Gânduri târzii la Unirea cea mică

 În primul rând, „Mica Unire” este un termen impropriu. Patriarhul Daniel, cunoscut pentru capacitatea de a defini momente și de a numi corect instituții și evenimente, a numit-o o unire de bază. Și este, într-adevăr, altceva. Fără ea, Unirea cea Mare nu ar fi fost posibilă. A fost un moment aproape divin.

Orgolii înghețate, lupte de culise, interese contrare au fost învinse de pragmatism și de înțelepciune. Să ne imaginăm că atunci, ca și acum, o asemenea mutare administrativă nu era deloc ușoară. Desființează astăzi o comună sau un județ și vei vedea ce opoziție întâmpini din partea celor care își pierd pozițiile. Nici atunci nu au fost doar îngeri. Dar românii au demonstrat că, dacă vor, pot. Că au simț al istoriei. Că un ideal este mai important decât poziția efemeră a unor personaje pe care istoria le șterge oricum.
Și nu s-a terminat totul aici. Alexandru Ioan Cuza a întreprins mari reforme, concentrate într-un timp scurt, echivalente cu cele realizate de Carol I într-o domnie de aproape o jumătate de secol. Tot Cuza ne-a întors fața spre Occident. A studiat, a adaptat, a compilat coduri de inspirație franceză și s-a întors spre tradiția romană, conștient fiind de filonul nostru latin. A fost un efort de sincronizare istorică, nu o simplă imitație.
Nu a sfârșit bine. Politica, în general nu termină bine cu cei care-i fac jocul. E cinică.  Nu a murit confortabil. Dar moartea nu este, oricum, un confort. Și aici nu mă refer doar la suferința fizică, ci la acea judecată interioară a conștiinței care te ceartă că nu te-ai ridicat la nivelul la care ai fi putut, la care ai fost înzestrat. Napoleon, de pildă, a murit alungat. Dar a schimbat fața Europei. Cuza a murit în exil, dar a schimbat fața României.
Puțini știu sau își mai amintesc că acest om, mai mare decât timpul său, a fost și la Buzău, chiar în in drum spre Unire. Camera lui Cuza se află și astăzi în Palatul Arhiepiscopal: o odaie modestă, nimic spectaculos.

Ațadar, Unirea de Bază este  una dintre cele mai mari victorii ale diplomației, ale înțelepciunii și ale istoriei românilor.

În rest, din respect pentru trecut nu particip la manifestrări publice la asemenea evenimmente, pe care epigoni ai lui Cuza se fac că-l cinstesc sau că-i cinstesc pe românii de atunci. Poate că vor dar nu au statura oamenilor de stat capabili să facă ceea ce trebuie făcut, chiar cu prețul unui final inaconfortabil.

Iulius Paul Negoiță

Sursa: paulnegoita.ro