Buzăul – repere istorice
Situat la o răscruce de drumuri ce
asigură legătura dintre provinciile istorice românești, la
Curbura Carpaților, județul Buzău, era străbătut de marile
artere comerciale care legau de la vest la est Brașovul și
Brăila și de la sud la nord Muntenia de Moldova.[1]
Această poziționare geografică a creat premisa concentrării unei
comunități cu îndeletniciri comerciale și meșteșugărești.
Prima atestare documentară a Buzăului
este Actul datat la 30 ianuarie 1431 de către domnitorul Dan al II lea, [2] document
prin care, Buzăul, centrul comercial și meșteșugăresc străvechi, este atestat ca târg cu atribuții
bine precizate, în privilegiul de comerț dat negustorilor brașoveni.
Așadar,
oraşul de astăzi s-a coagulat în jurul târgului de altă dată și,
mai apoi, în jurul Centrului Episcopal ce a luat ființă în anul
1500[3],
atunci când în Țara Românească au fost create episcopiile Râmnicului și
Buzăului, având fiecare jurisdicție „cat va birui”.[4]
Deși atestat documentar relativ
târziu, Buzăul are o tradiție mult mai veche. Descoperirile
arheologice au identificat vestigii din diferite perioade istorice. Municipiul
păstrează încă valoroase mărturii ale civilizațiilor trecute. Au fost descoperite
așezări
din neolitic – Gumelnița; epoca bronzului – cultura Monteoru; prima epocă a fierului; din secolele I î Hr.-II d. Hr.; din secolele VI-VII d. Hr -
cultura Ipotești-Cândești; din secolele VIII-IX-cultura
Dridu[5].
Un
reper istoric important, care amintește de această zona încă din
secolul al IV-lea este actul martiric a Sfântului Sava (334-372). Sfântul a
fost înecat în apele râului Mosaios ( Buzăul de astăzi, râu care grănițuiește,
înspre Moldova, municipiul Buzău) de către goții regelui Atahanaric, goți
de la care provine cel mai important tezaur românesc – cloșca
cu puii de aur -, dar și prima traducere a Bibliei într-o
altă limbă decât greaca și latina, traducere care a aparținut
episcopului got Ulfila[6].
Așadar,
Buzăul are rădăcini istorice vechi, dar și repere culturale mai noi. De
numele său sunt legate nume importante ale culturii, literaturii, artei, dar și
medicinii românești.
Aici
Caragiale a făcut comerț și probabil si-a inspirat opera sa
plină de actualitate, aici a ajuns creația lui Brâncuși,
Rugăciune, aici a studiat, la Liceul
B.P Hașdeu[7]
singurul laureat român al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, George
Emil Palade, aici își are originile medicul și scriitorul Vasile Voiculescu[8], de
aici a plecat cel mai important ministru al Instrucțiunii
publice după Spiru Haret, doctorul Constantin Angelescu[9]și
tot aici este atestat al III lea spital din Țara Românească – spitalul Gărlași.
Buzăul –orașul celui de al III-lea spital din Țara Românească
Al
III-lea Spital din Țara Românească, Spitalul Gârlași, și-a
avut sediul într-una dintre zonele cu un pitoresc aparte ale Buzăului. Aproape
de prundul Buzăului, în comuna Gârlași de altă dată, devenită mai apoi
mahalaua Gârlași de la periferia orașului, a așezat
„Minculeasa” așezământul
spitalicesc. Suflet caritabil, a construit pe moșia sa o biserică, „Biserica
Constantin și Elena”[10], așezământ
care dăinuie și astăzi și care stârnit interesul
istoricului Nicolae Iorga și
un spital, care, deși nu a avut viață
lungă din cauza moștenitorilor a lăsat numele Gârlași
actualului spital de boli infecțioase.
Spitalul
era în incinta Bisericii și era înconjurat de ziduri înalte,
ale căror urme se mai văd și astăzi. Zidurile despărțeau
așezământul
de colonia de țigani aduși robi pe moșie
și
grădinile sârbilor[11],
irigate de Iazul Morilor, loc peste care, conform tradiției era
trecătoare de lupi.
Protejat,
așadar,
de exterior Spitalul avea două camere „mici și mărunte”. Actul de înființare
aparține
paharnicesei Maria Minculescu (născută
Mănăilă), de la sud de Buzău[12],
care prin testamentul său, datat 21 aprilie 1792, cerea să se termine și
să se doteze „Spitalul de săraci bolnavi
pe moșia Gârlași... și
pururea să aibă dohtor și
un gerah [13]cu
leafă și dohtorii și oameni trebnincioși de poslușania[14] bolnavilor,
dându-li-se și mâncare
lor și alte trebuincioase.”[15]
Acest
act testamentar este întărit la 9 august 1792 de domnitorul Mihai Constantin Șuțu
care prin hrisovul său recunoștea
pentru prima dată, oficial, existența Spitalului Gârlași,
al treilea spital din țară după Colțea
(1702) și Pantilimon (1750) din București.
Dintr-un
hrisov al domnului Al. Moruzi, datat 30 octombrie 1793, aflăm că Spitalul era
terminat și putea funcționa, urmând să se aducă „un
dohtor i un gerah cu dohtoriile trebuincioase în spițeria
spitalului și de a intra în căutarea de bolnavi săraci”.[16]
Hrisovul va fi întărit și de domnii
ce vor urma (Al. Ipsilante, C. Hangerli, Gh. Caragea, Grigore Ghica, în
intervalul 1797-1894).[17]
Primii medici menționați
sunt un italian și un austriac – coleg de școală cu doctorul Caracaș
Constantin de la Buzău, iar pe la 1817 aflăm de „dohtorul spitalului – Gheorghe
Caliarh”.[18]
Eforturile
și
intențiile
nobile ale întemeietoarei așezământului nu au rezistat
timpului. Moștenitorii nu i-au dus mai departe inițiativa.
După moartea acesteia, moșia pe care se afla Spitalul Gârlași
a revenit nepotului Grigore Hrisoscoleu – paharnicul, iar urmașul
acestuia, Dimitrie, devine stăpânul unei mari averi – în urma ciumei lui
Caragea. Parvine la curtea domnească, datorită faptului că nu a ezitat să-și
ia consoartă pe nepoata domnitorului, Sultănica, pe care alți
tineri mai pretențioși o ocoliseră, găsind că are nasul
prea cocârjat, bărbia cam țuguiată și oasele de
tot ascuțite. Astfel, din mic boier provincial a ajuns boier cu
barbă. Ion Ghica îl descrie ca fiind cam petrecăreț[19], iar
Nicolae Filimon, în romanul Ciocoii Vechi și noi, îl prezintă ca mare iubitor
de muzică.[20]Puterea și
averea pe care a deținut-o nu a fost spre binele spitalului, ci spre ruina
acestuia. Cât a trăit nu a dat nimănui socoteală de averea Spitalului Gârlași,
ajuns între anii 1829-1844 o simplă ficțiune.
Situația
s-a agravat. Ultimul urmaș al familiei nu a mai fost un
personaj important ci un mare risipitor.
A ajuns împreună cu fii săi să ceară rentă viageră din averea Spitalului
Gârlași
fondat de Minculeasa[21]
Așadar, în prima jumătate a sec.
XIX, spitalul a fost mai mult închis. Procesele familiei Hrisocoleu, acapararea
fondurilor bănești de către aceștia, ocupația rusească
și
mai apoi ocupația nemțeasca în vremea căreia biserica a
fost transformată în grajd pentru cai, și probabil nici spitalul nu a avut
o soartă mai bună, l-au ruinat.
A
fost totuși un început de tradiție spitalicească la Buzău. Din
1859 spitalul se mută într-un nou local și începe să funcţioneze în mod regulat. Vechiul local din curtea
bisericii Gârlași era la acea dată ruină.
Alte repere istorice referitoare la istoria
medicinei buzoiene
Trecerea
timpului a creat premisele dezvoltării comunității buzoiene. O dată cu aceasta au
crescut și nevoile și așteptările localnicilor și
au început să se dezvolte instituții pe fundamentul cărora este
structurat sistemul sanitar actual[22]. Ca
urmare, apar în documente menționați medici, spițeri
și
moașe.
Cu
siguranță servicii medicale mai mult sau mai puțin
sigure au existat și anterior deschiderii spitalului Gârlași,
iar forme improvizate de tratare a bolilor s-au mai păstrat multă vreme și
mai sunt și astăzi. Însă, în prima jumătate a secolului XIX viața
medicală la Buzău a început să se așeze.
Spre
exemplu, în anul 1838 este menționată prima spițerie
din Buzău, înființată de Mathiaș Boroskay, numită „Vulturul Român” -, conform notei Comitetului
Carantinelor nr. 2586 din 1 august 1838.[23]
În
anul 1840 este amintit primul medic al orașului Buzău, Sigismund Eperiș. Acesta este menționat,
cu întreruperi, până la 1863, când va muri. A fost medic și
la Seminarul Teologic Buzău până în 1855[24] și
a funcționat, de asemenea, la Mizil (1858). Era și
chirurg la spitalul de boli venerice și avea leafă de 400 lei, plătită
din fondurile municipalității.[25] Anterior
acestui medic plătit din fonduri publice, la 10 aprilie 1831 este amintit de
documente doctorul Antonie Paleologul. Avea jurisdicție medicală
asupra județelor Buzău și Râmnicul Sărat.
Prima
moașă
titrată a fost numită la 3 iulie 1842[26],
pentru ca la 5 mai 1851 să fie amintită moașa Anca, în calitatea de cumpărător al unei case cu
embatie[27] de
la Episcopie.
S-au
mai păstrat și forme tradiționale de exercitare a
profesiilor medicale, așa cum putem constata din
lecturarea unei plângeri a spițerul Boroșcani din
Buzău, datată din anul 1940, care
reclama cu mult năduf Ocârmuirii: la
Buzău, toate jupânesele, bărbierii, sârboaicele și țiganii,
urmează meșteșugul doftoricesc…asemenea și toți streinii care vin aici îndată se fac doctori, că
băcanii țin mulțime de doftorii asemenea și marchitanii, nu numai în poliție (oraș), ci în județ.[28] Totuși
viața
medicală a avut o evoluție densă și pozitivă
în următorul secol.
Evoluția
comunității buzoiene a fost constantă. Astfel, în 1942 la o
populație de 44.511 locuitori, orașul Buzău
avea 18 medici, 50 oficianți sanitari, moașe,
iar județul Buzău, la 359.343 locuitori, avea 32 de medici și
85 cadre sanitare.[29]
Această
dezvoltare a impus deschiderea primei școli cu profil sanitar la Buzău,
în anul 1949.
Școala Sanitară Buzău – succinte
referințe istorice
Școala
a fost înființata la 1 decembrie 1949[30] și
urma să deservească și județele limitrofe. A funcționat
inițial
ca şcoala tehnica sanitara și a
fost transformata ulterior in grup școlar
sanitar, având atât profil de şcoala
tehnica sanitara, cât si de școala postliceala. A devenit apoi
Liceu Sanitar, apoi, iarăși grup școlar.
Actualmente poartă denumirea Școala Postliceală Sanitară Buzău și
are acreditate două specializări de nivel postliceal.
Primul
sediu al școlii a fost situat pe strada Cuza Vodă, unde erau
sălile și internatul. Unitatea de învățământ a
fost relocată întru-un spațiu
nou, generos situat în Cartierul Micro 14 din Buzău. A funcționat
aici până în anul 1990, având curte comună cu Liceul 9, liceu care avea profil
de construcții. După 1990 i s-a schimbat profilul liceului și
a devenit Liceul cu Program Sportiv. In timp ce Școala Postliceală Sanitară era
condusă cu tot mai puțină implicare, Liceul Sportiv s-a
dezvoltat permanent. Această stare de lucruri a dus la pierderea dreptului
legal de folosință a propriului sediu, spațiile fiind ocupate treptat de
elevii Liceului Sportiv. Situația s-a deteriorat dramatic în
perioada anilor 2008-2012. Populația școlară a scăzut, atingând cu greu
cifra de 250, spațiile de funcționare erau insalubre și
se limitau la trei săli de clase, presărate printre cele ale Liceului Sportiv[31].
Fără spațiu propriu și fără perspectiva îmbunătățirii
condițiilor
de studiu, școala părea sortită să-și încheie activitatea, lovitura
finală urmând să o dea ARACIP-UL, instituție care dăduse anterior negație
de funcționare.
Școala Postliceală Sanitară astăzi
Școala Postliceală Sanitară Buzău a
intrat într-un proces de recuperare a unei frumoase tradiții.
În anul 2013, în urma hotărârii Consiliului profesoral al Liceului Sportiv
„Iolanda Balas-Soter”, a fost retrocedat o parte din vechiul sediu. Această act
de voință a fost ratificat de Consiliul Local al Municipiului
Buzău, prin hotărârea nr. 2696 din 4.03.2013.
S-au demarat, apoi, lucrări de amenajare și modernizare. Au fost redesenate
spațiile
astfel încât cele două instituții, Liceul cu Program Sportiv și
Școala
Postliceală Sanitară să deţină spații distincte. S-a construit o
intrare separată și s-au creat săli pentru secretariat, cabinetul
directorului, 3 laboratoare de nursing, un laborator de farmacie, un laborator
de informatică, un spațiu pentru întâlniri oficiale, la
care se adaugă sălile de studiu. Școala a fost dotată cu mobilier
nou, sisteme multimedia și dotări de laborator.
De
asemenea, a fost refăcută arhiva și a fost creată biblioteca școlii,
beneficiind astăzi de un fond de carte de peste 7000 de volume și
de un sistem informatizat de gestionare a acestuia.
În
momentul de față, școala este integral cu autofinanțare
și
a devenit prima opțiune a elevilor buzoieni. Numărul cursanților
depășește
cifra de 500 la cele două specializări – asistenți medicali generaliști
și
asistenți medicali de farmacie.
Școala este deservită de un număr
de 45 de cadre didactice și 3 angajați TESA.
Pe
lângă activitățile administrative de modernizare, unitatea de
învăţănânt este implicată în proiecte europene și în activități
cultuale. Spre exemplu, în anul 2013 a susţinut apariția lucrării
Oanei Șerban[32]. Actualități urbane – odiseea spectacolului fără virtute. Lansarea
volumului a avut loc la Târgul Internațional de Carte București.
În
anul 2013, Școala Sanitară a devenit atelier de artă[33].
Rezultatul a fost apariția celei mai mari lucrări de artă
monumentală cu temă medicală, realizată în tehnica sgraffito, pe unul dintre
pereții
interiori.
În
concluzie, învățământul sanitar buzoian are o veche tradiție,
grevată pe o veche tradiție medicală, Buzăul fiind orașul
unde s-a ridicat al III lea spital din țară. Contextul actual, tradiția
și
entuziasmul sunt argumente solide pe
baza cărora trecutul este valorificat. Deci, viitorul este cert.
[1]Constantin Coman,
Economie și societate în Buzăul interbelic, Ed. Omega, Buzău, 2008, p. 109.
[3]A se vedea importanţa locală a acestui centru
eclesiastic la Iulius Paul Negoiță,
Arhiepiscopul Epifanie omagiat de comunitatea locală, în rev. „Glasul
Adevărului”, an. XXI (2010), nr. 87-94 (iulie-septembrie), p. 161.
[4]A se vedea, Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol.
I, Ed. 100+1 GRAMAR S.A., București, 1995; Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului o vatră de spiritualitate și simțire românească, Ed.
Episcopiei Buzăului, 1996, pp. 23-39.
[5]A se vedea:
Spiritualitate și Istorie la Întorsura Carpaților, II Vol., Ed. Episcopiei
Buzăului, Buzău, 1983; Buzău-mică
enciclopedie istorică, Buzău, 2000.
[6]Tradiția s-a păstrat peste veacuri, iar în timpul
Episcopului Filotei a fost tipărită, după textul Bibliei de la Blaj, Biblia de
la Buzău. Mai multe informații la Gabriel Cocora, Tipar și cărturari, București, 1977, p.143-180.
[7]Despre această importantă unitate de învățământ, care a
pregătit o mulțime de viitori specialiști în toate domeniile, deci și în
medicină, a se vedea, Ionel Banu, Gabriela Matiu, Florinel Toma, Anuarul
Colegiului Național B.P. Hașdeu 1867-2007, Ed. Omega, Buzău, 2007.
[8]G. Călinescu, Istoria
Literaturii Române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, București,
1982, p. 881.
[9]Nicolae Peneș,
Dr. Constantin Angelescu – povestea unei vieți, Ed. Monteoru, București,
1999.
[10]Despre vechile biserici din Buzău a se vedea, Dimitrie
Gh. Ionescu, Biserici vechi din orașul
Buzău, în „Glasul Bisericii”, an. XXIV (1965), nr. 1-2, p.72-111.
[11]Aceștia erau de fapt bulgari, plecați din zona
Cadrilaterului din cauza persecuțiilor.
[12]Despre Maria Minculeasa, Basil Iorgulescu în Dicționar geografic al Județului Buzău,
ne spune ca era născută Buzoianu[12] însă nu
indică documentele pe care își susține afirmația, însă preotul Radu Antofie, în
studiul său intitulat Istoricul Bisericii
Gârlași din Buzău, publicat în Revista „Glasul
Bisericii” (extras fără an de apariție aflat în arhiva Bisericii Gârlași),susține
că aceasta era nepoata boierului Manăilă, fost mare clucer.
[13]Conform istoricului Liviu Rogoz, reputat cercetător al
istoriei farmaciei și medicinii locale (autor împreună cu Mihaela Mariana
Stancu al lucrării Farmacii și farmaciști buzoieni 1838-1849, Ed. Alpha MDN, Buzău,
2007), acest termen ar face referire la
un farmacist și la prima farmacie atestată la Buzău.În sursele bibliografice
studiate, nu l-am identificat nici semantic, nici etimologic vezi Iuliana
Popovici, Dumitru Lupuleasa, Lăcrămioara Ochiuz, Dicționar farmaceutic, Ed. Polirom, Iași, 2014; Iuliana Popovici,
Dumitru Lupuleasa, Tehnologie
farmaceutică, vol. 1, Ed. Polirom, Iași, 2011, pp.29-37.
[14]Aici termenul ar fi potrivit să se tălmăcească cu îngrijirea. A se vedea și alte posibile
interpretări în Instituții Feudale din
Țările Române, Ed. Academiei R.S.R., București, 1988, p.371.
[15]A.N. Buzău, fond Primăria Buzău, dos. 199/1870.
[16] Radu Antofie, Spitalul
Gârlași, în rev.,, Studii și articole de istorie”, București, 1956, p. 231,
[17]Veronica Nistor, Donații,
așezăminte spitalicești și activitatea sanitară în județul Buzău (1792-1940)în
„Mousaios”, vol. II, Buzău, 1999, p. 205.
[18]Radu Antofie, op.cit.,
p. 231.
[20]Nicolae Filimon scrie într-o notă că în timpul lui Caragea erau două muzici
europene în țară: una a lui Nicolescu în București și alta a lui Crisoscoleu la
Buzău. A se vedea, Ciocoii vechi și
noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă,Ed. Jurnalul Național,
București, 2009,p. 137, nota 1.
[21]Radu Antofie,op.cit,
pp. 237-239.
[22]Despre sistemul actual a se vedea, Iulius Paul Negoiță,
Nicoleta Porceanu, Elemente de
legislație, organizare sanitară și farmaceutică, Ed. Omega, Buzău, 2015.
[23]ANIC, București, fond vornicia din Lăuntru, dos.
196/1838; Vezi şi A.N. Buzău, fond Primăria
oraș Buzău, dos. 35/1838; A se vedea și Victor Gomoiu, Repertor de medici, farmaciști, veterinari (personal sanitar) din
ținuturi românești dinainte de 1870, vol. I, Brăila, 1938, vol. II,
București, 1941;
[24]I. Ionascu,
Material documentar privitor la Istoria Seminarului din Buzău 1836- 1936,
Monitorul Oficial al Imprimeriilor Statului, Imprimeria Națională, București,
1937; Pr. Gabriel Cocora, Seminarul
Teologic Buzău la împlinirea a 150 de ani, Ed. Episcopiei Buzăului, 1988.
[24] Radu Antofie, op.
cit., p. 231.
[25]Nistor Veronica, op.cit.
p. 205.
[26]A N.I.C. București, fond Ministerul Internelor, Divizia Comunelor
Rurale, dosar 1/ 1840, f. 96.
[27]Despre această instituție juridică a se vede, Iorgu
Ivan, Embaticul –εμβάτικοκίόν - în
dreptul bisericesc, în rev. „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, an XLVI
(1970), nr. 3-6, pp. 196-217.
[28]A. N. Buzău,
fond Subocârmuirea Plaiului despre
Buzău, dosar 140/ 1840, f. 369.
[30]Relu Stoica,
Istoria Învățământului Buzoian,Ed. Carmis, Pitești, 2005, p. 111; Gheorghe
Petcu (coorodnator), Municipiul Buzău –
monografie, Ed. Alpha Buzău, 2002, p.81.
[31]În acest context a apărut ca alternativă învățământul
privat. Învățământul particular buzoian este cel mai bine reprezentat numeric
de școlile cu profil sanitar. La Buzău au funcționat sau încă funcționează un număr
mare de unități de învățământ. Au funcționat școlile Christiana, Vasile
Voiculescu, Izvorul Tămăduirii. Astăzi funcționează filiale ale școlilor Vasile
Alecsandri și FEG și unitățile școlare Florentina Mosora și Regina Maria. În
anul 2013, la Râmnicul Sărat, Asociația pentru Promovarea Valorilor Autentice a
înființat Colegiul Nicolae Paulescu.
[32]Oana Șerban este scriitor și jurnalist. A debutat cu
volumul Camelii fără puls, apărut la
Editura Omega în anul 2007. Actualul volum a rezultat ca urmare a colaborărilor
editoriale cu ziarele Adevărul și Actualitatea Buzoiană. Volumul a apărut la
Editura Universității București, Ars Docendi. A se vedea și Iulius Paul
Negoiță, Invitație la terapie prin
cultură în vol. Religie și Societate, Ed. Omega, Buzău, 2015.
[33]Această realizare artistică a stârnit interesul presei
locale. Spre exemplu, redactorul șef al singurului ziar medical din Buzău își
intitula astfel articolul din 11 martie 2014: O frescă monumentală – simbol pentru salvatorii de vieți formați în
Școala Sanitară Postliceală Buzău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu