Pe Valea Trotușului, într-un spațiu ferit de stridență și grabă, Mănăstirea Trotușanu se impune printr-o discreție care nu caută să impresioneze, ci să adune. Zidurile ei de piatră, masive și cumpătate, nu intimidează și nu exclud; ele delimitează o altă măsură a timpului, una în care zgomotul lumii se estompează firesc.
Poarta-turn marchează mai mult decât o simplă intrare. Este un prag simbolic, dincolo de care rânduiala devine vizibilă în lucrurile simple: aleea dreaptă, arborii aliniați, proporțiile echilibrate ale ansamblului. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este excesiv. Totul este așezat, ca într-o lecție tăcută despre măsură și continuitate.
Așezată în inima unei zone care a păstrat memoria vetrelor monahale moldave, mănăstirea respiră discreție și statornicie. Zidurile groase nu separă lumea, ci o țin la distanță atât cât să poți auzi din nou liniștea. Turla se ridică firesc, fără ostentație, amintind că verticalitatea nu se proclamă, ci se trăiește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu