Dumnezeu, mai aproape decât cerul - un gând de 1 Ianuarie

 

Sfântul Vasile cel Mare rămâne, peste veacuri, o conștiință vie care ne corectează una dintre cele mai frecvente erori ale omului religios: aceea de a-L căuta pe Dumnezeu prea sus, prea departe, prea abstract, când El este, de fapt, surprinzător de aproape.

Avem reflexul de a ne ridica privirea spre cer atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu. Așteptăm semne, intervenții vizibile, răspunsuri care să vină de sus, într-o formă limpede și incontestabilă. Cerul ni se pare spațiul firesc al divinității, iar pământul – prea comun, prea încărcat de slăbiciuni omenești pentru a putea deveni loc de întâlnire cu Dumnezeu. Și totuși, această privire mereu orientată în sus riscă să ne îndepărteze tocmai de locul unde El Se lasă cel mai ușor aflat.
Viața Sfântului Vasile este o demonstrație limpede a acestui adevăr. Provenit dintr-o familie numeroasă și credincioasă, a beneficiat de cea mai înaltă educație a timpului său. A studiat cu profesori străluciți, a cunoscut cultura, știința și prestigiul intelectual. A legat prietenii alese, a gustat recunoașterea publică și respectul lumii. Și totuși, în ciuda tuturor acestor împliniri, nu a găsit sensul ultim al vieții.
L-a căutat pe Dumnezeu în retragere și liniște, în rugăciune și singurătate. A citit, a scris, a meditat. Și L-a găsit. Dar adevărata descoperire a lui Vasile nu a fost doar una interioară. A fost o revelație care a cerut imediat să fie trăită. Pentru el, Dumnezeu nu putea rămâne o experiență personală, izolată, ci trebuia să devină prezență lucrătoare în lume.
De aceea, după întâlnirea cu Dumnezeu, Vasile nu s-a rupt de oameni, ci s-a apropiat și mai mult de ei. A înțeles că Dumnezeu nu este doar Cel spre care ne rugăm, ci și Cel pe care îl întâlnim zilnic, sub chipul celui de lângă noi. În bolnav, în sărac, în cel abandonat, în cel lipsit de apărare. Acolo a ales să-L slujească.
Întemeierea bolnițelor, organizarea ajutorării celor nevoiași, grija pentru cei marginalizați nu au fost pentru el simple acte filantropice, ci forme concrete de teologie. Vasile a arătat că adevărata credință nu se măsoară doar în cuvinte sau idei înalte, ci în capacitatea de a transforma iubirea în faptă. El a coborât teologia din cerul conceptelor în viața reală, acolo unde omul suferă și speră.
Privind astfel, înțelegem cât de ușor ne putem înșela. Uneori ne uităm prea mult la cer, așteptând ca Dumnezeu să vină spre noi, când El ne iese deja în întâmpinare, prin oamenii pe lângă care trecem zilnic. E mai simplu să vorbim despre un Dumnezeu îndepărtat decât să-L recunoaștem în cel care ne cere răbdare, timp, iertare sau compasiune.
Lecția Sfântului Vasile rămâne una tulburător de actuală: ne uităm la cer ca să-L căutăm pe Dumnezeu, iar El este lângă noi. Îl aflăm nu fugind din lume, ci asumându-ne responsabilitatea față de ea. Nu izolându-ne de oameni, ci apropiindu-ne de ei. Dumnezeu nu este doar Cel de sus, ci Cel prezent, discret, în viața de fiecare zi.
Adevărata înălțare începe, paradoxal, prin coborâre: din cerul așteptărilor abstracte în concretul iubirii. Acolo, lângă noi, Dumnezeu așteaptă să fie recunoscut.

sursa: paulnegoita.ro

 Preot Prof. Dr. Iulius Paul Negoiță