Lumea este în frământări permanente. Atunci când anumite
concepte sau ideologii devin politici publice aplicate imperativ, excluzând
orice marjă de mișcare în afara cadrului fixat de autorități societatea pierde
beneficiul diversității. Nu întâmplător, Uniunea Europeană are din ce în ce mai
multe contestări. Patul lui Procust prin care se încearcă trecerea tuturor
domeniilor de activitate nu mai îmbracă forme lucide ci devin ideologii seci.
Unul dintre domeniile care au fost trecute prin filtrul unional este
învățământul. Formal rezultatele sunt bune. Sistemul Bolonia a creat oportunitatea
recunoașterii diplomelor și standarde europene comune. Până aici totul pare în
regulă. Chestiunea care a început să muște din ce în ce mai rău din încrederea
publică în sistemele de învățământ se referă însă la fondul problemei, la felul
cum se face școală, la finalitatea educației. Concret…mai face școala educație?
Mai știm ce este educația? Mai există educație sau totul este instrucție sau
dresaj, necesar construirii unor generații care să răspundă la un anumit tip de
stimul, necesare unei societăți fade și cu mare nevoie de resursă umană
standard. Diferența dintre schooling și educațion crește. Elevul este supus la
un download informațional. Nu este învățat cum să învețe, ci ce să învețe. În
acest context, pe care l-am rezumat frugal fenomenul de homeschooling începe să
atragă din ce în ce mai mult societatea. Diferite personaje sau personalități –
precum actrița Sam Sorbo- promovează noul sistem în care familia trebuie să
joace rolul central în educație. Practic, sistemul de învățământ se face
vinovat de standardizare, omorârea creativității, uniformizare. Adevărat,
uniformizarea a schimbat destinul multor tineri. În același timp, teste precum
Pisa scot la iveală fenomenul analfabetismului funcțional, un fenomen care creează
indivizi identici educați – sub aspect formal – totuși diferit dotați cu
capacitatea înțelegerii unui text sau unui enunț. Or fi oare proști unii și deștepți
alții sau ne confruntăm cu sisteme care închid orizonturi pentru a realiza o
evaluare unitară și pentru e construi personalități care să se înghesuie pe
același culoar. O fi având dreptate Einstein – care, în paranteză fiind spus,
nu a primit nici o șansă de la direcțiunea colegiului evreiesc pe care-l urma,
iar atunci când tatăl s-a a discutat cu directorul din dorința de a-l orienta
profesional a fost lăsat perplex de răspunsul acestuia care-l sfătuia să nu-și
mai bată capul, deoarece oricum nu va face nimic în viață (Ronald W. Clark, Einstein - The life în time -, când spunea: Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un
pește după abilitatea de a se urca în copaci, el va trăi cu impresia că nu este
deștept.
Pe lângă aspectele legate de evaluare, școala actuală mai
este acuzată și de incapacitatea de a educa, în adevăratul sens al termenului
și de tendința de a înfunda urechile și mintea elevului cu informații, fără a-l
ajuta să aibă spirit critic. Adică școala este o masă gata preparată. Pe care
elevul trebuie să o servească cu încredere. Cum rezultatul este vizibil într-un
orizont mare de timp eșecul unei generații poate fi sigur. În același timp,
dispare și istoricul unui alt timp educativ. Un alt viciu ar consta în
cantitatea mare de informații livrate în condițiile în care informația nu
reprezintă o achiziție da valoare în condițiile societății digitalizate și nu
numai. Spre exemplu, încă din Grecia antică exista conceptul de polymatie,
enunțat de Heraclit din Efes astfel: Mulțimea cunoștințelor (polymatia) nu te
învață să ai minte.
Așadar, informația este utilă dar nu pentru a fi memorată,
ci pentru a fi utilizată eficient decât filtrată educațional, cu spirit critic.
Deși trăim în societatea inflației de diplome, un număr foarte mic de persoane
au beneficii clare de pe urma anilor dedicați vânării unei diplome. Deci,
societatea este la răscruce, iar părinții care vor să reducă rolul ideologic al
școlii în favoarea educației și creativității au dreptate.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu