Putin câte Putin




-        
        - Știi ce ar trebui la noi? zice Nae
-        - Ce?
-        - O tiranie ca în Rusia…
     
     Textul a fost publicat în 1901. Este un fragment din Situațiunea lui Caragiale…și din nefericire dorința lui Nae a fost împlinită cu vârf și îndesat cinci decenii.
Scăpați din teribila strâmtoare, ne-am aruncat în brațele Vestului salvator. Am pornit pe calea democrației, despre care Churchill spunea că este un sistem  politic prost, dar totuși cel mai bun din câte a inventat omenirea până acum. Oricum, democrația este singur formă de organizare care permite reforme fără violență. Instituțiile unei entități statale democratice permit folosirea rațiunii în abordarea chestiunilor politice.
       Am devenit membrii în structurile euro-atlantice și ne-am schimbat total viața, descoperind libera circulație și economia de piață. Ne-am integrat în Uniunea Europeană. Am fost entuziasmați, dar romantismul anilor de început s-au cam dus. Colosul unional funcționează după bagheta germană, cu diezi francezi. Englezii și-au luat bemolii și au plecat. Sigur, în interiorul ori în afara Uniunii britanicii vor merge pe calea democrației tradiționale. România cea decisă este prezentată de unii deja obosită de atâta europenizare. Au și ei un grad de dreptate. Nu totul merg bine, însă soluția nu este fuga. De această dată nu e sănătoasă. Este important să negociezi și să-ți aperi interesul. Acolo este cheia viitorului. Cu toate acestea din ce în ce mai des se apar melancolii rusești. Propaganda rusă prin intermediul internetului este activă. Putin câte Putin se încearcă acreditarea ideii că modelul rusesc s-ar potrivi la noi. Melancolicii care au uitat de cozi, mizerie, frig, rații și granițe închise sunt interesați de subiect. Au votat până acum partidul care a fost cel mai aproape de comunism, iar acum sunt dezamăgiți și ar da înapoi. Alături de ei se mi adăugă și câțiva dintre cei care realizează că nu pot stârpi corupția și că au pierdut lupta cu sistemul care-i domină. Ei se gândesc galeș la autoritarismul lui Putin. 
       Așa se gândește prin poporul lui Ștefan și nici la nivel înalt nu sunt excluse pasiunile rusești. Mai marii momentului, care au tot felul de probleme prin justiție, ar închina mâine țara, întorcând vorbele romanilor - să piară lumea dar să fie justiție - pe dos.   
      Putin, veșnicul Putin, care este ce vrea și cum vrea, căruia Constituția îi stă în genunchi și-i dă câte mandate dorește, iar adversarii își i-au rămas bun de la lumea rusă sau chiar de la lumea de aici, este modelul, zeul, posibila scăparea pentru categoriile amintite. Îmi este imposibil să înțeleg admirația pe care o manifestă unii din generația mea,  care deși au trăit o scurtă perioadă în comunism, s-a bucurat de libertate. Dacă te mai uiți și la faptul că au avut oportunitatea de a călători, de a cunoaște istoria, de a înțelege viața prin intermediul unor ocupații profesionale aflate în directă relație cu oamenii, această preferință pare absurdă, așa cum absurd este faptul că Putin ar fi modelul de președinte cel mai potrivit pentru o țară ortodoxă, fiindcă, dă dovadă de plină bărbăție la Bobotează și se îmbăiază regizat, pentru că participă la anumite evenimente religioase, pentru că are atitudini ferme referitoare la anumite minorități. Ei bine, eu nu cred în ortopraxia putinistă. Categoric, Putin are nevoie de ortodoxie, și poate că are nevoie și clerul ortodox de liniște. Îmi amintește această situație despre o fabulă a lui Havel, în centrul căruia se află un vânzător ceh, care în vitrina magazinului avea o pancartă care proslăvea Partidul Comunist. Nu credea în ce scria acolo, dar, pentru a nu avea bătăi de cap, o afișase. Poate fi vorba de așa ceva și nu de un bizanț după bizanț, de o armonie funcțională biserică-stat. Apetitul lui Putin pentru putere, modul în care își prezervă poziția, situația lui familială și alte atitudini, nu scot la iveală prea multe coordonate biblice în practica cotidiană a lui Putin. Nici argumentul că statul dă anumite sume bisericii nu-l face pe Putin mai bun creștin. Viața și modul în care cineva se raportează la Decalog și la Fericiri sunt criteriile de evaluare care se despart apele.
     De aceea, admirația pentru modelul Putin este o mare naivitate, este un pas mare în hăul trecutului. Chiar dacă bustul lui acoperă o țară, din care nimic nu se mai vede, aceasta nu înseamnă nici pe departe că avem un exemplu de bună practică. În fapt, Rusia nu poate exporta un model economic de succes și nici unul politic de urmat. Formele de patriotism punitiv, reflexele totalitare, legitimarea tiraniei ca soluție pentru crize nu sunt în favoarea nici unei generații sau nici unui popor. Există tendința orientării spre lideri autoritari. Nici Trump nu pare a fi un cuminte. Însă, în țările democratice rolul acestor conducători este jucat în limite clare, care pot fi împinse dar nu învinse. La noi și la alții ca noi, asemenea orientări sunt un semn de imaturitate a lentilei prin care ne privim viața. Altfel nu pot să-mi închipui cum poți admira un sistem care te ține cu ferestrele închise, pentru a satisface dorința de putere a unui singur muritor.


                                                                         Paul Iulius Negoiță


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu