc așa – și se pare că sunt, atâta vreme cât frații își atacă frații -, înseamnă că Rusia chiar este o țară înapoiată.
Cum ar fi fost ca noi, românii, în virtutea dreptului nostru istoric asupra teritoriului de peste Prut, să atacăm Moldova?! Poate că ne-a prins bine frica de ruși, care ne-a tăiat din rădăcină asemenea gând, dar oricum nu cred că am fi făcut-o. De ce să ne omorâm între noi? Cu ce ne-ar fi bucurat să avem un teritoriu, iar în pământ să zacă oameni înainte de vreme?
Totuși noi, românii, nu am făcut așa și am respectat realitățile pe care, chiar dacă le vedem ce pe nedreptăți istorice, considerăm că nu le putem îndrepta prin violență. Și, mai presus de toate, deși ne-am mai căptușit cu tot felul de politicieni cleptomani și, mai noi, inculți, am mers pe drumul democrației.
Rușii însă ….
Cei care condamnă, măcar în sinea lor ce se întâmplă, nu-s izbăviți de păcatul războiului și fiecărei vieți pierdute și fiecărei mame care în loc să audă la naștere plânsetul copilului, aude urletul sirenelor și se uită cu lacrimi la prunc, gândindu-se ce vor face acum unul cu celălalt, când s-au văzut în această lume cruntă. Nu-s izbăviți pentru că nu au avut puterea să facă mai mult să oprească măcelul. Poate că ar fi putut, dar fie nu au avut suficient curaj, fie s-au mințit că într-o zi va fi mai bine, fără ca ei să schimbe nimic, cu mâna lor. Au privit cum le sunt asasinați economic sau lichidați fizic opozanții regimului….și au tăcut.
Rușii sunt afectați de blocarea conturilor și nu de moartea pe care o seamănă peste graniță armata lor și speră că viața va reveni măcar la ceea ce a fost. Ei speră și au motive, dar cei care sunt sub gloanțe, la ce pot spera?!
Câți ruși și-au sunat fii, rudele din armată să le spună, nu trageți, predați-vă, nu ridicați sabia că de sabie veți pieri? Probabil sunt. Măcar de frica moții lor dacă au făcut-o și tot e mare lucru. Și dacă au făcut-o, tot au o vină! Au o vină față de ei și față de lume. Au o vină față de ei pentru că s-au lăsat mințiți de o propagandă care le-a spus că sunt unici, ca sunt mari, că sunt puternici, de o propagandă care le-a hrănit orgoliul. Mulți dintre ei știau și știu că nu este așa. Au călătorit în occident și au văzut diferența, vorbeau cifrat la telefon ș știau că în lumea liberă nu e așa, au văzut alți șefi de stat – inclusiv regi- și au constatat că nu-și etalează puterea așa, dar, cu toate acestea au acceptat să trăiască în minciună, în minciuna că lumea în care trăiesc e bună. Au acceptat minciuna stând sub plapuma istoriei, de frica propriului conducător, iar acum sunt trimiși la moarte și sunt trimiși să omoare, sunt trimiși la foame și disperare. Cine are cunoștințe în Rusia știe în ce angoasă trăiesc …
Dar la ce bun dacă se moare în fiecare minut! La ce bun dacă încă nu au curajul să iasă cu toții, acum, în ceasul al doisprezecelea.
Dacă Ucraina va pierde, vor pierde și ei. Talpa pe grumaz va fi și mai apăsată, doar și pentru că au gândit să schimbe ceva.
Iar schimbarea țării lor și liniștea lumii stă doar în mâinile lor. Dacă vor ieși toți în stradă, îi va aresta pe toți? Îi va omorî pe toți?
Iar dacă vor tăcea în timp ce sângele colcăie pe maidane așa vor rămâne lucrurile chiar și după ce Putin nu va mai fi, pentru că vor permite altuia să facă la fel, atâta vreme cât nu-și vor recunoaște vina, vina de a accepta, de accepta populismul și naționalismul, statul paternalist și mai ales minciuna, minciuna Tătucului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu