Există
o simetrie, sau mai bine zis Adam și Hristos sunt cele două puncte cardinale
ale mântuirii omului. Adam este păcătosul, începătorul unui neam de păcătoși.
Iisus este Izbăvitorul, Cel care a pus alt început lumii pervertite și fără
speranță. Între aceste două extreme se află diavolul care a lucrat cu viclenie,
ducându-l le Adam la cădere și a continuat să uneltească în întreaga istorie,
chiar și împotriva lui Iisus.
Cum
a putut lucra împotriva lui Iisus? A putut pentru că i s-a îngăduit. Pentru că
Hristos era Dumnezeu adevărat, dar și Om pe de-antregul. Luare firea omenească,
cu toate afectele ei, mai puțin cu păcatul, să o îndumnezeiască. Liniștea
satanei a fost tulburată și în mândria și ambiția lui de înger căzut a căutat
să-l ducă în ispită chiar și pe Iisus.
Îndată
după consfințirea publică a misiunii sale, Iisus a plecat în cealaltă parte a
Iordanului, în pustie să se roage.
Regiunea
unde a poposit este descrisă ca fiind sălbatică și îngrozitoare, fiind
înconjurată de stânci aspre și creste pleșuve. Doar animalele sălbatice călcau
acele locuri sinistre. În această singurătate adâncă Iisus Hristos a petrecut
în rugăciune patruzeci de zile și nopți. A îndurat greutățile și asprimea locului,
dând model de viețuire atâtor schimnici din vremurile ce au urmat. S-a rugat, a
cugetat, a postit și s-a pregătit pentru marea lui chemare.
În
tot acest timp Satana l-a cercetat, l-a pândit, și după patruzeci de nopți a
încercat să facă ceea ce a făcut cu Adam și Eva, care, deși nu erau în asceză
ci în belșugul Raiului au căzut, dovedind încă o dată că omul la bine are
imunitate mai scăzută decât la rău.
Dacă
de primii oameni s-a apropiat în chip de șarpe – ca simbol al vicleniei -, de
Domnul poate că a încercat să se lipească cu mârșăviile lui în chip de înger.
Îi era mai ușor dar și mai greu decât în Rai. Pustia nu avea bunuri ispititoare
precum Edenul, dar Iisus nu era îndestulat – ba chiar era în profundă lipsă
după atâta asceză -, precum protopărinții Adam și Eva în Rai.
Mai
înainte de a pleca în pustie Iisus fusese prezentat în mod sărbătoresc lumii,
ceea ce pentru Satan ar fi constituit un prilej de a incita la mândrie, dar și
la căutarea celor materiale după atâta ajunare.
Cu
prefăcătorie își urzi planul și-l puse în lucrare și se prefăcu înger spunând: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, zi ca aceste
pietre să se facă pâini.
Iisus
venise în pustie după îndemnul Duhului, care în chip de porumbel se pogorâse
peste el, la apele Iordanului. Postea din dragoste divină. Da, El, Dumnezeu,
postea. I se încredințare darul minunat de a-i scoate pe oameni din ticăloșie.
Iisus postea aspru pentru Adam care se
dedulcise la desfătările Raiului. Domnul ne spune că hrana nu reprezintă totul
pentru omul adevărat. Nici în cea mai cruntă lipsă nu trebuie să dispară
reperele morale. Cu atât mai puțin hrana nu poate fi motiv de desfătare. De
aceea Iisus îi răspunde diavolului: Nu
numai cu pâine va trăi omul, ci și cu cuvântul lui Dumnezeu.
Așa
se sfârșește prima încercare de corupere a lui Iisus.
Dar
cum urzitorul răului nu are pace trece la al doilea asalt. A văzut argumentul
textului sfânt în limba căruia a grăit Iisus și a încercat să-l împingă la nemăsurată
încredere în Dumnezeu, îndemnându-L să se arunce de pe înălțimile celui mai
mare turn al Templului din Ierusalim. Satana îl încuraja la o așa nebunie
spunând că îngerii Domnului îl vor însoți pe
toate căile și vor avea grijă să nu fie vătămat de nimic.
Planul
meșteșugit al diavolului nu a primit nici de această dată răspunsul dorit.
Domnul de venise în lume să uimească sau să distreze. Toate minunile au fost
însuflețite de cea mai teribilă dragoste față de oameni. Au fost binefaceri
minunate. De aceea în răspunde
făuritorului răului: Scris este! Să nu ispitești
pe Domnul Dumnezeul Tău!
Iisus
mai lămurește o problemă: încrederea prea mare în ajutorul lui Dumnezeu pe care
unii oameni așează ca argument pentru faptele lor necugetate.
Nici
după acest eșec Satana nu s-a potolit. Îl duse pe Iisus pe un loc înalt și
încearcă să-l ispitească oferindu-i strălucirea lumii. De acolo se vedea tot
ceea ce ar fi putut avea. Ar mai fi rezistat cineva? Câți nu se pierd pentru că
le-a scăpat măsura lucrurilor? Câți au puterea de a spune NU la ceea ce
strălucește, deși cunosc posibilele consecințe. Ei bine, Domnul a spus NU. Ba
mai mult decât atât cu asprime l-a mustrat pe purtătorul vicleniei și i-a zis: Piei Satano! Scris este: să te rogi Domnului
Dumnezeului tău și numai lui să-i slujești.
Satana
s-a dus, iar noi am primit mesajul rezistenței la ispită. Fericit este cel ce
este ispitit și poate spune nu chemărilor păcătoase. Cu virtute este încununată
fruntea lui. Cel neîncercat nu are bucuria izbândii, dar ce-l ispitit devine
virtuos prin rezistența lui. Iisus a răbdat cu putere încercările extreme ale
diavolului ce l-a provocat cu bogățiile lumii sau care a încercat să-i
speculeze starea de slăbiciune sau foame. Patruzeci de zile este o vreme care-l
îngrozește pe Satana, dar și anumite boli proteice, precum cancerul, care nu
suportă un tratament atât de aspru.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu