Una dintre lecțiile de viață cele mai dureroase mi-a fost dată de un stup de albine.
L-am luat cu mine la București și l-am iubit. Mi-am asumat responsabilitatea ocrotirii lui. Am făcut un adevărat jurământ interior pentru niște ființe fantastice, care m-au bucurat și mi-au oferit produse minunate, printre care și o savuroasă miere de busuioc.
Totul mergea bine, însă vacanța mi-a schimbat programul. Veneam ritmic, dar legătura mea cu albinuțele se pare că a fost afectată de perioada absențelor mele. Stupul funcționa bine, organizat, așa cum societățile omenești nu pot fi.
Totuși, prin septembrie, ceva se întâmpla cu stupul. Mișcare puțină la urdiniș, deși în jurul stupului albinuțele obosite de viață nu erau prea multe. L-am desfăcut. Era în interior totul ca după un cataclism natural.
Cum apicultura presupune să ai mereu pe cineva mai experimentat decât tine, l-am sunat repede pe Mihai. M-am pregătit să tratez stupul și speram că albinuțele care erau în interior mă vor ajuta. Mihai mi-a spus rapid: „Alea nu sunt ale tale. A fost un furt. Ai pierdut stupul.”
Am suferit mult. Am sărbătorit nașterea primei regine la București. Am botezat-o Aurica. Am avut grijă de stupul nostru, amplasat cu mari sacrificii. Ca să fiu sigur că le este bine, le-am lăsat mâncare din belșug, iar belșugul le-a fost fatal.
Drama și morala acestei povești abia acum încep. În stupul muribund au intrat toate vietățile pământului. Furau toți ca dintr-o casă abandonată. Nimic nu lipsea din noul ambient, iar, paradoxal, albinele care erau în stup, venite să fure, nu se luptau cu mine așa cum ar fi făcut garda de apărare din stupul meu. Erau acolo pentru a fura și nu se simțeau cu nimic responsabile să apere ceea ce a mai rămas pe rame. Parcă eram colegi de furt.
O lecție de viață dură: Ești căzut în fața societății, ești în stupul meu cel mort!
Matei Negoiță
sursa: cronicadebuzau.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu