Poate că una dintre șansele unui stat monarhic este aceasta: din când în când, ajunge și un tânăr la conducere. Dar nu oricum. Ci un tânăr bine pregătit, crescut în respectul continuității. Tinerețea, atunci când este însoțită de formare și de sfat, nu este un pericol, ci o promisiune. Totuși, această realitate nu anulează ierarhia vârstei. Bătrânii nu sunt doar mai aprope de ieșirea din scenă, ci acumulatorii unui patrimoniu de viață și experiență util tinereții. Chiar și în cazurile enunțate mai sus, tinerii urcați pe tron aveau pe lângă ei oameni cu experiență, capabili să le corecteze greșelile. Tinerii nu ar fi avut puterea să o facă. Au alte interese, fac jocul celui mai mare și îi asigură anutrajul. Bătrânii, verificați de viață, al căror trecut e cunoscut, sunt adevărate comori. Socitățile anterioare știau asta!
Trăim însă într-o societate în care bătrânii par să nu mai conteze. Da, în unele țări li se oferă locuri de parcare speciale. Vârsta este „respectată” formal. Dar, în profunzime, se pierde enorm. Se pierde sfatul. Se pierde experiența. Se pierde acel patrimoniu invizibil al timpului trăit și al faptelor împlinite.
Impertinența vârstei fragede îi face pe unii să creadă că au urcat pe vârfuri de munte pe care nu le-au urcat niciodată. Școala multă nu este mare lucru dacă îți lipsește experiența. Ai nevoie de un îndrumător. De cineva care să-și asume responsabilitatea de a te corecta. De cineva care să te oprească atunci când graba te face nedrept.
Din școală ieși, dar din nevoia de îndrumare nu ieși niciodată. E păcat de experiența bătrânilor. Ea nu este un balast, ci o comoară. Este timp adunat în discernământ.
Îmi amintesc anii în care aveam în coordonare inspectorii de personal de la ISJ Buzău. Venea vremea pensionării și le ofeream prelungiri profesorilor. Eram cu douăzeci de ani mai tânăr decât inspectorii care îi presau să plece. Nu-i înțelegeam. Cum puteau cei mai apropiați de vârsta lor să-i trateze astfel?
Le spun „sărut mâna” tuturor preoților mai în vârstă. Nu aș putea face altfel. Este o chestiune de educație, dar și de conștiință. Le simt valoarea timpului, indiferent de unde au fost sau ce funcții au ocupat.
Acestea sunt gânduri pentru copiii mei. Pentru ziua în care vor crede că știu totul. Atunci să-și amintească: fără îndrumător, chiar și drumul drept poate duce în rătăcire.
Preot Prof. Dr. Iulius Paul Negoiță
sursa: paulnegoita.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu