Ciocnirea sau încopcierea – după caz – a două texte într-o
biată minte poate da crampe de gândire, vorba lui Patapievici.
De ună zi mi-a picat pe ecran un text asumat de un număr
semnificativ de membrii ai Academiei Române, care și-au folosit blazonul pentru
a atrage atenția asupra a ceea ce ei numesc colonizarea României și pierderea
suveranității, referindu-se la necesitatea schimbării traiectoriei țării.
Sigur, strigătul este legitim și legal. Cine se preocupă de asemenea chestiuni
dovedește altruism, lăsând la o parte preocupările individuale, poate egoiste,
pentru a trage un semnal de alarmă. Ori fi acești semnatari cu voință liberă,
adică fără a fi predeterminată atitudinea lor de trecut? O fi bună exprimarea
din vârful catedrei a opiniei? O fi potrivit momentul aruncării pe piața
declarațiilor de tot felul, inclusiv a afirmațiilor referitoare la justiție
acest mesaj? Rămâne să analizeze fiecare și să judece în consecință.
Problema însă rămâne! Care este soluția? Cu cine plecăm la
drum? Este suficient că privim cu
îngrijorare , cum însuși Președintele privește?
Ei bine, chestiunea nu este atât de simplă deoarece presupune
o folosire a darului suprem primit de fiecare dintre noi de la divinitate: libertatea. Privilegiul libertății, luat
in discuție din vechime să până astăzi,
de gânditori mai vechi sau mai noi, de scriitori precum Dostoievski – în
Legenda marelui Inchizitor, sau, să spunem Mihai Neamțu, reprezintă cheia de
boltă a asumării schimbărilor de tot felul și a căilor pe care putem păși sau
nu.
Pentru o armonioasă –
să zicem – înțelegere a conceptului este util și plăcut de citit un text
aparținând lui Gabriel Liiceanu, intitulat Au
oamenii nevoie de libertate și inserat în volumul pe are autorul îl
consideră cel mai apropiat de literatură din toate scrierile sale: Continentele insomniei.
Produsul gândirii unuia dintre autorii care nu se bucură de
prea multă dragoste în breaslă- aceasta dacă în zona condeierilor se poate
vorbi de generozitatea majoritar împărtășită a contextului – este interesant și
are ca element istoric, dar și metaforic travaliul prin care a trecut poporul
evreu în drumul său spre pământul făgăduinței.
Sunt două mesaje puternice. Primul se referă la eliberarea
prin supunere, căci însuți Dumnezeu, îndrăgostit de poporul lui îi dorește
libertatea, dar o poate oferii numai în condițiile supunerii față de el. Al
doilea, face trimitere la calitatea celui care își asumă rolul de model, de
călăuză - cu suferințele adiacente -,în cazul de față, Moise, cel care a scos poporul din locul negativului pur.
Moise este agent al
libertății, protagonist al scenariului. El
este singurul care, primind dinăuntru supunerii sale necondiționate misiunea
eliberării și mesajul libertății, poartă libertatea în lume, aducând-o în
mijlocul unei colectivități dezorientate, degrabă cârtitoare și gata oricând să
se îndoiască, să piardă încrederea, să se răzvrătească, să rupă legăminte.
Așadar, Sarcina lui Moise este teribilă: el pleacă la drum cu un popor
de sclavi și trebuie să ajungă în Canaan cu unul care câștigă libertatea…
Autorul acestor rânduri surprinde dificultatea drumului
libertății, chiar și atunci când arătătorul îți împrăștie răspântiile. Metafora
celor patruzeci de ani de călătorie printre dume, pentru ca tarele generației
vechi să coboare în pământ nu este o profeție și nici o garanție a liniei de
sosire într-un timp determinat. Este doar un exemplu minimal, o redare a unei
spețe, în dezlegarea căreia însuși Dumnezeu făcea mutările. Chiar și așa,
misiunea lui Moise, singurul prins cu
toată ființa lui în proiectul eliberării și al libertății viitoare și singurul
care-i trage pe toți în direcția ei, nu a fost ușoară.
Moise a fost rodul elecției divine. Nu a fost ales dintre
sclavi și nici nu avea în el semnele corupției morale, care ar fi îngreunat
trudnica muncă divină prin care evreii trebuiau scoși cu fața la lumină. A fost
un act sinergic, o comuniune divino-umană. Dar ce se întâmplă cu popoarele care
nu au un Moise, spre exemplu cu noi? Pot
fi sclavii unui sistem, trecuți în alt sistem în care nevoile și dorințele sunt
exacerbate, să facă alegeri cu adevărat cu adevărat libere de contingența
foamei, huzurului, minciunii, lenei, capabili de alegeri lucide? Este modelul Moise
repetabil? Putem trece dincolo de texte? Sau doar clamăm eliberarea de sub
dominația străină și ne vârâm, sărind din lac în puț, sub poala unor personaje
obscure, care din potențiali sclavi ai lumii mari, ne leagă de glie pe pământul
nostru, devenit moșia lui?!
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu