După
1990 au fost destule voce care invocau nevoia unei prezențe publice și chiar
politice mai active a Bisericii în scena publică. S-a realizat cumva.
Instituția însăși a făcut un pas înainte și unii oameni care aveau statut
clerical a avut poziții publice, susținuți de partide. Rezultatul acestor
prezențe nu a fost totuși unul care să marcheze societatea. Erau doar
implanturi create din motive de imagine de către partide, mai ales din zona
stângii. Faptul că cei ce erau implicați nu aveau conținut doctrinar, nu i-a
ajutat prea mult să reziste sau să schimbe ceva. Treptat, clasa politică s-a
deteriorat. Fuga oamenilor de valoare din zona politică a fost constantă. Au
dispărut orice granițe conceptuale. S-a născut un traseism vulgar, justificat
prin ideea de serviciu pentru comunitate. În România nu mai poți vorbi de
dreapta sau stânga, ci de un grup de politicieni care se joacă de pititea cu
electoratul, mutându-se acolo unde intuiesc că va veni votul emoțional și
negativ al cetățenilor. În aceste condiții, nici votul nu mai pare util, iar
democrația se prăbușește în încrederea oamenilor, lăsând breșe prin care vor
încerca să pătrundă tot felul de indivizi sau grupuri cu tendințe autoritare.
Am fost obișnuiți cu dictaturi personale. Nu știm să reacționam la acest tip de
manifestare când vine din partea unui grup. Există dictaturi de acest tip prin
consiliile locale și județene, unde oamenii majorității votează doar la comandă
și, probabil, așa va funcționa și Parlamentul în scurt timp.
În
acest context, reafirmare doctrinară și o cât mai clară poziționare a forțelor
politice trebuie ar putea reprezenta un semn de însănătoșire a vieții politice
și ar readuce în fața electoratului oameni care cred în ceva, căci marea
problemă a clasei politice actuale este tocmai că nu mai crede în nimic.
În
acest context a apărut cartea Creștinism
și democrație. Lucrarea ministrului de externe Teodor Baconschi încearcă
mai mult decât un act publicistic. Cartea, în sine, este o realizare prea puțin
complexă, comparativ cu toată eseista și metafora scrisă anterior de unul
dintre cei mai fascinanți mânuitori ai limbii. Semantica gândirii și exprimării
îl detașează pe teologul, filozoful, gânditorul Teodor Baconschi de restul
lumii, chiar și de elitele intelectuale. Ei bine, de data aceasta Teodor
Baconschi nu încearcă un demers pur literar sau filozofic. Vrea să readucă pe
piața ideilor publice și să arunce un strop de cheag public pentru a constitui
în jurul lui un pol. Va reuși, nu va reuși. Probabil că nu. Politica actuală nu
este academică. Votul asistatului social este egal cu al academicianului, doar
că primii sunt mai mulți și mai organizați
la vot. Dincolo de credințe și de formație, Teodor Bacaonschi are viziune
când propune social democrația ca formă de manifestare politică. Ea nu trebuie
înțeleasă ca o formă de clericalizare a vieții publice și ca o readucere în
cetate a valorilor fundamentele, iudeo-creștini, care stau la baza construcției
europene. Dacă Europa nu-și va recunoaște părinții va pieri fără identitate.
Fenomenul secularizării a ajuns nu doar se încerce expulzarea religiei din
spera publică în cea privată, ci să impună tipuri de politici care șterg vechea
noastră istorie, de dragul noilor veniți, fără pretenții istorice. Practic, în
loc să ne îmbogățim reciproc, sărăcim reciproc. Roma obișnuia să lase în timp
de război porțile deschise pentru ca dușmanii să fie înfrânți de zeul salvator,
Ianus. Noi am lăsat porțile deschise, dar după ce am izgonit zeul.
În
acest context, eseistica domnului Baconschi
merită citită. Este creatoare de idei, generatoare de suspiciuni asupra
a ceea ce se joacă acum pe scenă și, pe ici pe acolo se pot extrage din ea și
ceva proceduri operaționale. Toate direcțiile menționate sunt importante,
inclusiv suspiciunea. Pentru mine suspiciunea reprezintă calea regală a
înțelegerii, așa cum
spunea Rochefoucauld.
Dincolo
de micile tocmeli cu realitatea, este clar că nu există casă comună în care să
stea înțelepciunea și iluzia, iar căutarea căii de urmat și ajustarea ei
trebuie să folosească tiparele creștine.
Motto-ul
cărții, aparținând lui Nicolae Steinhardt, susține interdependența dintre
creștinism și libertate: Cine știe că
libertatea e bunul suprem înțelege ce poate însemna creștinismul.
Teodor Bacoschi dezvoltă cele enunțate de
Steinahardt, ramificând ideea în zeci de nuanțe. Dincolo de plăcerea
protocolară de a fi amfitrion și prezentator al cărți –la dorința domnului
ministru - în instituția pe care o conduc, lectura din Baconschi reprezintă o
provocare și o chemare de lucrare împreună a minții și a sufletului.Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu