Există scriitori care nu pornesc din biblioteci, ci din rupturi. Nu din academii, ci din margine. Anne Hure, scriitoare franceză, aparține acestei familii rare de autori care nu inventează experiența, ci o plătesc integral. Viața ei – cu trecerea radicală de la viața monahală la furt, marginalitate și scriitură confesivă – nu este un decor biografic, ci însăși materia brută a operei.
În acest sens, comparația cu Tudor Arghezi nu este forțată, ci revelatoare.
Din noroi, cuvânt
Arghezi a formulat una dintre cele mai puternice intuiții ale literaturii române: „Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”
Această estetică a impurului, a materiei degradate transfigurate prin cuvânt, este exact ceea ce face Anne Hure în proză.
La ea, „noroiul” nu este metaforă, ci realitate trăită: disciplina mănăstirii, apoi căderea, furtul, vinovăția, singurătatea. Scrisul nu vine ca salvare morală, ci ca act de asumare. Nu justifică, nu îndreaptă, nu moralizează. Scrie.
Sacru și profan – aceeași rană
Arghezi a fost poetul care a îndrăznit să se certe cu Dumnezeu, să-L caute în întuneric, să-L strige din absență. Psalmi săi nu sunt rugăciuni cuminți, ci interogații dureroase.
Anne Hure vine dintr-o experiență directă a sacrului instituțional – viața monahală – pe care o părăsește nu din frivolitate, ci dintr-o incapacitate de a trăi fals. După ieșirea din mănăstire, sacrul nu dispare, ci se fracturează. La fel ca la Arghezi, Dumnezeu nu mai este certitudine, ci problemă.
Ambii scriitori lucrează cu tensiunea dintre puritate și cădere, dintre aspirație și eșec, fără a o rezolva.
Scriitorul ca martor, nu ca judecător
Arghezi nu oferă modele morale. Anne Hure nici atât. Amândoi refuză postura pedagogică. Literatura lor nu spune „așa trebuie”, ci „așa a fost”.
Această onestitate brutală este cea care deranjează și, totodată, legitimează.
Dacă Arghezi a scandalizat prin limbaj și teme, Anne Hure scandalizează prin biografie asumată textual. Dar în ambele cazuri, scandalul nu este scopul, ci efectul secundar al adevărului.
Concluzie
Anne Hure poate fi citită ca o soră occidentală, târzie și feminină, a lui Tudor Arghezi:
– aceeași coborâre în materie,
– aceeași refuzare a ipocriziei,
– aceeași credință că scrisul nu spală, dar spune.
Literatura lor nu mângâie. Nu salvează. Dar luminează exact cât trebuie ca să vezi rana
Iulius Paul Negoiță
sursa: paulnegoita.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu