664 de copii. Atât „dispar” din liceele buzoiene. Adică au terminat liceul cu 664 mai mulți decât intră la a IX-a.
La prima vedere, cifra poate părea doar un detaliu statistic dintr-un raport al sistemului de învățământ. În realitate, ea este un semnal de alarmă major, care anunță o reacție în lanț cu efecte profunde asupra întregii comunități.
Primul impact este, desigur, educațional. Mai puțini elevi înseamnă mai puține clase de liceu, mai puține norme didactice, mai puține școli viabile. Dar aici nu vorbim doar despre o reorganizare administrativă. Vorbim despre o generație mai mică numeric, despre un gol care nu va mai putea fi recuperat.
Acești 664 de copii lipsă nu sunt doar elevi care nu mai intră în clasa a IX-a. Sunt viitorii tineri adulți care, peste 10–15 ani, ar fi trebuit să întemeieze familii, să aibă copii, să contribuie la economia locală. Faptul că ei nu mai sunt aici sau nu mai există numeric produce un efect de recul demografic care se va amplifica în timp.
Efectul se propagă rapid în economia locală. Mai puțini copii înseamnă mai puțină cerere pentru servicii educaționale, culturale și recreative. Grădinițe, afterschool-uri, cluburi sportive, activități artistice devin nesustenabile. Micile afaceri locale pierd clienți, iar investițiile se mută acolo unde există masă critică de populație tânără.
Un alt efect major este migrația resurselor, celor care au ajung la facultate. Odată cu ei pleacă și banii părinților, consumul zilnic, animația urbei. Comunitatea nu pierde doar copii, ci și capital financiar și social.
În paralel, scăderea demografică accentuează îmbătrânirea populației. Pe măsură ce baza tânără se subțiază, presiunea asupra sistemului de sănătate și de asistență socială crește. Mai puțini contribuabili trebuie să susțină mai multe nevoi, într-un sistem tot mai fragil.
Cel mai grav este însă efectul pe termen lung: ruperea lanțului generațional. Acești 664 de copii lipsă reprezintă parte din veriga care ar fi trebuit să aducă următoarea generație. Dacă ei nu sunt, nici copiii lor nu vor fi. Astfel, declinul demografic nu doar continuă, ci se accelerează.
În final, ceea ce pare o problemă a învățământului devine o problemă de supraviețuire comunitară. Școlile care se închid, clasele care dispar și profesorii care pleacă sunt doar simptomele vizibile ale unei crize mult mai adânci.
664 de copii mai puțin nu înseamnă doar mai puține bănci ocupate în licee. Înseamnă mai puțin viitor, mai puțină energie, mai puțină speranță pentru o comunitate care pierde din relevanță încet, prin acumularea unor pierderi care devin tot mai abrupte.
Iulius Paul Negoita
sursa: paulnegoita.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu