Controversa
vaccinaților
Văd că cei care se
exprimă în favoarea avortului sunt născuți deja, spunea Ronald Reagan atunci când în
America se punea problema legiferării sau nu a avorturilor. Astăzi decizia
vaccinării aparține celor vaccinați deja.
Există controverse în societatea românească – dar și în alte
locuri - privitoare la vaccinarea copiilor. Deși suntem o generație de oameni
care au fost vaccinați, iar odată cu transferul de la o școală la alta, sau în
momentul promovării în ciclul gimnazial de studiu, documentele de înscriere
erau însoțite obligatoriu de acele cartoane duplex urâte, pe care se menționa
vaccinul administrat și data
administrării, avem acum îndoieli referitoare la necesitatea, justețea și
efectul vaccinării. Lupta anti-vaccinare din ultima vreme are justificări din
cele mai diverse. De la teoria conspirației, până la argumentări religioase sau
de ordin medical se pot întâlni în dezbateri. Un alt argument este adus și sub
forma retoricei întrebări: Mai sunt la fel vaccinurile?! Spun întrebare
retorică deoarece apare și răspunsul. Nu mai sunt, domnule! Au excipienți
periculoși, au plumb, scad imunitatea….
Pe de altă parte, statul se implică în această chestiune care
ține de sănătatea publică și pregătește acte normative cu caracter imperativ
sau se exprimă prin mesaj prezidențial pro-vaccinare. Întrebarea care se pune
în acest context? Au reprezentanții statului minte criminală și vor să reducă
populația, acțiunea lor fiind parte a noii ordini mondiale, de care se vorbește
în diferite medii sau jurnale, sau au obligația de a păstra igiena
colectivităților?
Trăim în colectivitate și chiar dacă această stare de fapt nu
incubă, aparent, din partea noastră responsabilități medicale față de semeni
există obligații pe care trebuie să ni le asumăm. Nu există lege pentru
spălatul pe dinți sau schimbatul rufelor. Practica și educația sunt cele care
decid anumite comportamente și, din acest motiv, obligativitatea legală nu ar
trebui să fie invocată, ci demersul pro-vaccinare are nevoie de o cultură
adecvată și de înțelegere rolului social pe care-l avem.
Deci educație,
educație, educație!
Într-un astfel de demers se înscrie și articolul de față.
Nimeni nu poate fi obligat, dar toți avem dreptul de a fi informați, pentru ca
alegerile noastre să fie fundamentate.
Vaccinare, stare de
spirit, sărăcie
Un alt argument referitor la refuzul vaccinării este acela că
anumite maladii nu mai trebuie combătute astfel, deoarece nu mai sunt. Este sau
nu adevărată o asemenea afirmație?
Un reportaj realizat de Național Geografic face o
investigație a situației anumitor boli în rândul țărilor sărace, unde
vaccinarea nu este un act de la sine înțeles, fie din motive de sărăcie, fie
din lipsuri culturale, cum ar fi Bangladesh, Pachistan sau Uganda, Congo,
Uganda…
Sunt prezentate diferite povești triste, ale unor băștinași,
dar și lupta cruntă purtată de oameni care investesc timp și bani pentru
salvare vieților crude. Național Geografic redă povestea unui microbiolog,
recunoscut internațional pentru investigațiile făcute asupra bacteriilor
pneumococ, Saha, al cărui laborator este înghesuit într-un colț din Dahka
Shishu, cel mai mare spital de copii din Bangladesh. Priveliștea este pe măsura
sărăciei. Paturi întinse în care zac copii sub atenta privire a rudelor aflate
cu micuții infectați cu celule pneumococice.
Aceste bacterii cutreieră liber lumea. Se transmit, prin
strănut sau contact întâmplător și pot trăi în pasajele nazale ale oamenilor cu
o imunitate bună. Atunci când imunitatea scade bacteria poate migra, se poate
multiplica și poate produce boli infecțioase mortale. În special copiii mici sunt vulnerabili. Cei din locuri fără acces la
antibiotice și îngrijiri medicale de calitate sunt cei mai vulnerabili. La
începutul secolului XXI, când au apărut primele vaccinuri eficiente pentru
copii în Statele Unite și Canada, boala pneumococică ucidea peste 800000 de
copii în toată lumea, anual. Practic, trei sferturi de milion de sugari nu
erau uciși de epidemii în vogă precum
Ebola și Zika, ci din cauza unui patogen obișnuit care degenera într-o
pneumonie ( plămâni infectați), meningită ( infecție a membranei creerului) sau
într-un atac mortal asupra sângelui – mai scrie Național Geografic, nr. 175, p.
50-51.
Așadar, oricât de complexă ar fi chestiunea lămuriri
scepticilor vaccinării în țările cu potențial, problema investiției masive în
cercetare și producție de vaccinuri pentru țările sărace reprezintă un obiectiv
care poate salva vieți afectate de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.
Istoric vorbind, de
prin 1940 când au fost lansate noi vaccinuri, conform unui studii ce a vizat
populația Americii impactul bolilor infecțioase a scăzut îmbucurător. Poliomielita
și rubeola au dispărut din S.U:A, iar cazurile de difterie sunt rare, deși
boala ucide până la 15000 de persoane anual.
La nivel mondial cam
85% dintre sugari sunt vaccinați anual împotriva unor boli precum poliomielita,
difteria, tetanosul și pertussia, iar vaccinurile salvează două sau trei
milioane de vieți anual.
Vaccinarea are efecte
favorabile asupra imunității colective, depășind sfera sănătății sau
confortului individual. O boală poate să dispară complet din rândul unei
populații, chiar dacă nu sunt toți indivizii vaccinați, fiindcă imunizarea unui
număr mare reduce răspândirea infecției, scrie tot Național Geografic.
Așadar, sceptici sau mai puțin sceptici, nu putem uita că
trăim în comunități și că cifrele oricărui studiu sunt favorabile vaccinării. Evident, presiunea pe firmele producătoare pentru informarea populației trebuie să fie permanentă. Însă este necesar un echilibru în toate. Societatea nu poate funcționa precum pendulul și nici nu poate reacționa emoțional la o provocare științifică. Avem un istoric al vaccinării și el trebuie să stea la baza evaluărilor lucide. Ce poate fi mai important decât rezultatul?
Sănătatea nu este o glumă. Priviți în fotografiile de arhivă
ale străbunicilor și numărați câți copii trăiau din câți nășteau. Ar fi o crimă
să stai cu antidotul în sertar și să nu-l folosește. De aceea trebuie echilibru
în abordarea acestei chestiuni și multă educație. Deci, obligație nu, educație
da!
Paul Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu