Este final de an și un an nou bate la ușă. Anii trec. Odată
cu ei trecem și noi prin viață. O mergere înainte care nu ne aparține și nu o
putem ocoli. Un drum pe care călătorim, murind în fiecare zi câte puțin, dar
și înnoindu-ne cu fiecare lumină din zori. Diminețile sunt împrospătări
cadențate ale existenței. Sărbătorile sunt momente speciale de înnoire, iar
Crăciunul este înnoirea lumii prin întruparea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu.
Despre momentul istoric al coborârii lui Dumnezeu pe pământ
Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În
zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea.
Înscrierea aceasta a fost de când guverna întâi în Siria Quirinius. (Luca II,
1-2).
Fixarea timpului istoric nu are rolul de a aduce argumente
scepticilor, ci pur și simplu de a reda un fapt. Atunci, în vremea aceea, Iisus
s-a născut. Împărat era Octavian Augustus – de fapt Octavian, căci Augustus era
un supranume ce se tâlcuiește Ilustrul-, care a domnit între 27 îH și 14 dH.,
fiind considerat de istorici un împărat bun, deoarece a asigurat pacea în
imperiu timp de 40 de ani. Istoria a reținut și numele lui Publius Suplicius
Quirinius, demnitar roman care a avut două mandate de proconsul în perioada 10
ÎH – 7 dH.
Evanghelistul Luca mai menționează și recensământul petrecut
atunci. În fapt, data recensămintelor nu este ușor de stabilit. Erau multe.
Acesta a rămas în istorie deoarece este legat de Nașterea Domnului. Istoricul Tacit scrie că împăratul însuși
coordona acțiunea de recenzare. Ținea din scurt statisticile deoarece era vorba
de venituri, de impozite și de cinstea celor trimiși să colecteze datoriile,
persoane care aveau nevoie de o cifră oficială de raportare, în condițiile în
care făceau destule abuzuri.
Acest recensământ – act obligatoriu de fapt –, a
determinat-o pe Maica Domnului să plece
din Nazaret, oraș aflat în provincia de Nord a Palestinei, numită Galileia,
spre mica așezare Betleem, situată la în punctul cardinal opus. De ce trebuia
să bată atâta drum? Pentru că acolo își avea obârșia. Era din neamul lui David,
iar procedura era ca fiecare să se înscrie acolo unde își avea originile
familia.
Deci anul și locul Nașterii îl cunoaștem. Este clar fixat.
Cunoaștem din relatarea evanghelică și contextul. Citind mai departe aflăm și
care au fost martorii, deloc puțini numeroși în vreme de mare aglomerație. Erau
atât de pline drumurile și hanurile încât nici tânăra fecioară nu a găsit loc,
și cu siguranță mulți alții, care nu se aflau în starea sa și puteau să
călătorească fără a le fi secătuite de drum puterile.
Maica Domnului avea nevoie de un acoperiș deasupra capului.
În scurtă vreme, poate doar ceasuri sau minute urma să nu mai fie doar cu Iosif
pe cale, ci …și cu Pruncul. Singurul loc a fost un staul. Da, un staul! Erau
mai mari staulele decât casele, dar nu erau nici pe departe la fel de
primitoare. Și totuși Maica Domnului a trebuit să nască acolo, în adăpost de
necuvântătoare. Evident, cei care au luat contact primii cu realitatea nașterii
unui prunc au fost păstorii.
Cum evangheliștii se completează în relatările lor, sunt
utile și informațiile oferite de Sfântul Matei. Evreul Matei menționează
persoane care aparțineau neamului său și în jurul cărora se învârtea istoria,
amintind că evenimentul Nașterii Domnului a avut loc zilele regelui Irod. Informația este istorică, este bazată pe
realitate. Irod cel Mare – așa cum este reținut de istoriografie – a domnit în
aceiași vreme cu Octavian, adică în intervalul dintre anii 37 îH – 4 dH.
Matei Evanghelistul bucură cititorul și cu alte informații.
Vorbește despre descinderea unor
personaje aparte, deosebite prin cultura, poziția lor socială și mai ales prin
aspirații și căutări spirituale. Sunt numiți de evanghelist magi, iar
instrumentul care le-a dat de veste evenimentul minunat era o stea. Urmând
chemarea luminii stelare au plecat din Răsărit și au poposit cu daruri bogate –
aur, smirnă și tămâie -, îngenunchind în
semn de închinare pe paiele foșnitoare în fața Pruncului. Așteptau demult acest
moment. Îl căutau împreună cu o lume a așteptării care dorea cu dor fierbinte plinirea vremii în care trimisul Cerului urma, plin de
smerenie, chenotic, să vină printre oamenii de pretutindeni. Prezența magilor
este o dovadă că Cerul nu-și trimisese darul doar unui neam, ci tuturor
popoarelor. Prezența acestor personaje sosite în grabă în fața ieslei unde
gângurea pruncul a fost o profeție a universalității viitoare a creștinismului.
În acest context al convocării neamurilor la întâlnirea cu
noul curs al istoriei omenirii întrebarea firească ar fi cine sunt
misterioasele personaje care au înfruntat primejdiile drumului pentru a urma
degetul stelei călăuzitoare? Biblia nu dă indicii. Detaliul nu-și găsea rostul
întotdeauna în gândirea evangheliștilor. Ei au trăit vremurile și au scris atât
cât era necesar credinței. Nu au făcut descrieri. Nu au avut obiective de ordin
cronologic sau literar. Dacă ar fi scris cu de-amănuntul nici în lumea aceasta
nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris, cum spune Scriptura. De aceea, numele magilor lipsesc.
Numele lui Iisus era important. Probabil, dacă nu era vreme de recensământ am
fi fost văduviți și de alte informații de care noi, lut pieritor, ne legăm cu
mintea pentru a argumenta necredinței noastre ceea ce însuși Dumnezeu ne-a
dăruit. Deci, Sfântul Evanghelist Matei scrie magi și atât! Trebuie să apelăm
la alte surse de documentare, pentru a stoarce timpului ceea ce înghite fără
urmă: nume, evenimente și uneori locuri. Am avea câteva indicii care spun că
cei trei bărbați erau Melchior, Baltazar și Gașpar, înțelepți persani,
babilonieni sau arabi, preocupați de cititul în stele și drumul astrelor pe
zenit. Mărturii istorice despre acești preoți sau regi locali ne oferă
Tertulian și Sfântul Iustin și istoricii Herodot, Xenofon și Strabon. Pozițiile
lor onorabile în societate pot fi deduse cu ușurință, din faptul că aveau
cultură, aveau căutări spirituale, dar și din ceea ce relatează Sfânta
Scriptură care amintește de trecerea lor pe la curtea lui Irod. Doar oameni de
vază puteau avea relații diplomatice sau aveau acces la curtea unui suveran.
Indiciul lor, steaua, a reprezentat și ea subiect de
cercetare istorică. O descoperire făcută la Sippar, aduce mărturie scrijelită pe
tăbliță de lut despre călătoria unei comete pe minunatul cer al Orientului în
perioada în care este atestată Nașterea Domnului. De fapt înșiruirea
evenimentelor este logică. Cei trei magi nu puteau avea alt indiciu decât
astrele. Acestea erau jaloanele lor de cunoaștere în vremea pe care o trăiau. Iar
dacă ei au ajuns în fața Pruncului Iisus, evident că și-au luat ghid steaua
care le-a trezit speranța. Prezența lor la naștere este fără dubiu. În
simplitatea și precizia lui de vameș, Matei nu ar fi amintit de magi dacă nu ar
fi venit. Putea lăsa textul și mai simplu. Deja își făcuse datoria față de
eveniment, dând diferite date istorice. Dar prezența magilor a fost atât de
însemnată, atât de vie, încât cronicarul Matei nu a putut să o omită în
relatarea lui.
Așadar, Nașterea Domnului, deși a fost un eveniment petrecut
în condiții dificile – mai ales dacă facem comparație cu condițiile în care au
loc astăzi nașterile -, a avut răsunet în suflete însetate de dorința
răscumpărării. Aceste suflete au fost martori voluntari la marele praznic al
omenirii. Au fost, cu siguranță, mulți alți martori care s-au întâmplat acolo.
Discreția momentului nașterii tăinuite de Fecioara Maria s-a împletit cu cântul
de bucurie al întregii făpturi. Profețiile își găseau în sfârșit plinirea.
Sfântul Matei este copleșit de felul în care s-au împlinit profețiile Vechiului
Testament și redă în textul său evanghelic mărturii din Miheia, Isaia, Daniel si Psalmi. Cerul și pământul trăiau bucuria nașterii minunate a lui Dumnezeu
pe pământ. Trecutul își găsea rod așteptării flămânde după răscumpărare. Fața
lumii s-a schimbat de la Nașterea Domnului. Nimic nu a mai fost ca înainte.
Veacurile s-au întors, viața a dobândit alte borne, lumea s-a îmbrăcat în strai
de sărbătoare. Toți avem dreptul la bucuria Crăciunului. Nu suntem obligați,
suntem doar chemați la împărtășirea veștii celei bune. De atunci, în fiecare dintre noi stă un martor
al Nașterii, un Baltazar, un Gașpar, un Melchior, sau...un Irod. Ei l-au văzut
pe Domnul. Noi ne bucurăm de nașterea Lui prin credință în sufletele noastre,
căci Sfânta Scriptură spune: Fericiți cei
ce nu au văzut și au crezut!
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu