Am citit cu mare plăcere cartea scrisă de Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia noastră populară. Îmi amintesc ce enervante erau caietele cu comentarii pe care le aveam la școala generală.
A trebuit să învățăm fără noimă texte care ne erau cumva străine, interpretări ale unor opere pe care nu le citeam, iar dacă le citeam nu le găseam interpretarea pe care o dădeau autorii de comentarii.
Exista chiar un top al profesorilor de limba română ale căror comentarii erau cele mai bine punctate la examenul de admitere la liceu.
În fapt, nu se întreceau elevi creativi, ci niște autori de comentarii, copiați și tot copiați, slujiți de elevi care își exersau memoria. Așadar, aproape nimic nu era creativ în acest joc.
Ne având o memorie extraordinară nu am prea multe cuvinte de laudă despre modul cum era predată literatura română până în anul 1990.
De aceea, carte despre care scriu părea să fie ultima opțiune în preocupările mele. Și totuși am deschis-o și mi-a plăcut. Am găsit stereotipuri și fraze culese direct din comunism, însă fragmentele de poezie aleasă sunt extraordinare. Am trecut prin firea poporului român citind despre suferință și consolare, vitejie și înfrângere, zidire și pierire.
Miorița, Toma Alimoș, Balada Meșterului Manole și alte texte surori au fost deliciul unor seri de decembrie, amintindu-mi de alte seri de decembrie, când în casa bunicilor de la Blăjani, la lumânare, citeam și … comentam Toma Alimoș.
Deci, dacă vă pică în mână, citiți, fie și în diagonală, Viziunea lumii în poezia noastră populară, scrisă de Liviu Rusu, estetician și fost profesor universitar la Universitatea din Cluj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu